Lecție pentru Ministrul Finanțelor

3 minute de lectură

Valoarea rezervei de aur micșorează costurile de finanțare, se arată într-un comunicat de presă al BNR.

”Este regretabil că ministrul de finanțe pune în discuție statutul rezervei de aur a țării, fără să țină cont de referințele respective, cu toate că ar trebui să știe că garanția oferită de BNR pentru împrumuturile statului român se bazează și pe valoarea rezervei de aur, iar această valoare îi permite diminuarea costurilor de finanțare,” a declarat Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al BNR.

Contul de aur deținut de BNR la Banca Angliei, una dintre cele mai prestigioase şi mai sigure bănci centrale din lume, este un cont alocat, respectiv lingourile aflate în custodie pot fi identificate în orice moment, după numărul unic al barei, greutate și titlul de fineţe al aurului. Efectuarea de operațiuni printr-un astfel de cont se realizează numai în baza instrucţiunilor transmise de BNR către Banca Angliei, aurul deținut în acest cont neputând fi utilizat de către custode. Acest cont a fost deschis înainte de anul 1990. BNR informează lunar în legătură cu evoluția rezervei de aur prin comunicate de presă iar anual, în Raportul adresat Parlamentului, datele sunt prezentate cu certificarea celor mai importante firme de audit, conform standardelor practicate de băncile centrale europene. BNR monitorizează atent contul de aur și a efectuat trei acțiuni de verificare până în prezent (în anii 2016, 2017 și 2018). Următoarea acțiune de verificare a rezervei este programată în a doua parte a acestui an.

Pentru anul 2017, costurile de custodie ale rezervei de aur ținute la Banca Angliei au fost de 309.000 lei.

Ministrul Finanţelor, Teodorovici, a declarat miercuri seara, la un post de televiziune, că reprezentanţii Comisiei de Buget Finanţe din Senat ar trebui să vadă care este situaţia rezervei de aur din afara ţării, precum şi clauzele din contractul de depozitare, iar în felul acesta populaţia se va convinge că nimeni nu vrea să o fure. De asemenea, săptămâna trecută, preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, şi senatorul PSD Şerban Nicolae au depus la Senat o propunere legislativă care modifică Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României și care prevede că depozitele de aur constituite de Banca Naţională a României (BNR) în străinătate nu pot depăşi 5% din cantitatea totală de aur constituită ca rezervă. Proiectul mai prevede și că BNR va urmări menţinerea rezervelor la un nivel adecvat tranzacţiilor externe ale României şi, dacă există pericolul diminuării rezervelor, va prezenta un raport Parlamentului şi Guvernului.

Europarlamentarul ALDE Norica Nicolai a cerut de asemenea, guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, să facă publice condiţiile plasării rezervei de aur a României în străinătate, atât în Elveţia, cât şi în Marea Britanie.

Gabriel Nițulescu
Gabriel Nițulescu este jurnalist, comentator, analist economic și autor de cărți economice, cu articole publicate în presa economică românească. A fost jurnalist la Curentul, Ziarul Financiar, Capital, Banii Noștri, Ghidul de Bani și Financial Director Romania. A fost editor coordonator al săptămânalului Banii Noștri și redactor-șef al revistei lunare Financial Director România.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele