Fostul președinte Ion Iliescu a fost externat joi din Spitalul Universitar de Urgență Elias

15
Ion Iliescu Sursa: Wikipedia
1 minut de lectură

Ion Iliescu a fost externat, joi, din Spitalul Universitar de Urgență Elias, potrivit unui anunț al reprezentanților unității spitalicești, medicii precizând că fostul președinte al României este într-o stare de sănătate mult ameliorată față de momentul internării, potrivit Mediafax.

„Domnul Presedinte Ion Iliescu a fost externat astazi din Spitalul Universitar de Urgenta Elias, intr-o stare de sanatate mult ameliorata fata de momentul prezentarii”, transmite Spitalul Universitar de Urgență Elias, printr-un comunicat de presă.

Medicii precizează că fostul președinte va continua tratamentul la domiciliu.

Ion Iliescu a stat internat în Spitalul Universitar de Urgență Elias timp de aproape o săptămână, el prezentându-se vinerea trecută, pe 31 mai, cu febră.

Fostul președinte al României a fost operat, la începutul lunii aprilie, de ericardită lichidiană – tamponadă cardiacă, la spitatul C.C. Iliescu din Capitală.

Fostul preşedinte are 89 de ani şi a mai fost operat la inimă, fiindu-i montate câteva stenturi, una dintre operaţii fiind făcută la Paris în 2007.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele