Frate dușman. Realitățile vieții din orientul extrem al Rusiei

Atât de aproape de China, atât de departe de a folosi acest lucru.

56
6 minute de lectură

Ediția tipărită | Europa

13 septembrie 2018 | VLADIVOSTOK

MUZICA urla, rachetele zburau și clătitele se coceau în orientul extrem al Rusiei pe 9 septembrie. Un ecran mare amplasat pe cheiul din Vladivostok, un port pe malul Pacificului, juxtapunea un cor militar nord-coreean, care cânta cântece patriotice, cu imagini cu steaguri americane arzând și rachete care izbeau Colina Capitoliului. La câteva sute de mile la nord-vest, trupe rusești, chineze și mongole se pregăteau pentru exercițiile lor de luptă comune, alese să coincidă cu Forumul Economic Răsăritean, o întrunire anuală de trei zile, organizată de Vladimir Putin.

Pe Insula Russky, legată de Vladivostok de un pod nou, strălucitor, Putin și președintele Chinei, Xi Jinping, mâncau icre negre și își închinau unul altuia pahare cu vodcă. Tinerii ruși dansau pe șlagăre vechi, pop, rusești, printre pavilioane în stil oriental. Toate acestea simbolizau noua prietenie reîncălzită a Rusiei cu China, impulsionată de sancțiunile occidentale care au urmat anexării Crimeii în 2014 și de războiul comercial al Chinei cu America.

Pivotul Rusiei în Asia, așa cum a promis Putin în mod repetat, va transforma soarta orientului extrem rus, slab populat. Până acum, totuși, cuvintele nu au fost însoțite de fapte. Relația personală a celor doi lideri poate fi înfloritoare, dar parteneriatul se sprijină în mare pare pe cooperare militară și aliniere politică. Singurul acord economic semnificativ anunțat în timpul forumului a fost cel al Alibaba, un gigant chinezesc al comerțului pe internet, care va intra într- un parteneriat cu fondul suveran al Rusiei și cu un oligarh apropiat de Kremlin, Alisher Usmanov, care controlează rivalul lui Facebook al acestei țări, ca să creeze o platformă comună. Acordul, care trebuie încă finalizat, arată că Rusia privește spre China pentru tehnologie, nu doar pentru bani.

Principalii beneficiari ai întoarcerii Rusiei spre China sunt apropiații lui Putin și firmele de stat precum Gazprom și Rosneft, giganții de stat ai gazului și petrolului. Investițiile totale ale Chinei în Rusia sunt relativ modeste. Cifrele sunt neclare, deoarece multe firme chinezești investesc în Rusia prin centre offshore ca Singapore, dar se estimează că investițiile Chinei în Rusia s-au cifrat la 40 de miliarde de dolari din 1991, dintre care jumătate în ultimii șase ani, o cifră care este minusculă comparativ cu investițiile Europei în Rusia și ale Chinei în Europa. Doar o mică parte a acestor bani chinezești merg în orientul extrem rusesc, iar prezența Chinei acolo se limitează la mici producători și fermieri. Întreprinderile private sunt precaute, lipsindu-le stimulentele și poveștile de succes.

China încă vede în Rusia mai ales o sursă de energie și materii prime. Războiul său comercial cu America va face să crească cererea pentru ele. China favorizează mai ales boabele de soia rusești, iar oficialii ruși promit că le vor da investitorilor chinezi 1 milion de hectare ca să le cultive. Din cercetările făcute de Ivan Zuenko, un expert sinolog din Vladivostok, rezultă că în regiune nu se găsește mult teren disponibil, iar producția de soia a ajuns deja la un vârf. Astfel de promisiuni, spune el, sunt „o imitație de activitate”. Rezultatul vor fi așteptările exacerbate și inevitabila dezamăgire.

Unele firme rusești se plâng de barierele comerciale pe care China le pune la produsele lor, în timp ce mărfurile chinezești inundă piața rusească, adesea evitând vama rusească, trecând prin țări sărace din Asia Centrală, precum Kârgâzstanul, care fac parte din uniunea vamală a Rusiei.

În ciuda discursurilor despre strângerea relațiilor, punctele de trecere a graniței din Rusia spre China sunt jalnice și adesea arată mai degrabă ca niște șoproane decât ca porți de trecere. Două poduri planificate spre China care trebuiau să simbolizeze o îmbunătățire au devenit simbolul faliei uriașe dintre așteptări și realitate.

 

Unul, un pod de cale ferată care a fost propus acum mai bine de un deceniu, cu scopul de a micșora distanța necesară pentru transportul fierului rusesc în China, literalmente atârnă în aer. Chinezii au terminat de mult partea lor de pod, până la linia fluviului Amur, care formează frontiera, dar Rusia abia a început lucrările la partea ei, mult mai scurtă. După ce a ratat multe termene limită, Rusia promite acum că îl va termina vara viitoare, împreună cu un pod cu două benzi pentru mașini, care va lega Blagoveshchensk, puțin schimbat din epoca sovietică, de Heihe, care s-a transformat dintr-un sat într-o metropolă de 1,6 milioane de locuitori, cu numeroși zgârie-nori.

Prea mulți spioni

Una dintre principalele bariere în calea unor relații mai bune este aparatul de securitate al Rusiei, care încă privește China (și pe rușii de rând, de altfel) cu mare suspiciune. În contrast cu el, oamenii locului văd China ca pe o oportunitate subexploatată, și nu ca pe un pericol, și sunt frustrați de atitudinea colonială a Moscovei față de această regiune. Potrivit lui Viktor Larin, un savant din zonă, o treime dintre membrii populației din orientul extrem al Rusiei spun că politica Moscovei față de ei este una dintre primele trei amenințări la securitate, alături de terorismul internațional. Scutirile de impozite nu au contribuit mult ca să schimbe această atitudine.

Frustrările legate de toate aceste probleme s-au văzut la alegerile regionale recente, la care candidații sprijiniți de Kremlin au obținut rezultate slabe și au fost obligați să intre în turul doi, fapt considerat o palmă pentru guvernul central. În timp ce ideologii încearcă să îi convingă pe ruși că destinul lor este alături de China autoritară, oamenii din orientul extrem par la fel de vrăjiți de stilul de viață și de instituțiile occidentale – cum sunt proprietatea și drepturile omului – pe cât sunt și chinezii. Ironia este că înfruntarea Rusiei cu Occidentul, precum și slabele sale drepturi de proprietate, o fac mai puțin atractivă pentru China, ale cărei bănci nu vor să facă afaceri cu oameni și instituții supuse sancțiunilor. Corurile nord-coreene, vodca și rachetele nu vor remedia asta.

Acest articol a apărut în secțiunea Europa ediției tipărite a The Economist, sub titlul „Brother enemy”

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele