Fostul șef de campanie al lui Trump, condamnat la 47 de luni de închisoare

34
Foto: Getty Images
1 minut de lectură

Paul Manafort (foto), fostul şef de campanie al președintelui american Donald Trump, a fost condamnat ieri la 47 de luni de închisoare de un judecător american pentru fraudă bancară și fiscală descoperită în timpul anchetei lui Robert Mueller privind rolul Rusiei în alegerile din 2016, relatează CNN.

Este cea mai lungă sentință pronunțată împotriva unui inculpat din ancheta procurorului Mueller.

Manafort a fost condamnat vara trecută pentru fraudarea băncilor și a guvernului și pentru că nu a plătit impozite pe veniturile pe care le-a câștigat din consultările politice din Ucraina în valoare de milioane de dolari.

Conform procurorilor, după înlăturarea președintelui ucrainean,Viktor Ianukovici, Manafort a mințit băncile pentru a obține împrumuturi și pentru a-şi menține un stil de viață opulent, cu case de lux, costume de designer și chiar o jachetă de piele de struț de 15.000 de dolari.

Manafort a vorbit pe scurt despre modul în care rugăciunea și credința l-au ajutat în acest timp și i-a cerut judecătorului TS Ellis „să fie milostiv“.

„Ultimii doi ani au fost cei mai dificili ani pentru familia mea și pentru mine“, a spus Manafort, care se afla într-un scaun cu rotile, purtând o salopetă verde pe care se citea „ALEXANDRIA INMATE“.

Manafort se confruntă cu încă o condamnare în Districtul Columbia, unde a pledat vinovat într-un caz separat legat de activităţi ilegale de lobby.

Marc Faur
Format ca artist plastic, Marc Faur a debutat în presă în anul 2001 ca jurnalist de externe la Agenția de știri Mediafax. Cariera sa profesională include publicații precum Realitatea Romanească și Libertatea. A mai colaborat la diferite reviste și a condus un periodic destinat iubitorilor și practicanțior de arte marțiale, Ki, Martial Sports & Philosophy.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele