Ascult The Doors, Riders on the Storm, în Franța profundă, după furtuna care a trecut azi. Nu am televizor, dar internetul merge destul de bine aici, așa că l-am putut asculta pe Emmanuel Macron în discursul său istoric în fața națiunii.
Tânărul președinte al Franței este un excelent comunicator, care și-a clădit campania pe rețelele sociale, iar azi și-a pus proiectul de țară la bătaie, într-un moment de criză acută pentru Franța, tot pe rețelele sociale, pe care comunică și protestatarii cunoscuți deja în lume sub numele de gilets jaunes.
De o lună, văd oameni în veste galbene peste tot în zonă, mai ales în sensurile giratorii sau în apropierea marilor centre comerciale. Nu am văzut violențe de genul celor de la Paris sau din alte orașe – dar Parisul este departe, la 900 de kilometri de aici, de „țara cathară”, sau Catalonia franceză, cum îi zic localnicii, vorbitori de catalană și de occitană. Electricitatea se simte însă în aer.
Prietenii mei francezi nu poartă veste galbene, dar simpatizează cu cei care au ieșit în stradă să-și exprime furia și nemulțumirea. Lucrurile vin de departe, de decenii, îmi spun ei, și nu au fost rezolvate sau au fost ignorate de toți președinții și de guvernele anterioare, iar furtuna socială s-a dezlănțuit acum.
„Când violența se dezlănțuie, libertatea încetează”
Mă întrebam ce va face Macron ca să își recâștige credibilitatea în fața valului de furie socială, cum va vorbi ca să ajungă în inimile francezilor – care sunt mult mai greu de guvernat decât românii, căci au fitilul mai scurt sau coada mai lungă, nu știu, dar istoria lor are tradiția frondei, iar Republica lor, cu valorile ei de libertate, egalitate, fraternitate, s-a născut după revoluția din 1789…
Sondajele îl arată la un minim periculos de popularitate. În cele 18 luni de guvernare, chiar și unii membri din partidul său, La République en Marche (LREM), au început să spună, mai pe ocolite, mai deschis, că și-a abandonat valorile și promisiunile de reformă profundă a statului, cu care a pornit la drum.
Voiam, așadar, să văd dacă va vorbi președintele tuturor francezilor, cu sau fără veste galbene, sau „Jupiter”, cum este poreclit. Francezii au la activ un regicid – „deicidul” nu ar fi fost deci o problemă.
Macron le-a vorbit francezilor, mari iubitori de libertate de expresie, despre violența inacceptabilă și impardonabilă („când violența se dezlănțuie, libertatea încetează”).
Dar mai ales le-a vorbit despre furia lor legitimă: „Această furie este mai profundă, o resimt ca fiind justă în multe privințe, ea poate fi șansa noastră…”. Sublinierea îmi aparține.
Pe acest pariu teribil și-a construit tot discursul.
A vorbit despre cei 40 de ani de „malaise”, de starea generală de rău, care, a spus el, „iese acum la suprafață” și pe care a spus că a presimțit-o, atunci când și-a prezentat candidatura.
Ca om de stat european, a vorbit și despre alte țări care împărtășesc acel „mal-vivre care este al nostru”, viața grea, greutatea de a trăi, traiul prost, de care profită în ascensiunea lor populiștii cu care se confruntă acum liberalul Macron.
100 de euro
A vorbit despre educație, muncă și trai decent pentru francezi și a promis 100 de euro la SMIC (prescurtarea pentru salariul minim interprofesional de creștere), fostul salariu minim – minimul orar sub care nu poate fi plătit niciun francez peste 18 ani. La 1 ianuarie 2018, acesta era de 9,88 euro pe oră.
Mulți conaționali, mai ales cei mai vârstnici, vor fi auzit în asta ecoul pervers al lui Ceaușescu, oferindu-le disperat românilor încă o sută de lei, în discursul care a marcat finalul carierei sale politice și declanșarea Revoluției din decembrie 1989, la București.
Or, 100 de euro la SMIC, în Franța, este o ofertă greu de refuzat. Vom vedea însă reacția francezilor, în zilele care vin.
„Legitimitatea mea nu o am decât de la voi…”, a mai spus Macron.
„Nu răspund decât în fața Marii Adunări Naționale”, replica Ceaușescu în fața tribunalului ad-hoc, care l-a judecat sumar și condamnat la moarte, în ziua de Crăciun, acum 29 de ani. Orice comparație este de prisos. România era o dictatură odioasă, pe care am trăit-o mulți pe pielea noastră și care ne-a marcat pe viață.
Distanța până în Franța de azi, cea europeană și democratică, este uriașă. Cu toate derapajele, Franța este și trebuie să rămână o lumină pentru civilizația de tip occidental, căreia îi aparținem, de bine de rău, și noi.
Discursul lui Macron a fost al unui lider care ascultă și caută consens: „Să construim împreună soclul noului contract pentru națiune”, a spus, spre final, încheind: „Singura mea grijă sunteți voi, singura mea luptă este pentru voi, singura noastră bătălie este pentru Franța”.
Îi voi întreba mâine pe prietenii mei din Franța profundă, cu spiritul lor de frondă, dar și cu claritatea lor carteziană a gândirii, dacă au fost atinși și convinși de cuvintele tânărului și impetuosului lor președinte. Dacă a comunicat pe sufletul lor. Dacă apelul său a fost auzit, ar fi o șansă nu doar pentru Franța, ci și pentru Europa.
