FOLHA ONLINE: În Europa centrul nu reuşeşte să-i blocheze pe populişti

13
3 minute de lectură
Foto: Getty Images / Guliver

 

Guvernul lui Édouard Philippe în sfârșit a renunţat. După cea mai rezistentă mișcare socială din 1995 încoace, premierul lui Emmanuel Macron a fost de acord în acest weekend să renunțe la cel mai sensibil subiect al reformei asigurărilor sociale: stabilirea unei vârste minime, 64 de ani, pentru a primi pensia completă.

Insistența asupra acestei măsuri a costat guvernul sprijinul sindicatului reformist CFDT, principalul garant al negocierilor. Reforma asigurărilor sociale va fi, probabil, aprobată. Dar Macron va fi în continuare văzut ca un președinte fantasmagoric.

Cu excepția vârstei minime de pensionare, pensia, pe baza modelului propus anterior de Partidul Socialist, este consensuală la nivel global. Principalul său obiectiv este acela de a corecta caracterul multisectorial al sistemului de asigurări sociale, inutil de costisitor și complex.

Însă francezii nu au ratat ocazia de a ieși în stradă împotriva unui guvern nepopular în mod cronic. De la apariția vestelor galbene, Macron a pariat totul pe scena internațională, pe care s-a impus ca străjer al liberalismului.

Cu toate acestea, cetățeanul de rând, care nu citește laudele aduse guvernului francez în presa internațională, ezită între dispreț și ură pentru un președinte care nu s-a îngrijit niciodată să stabilească o legătură carismatică cu populația. Nu Franța este de nereformat, ci Macron, care nu a reuşit niciodată să fie acceptat ca șef al statului.

Panaceul progresiştilor brazilieni, centrul, a suferit înfrângeri succesive în Europa. Liberal Democraţii britanici au fost lichidați într-un scrutin pe care, în mod ironic, ei înșiși l-au declanşat. Ciudadanos a trecut de la viitorul mare partid al Spaniei la formaţiune secundară în mai puțin de doi ani. În Franța, centrul-dreapta, provenit din gaullism, este pe cale să-i atace pe centriştii lui Macron, care aveau vise de hegemonie.

Și mai grav, s-a pus sub semnul întrebării ideea că centrul este cel mai bun antidot al populiştilor. Într-o mișcare neașteptată și remarcabilă, aproape toți alegătorii Ciudadanos au dezertat, îndreptându-se spre recent înfiinţatul Vox, de extremă-dreapta, la ultimele alegeri spaniole.

Criza centrului din Europa a început atunci când liderii săi au pariat totul pe cucerirea electoratului conservator. Toată lumea credea că amenințarea populistă și debandada din rândul social-democraților vor ajunge pentru a-și fideliza electoratul de stânga.

Evoluțiile recente indică faptul că centriştii brazilieni sunt conștienți de acest pericol. Agenda cu Flávio Dino sugerează că echipa lui Luciano Huck știe că respingerea lui Jair Bolsonaro nu va fi suficientă pentru a convinge electoratul de stânga.

O intuiție corectă. Exemplul european arată că depășirea rupturii dintre stânga şi centru trebuie să fie punctul de plecare al oricărui proiect electoral progresist pentru 2022.

Articol de Mathias Alencastro (cercetător la Centrul Brazilian de Analiză și Planificare și doctor în științe politice al Universităţii Oxford – Anglia)/ Traducerea: Iulia Baran/rcostea

Sursa: RADOR

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele