
Ford a anunțat că va închide o fabrică de motoare din Wales, dând astfel o nouă lovitură Marii Britanii, a cărei industrii auto este deja grav afectată pe fondul incertitudinilor privind Brexit, relatează CNN.
Fabricantul auto american a anunțat că va închide fabrica în 2020, când va expira un contract de furnizare de motoare pentru Jaguar Land Rover. Aproximativ 1.700 de persoane lucrează în fabrică.
Potrivit Ford, decizia nu este motivată de Brexit, însă compania a avertizat anterior că va fi nevoită să-și închidă mai multe fabrici din Marea Britanie, dacă Regatul Unit va ieși din Uniunea Europeană fără măsuri de natură să protejeze industria auto.
În ianuarie, fabricantul auto spunea că un Brexit fără acord ar costa compania 800 de milioane de dolari numai în 2019.
Mai mulți directori executivi din industria auto au avertizat că un Brexit fără acord ar afecta grav aprovizionarea și ar frâna producția. Totodată, incertitudinile tot mai mari privind Brexit au făcut ca investițiile să se prăbușească.
Honda a anunțat în februarie că își va închide în 2021 o fabrică din Marea Britanie unde lucrează 3.500 de oameni iar Nissan a renunțat la planurile de a fabrica noul X-Trail SUV în fabrica din Sunderland, menționând că situația generată de Brexit este unul dintre motivele deciziei.