
Premierul Viorica Dăncilă și liderii USR s-au întâlnit vineri la Palatul Victoria, la solicitarea partidului de opoziție, pe tema intenției anunțate de premier de a adopta modificările la Codurile penale prin ordonanță de urgență. La întâlnire a participat și ministrul Justiției, Tudorel Toader.
Întâlnirea a fost cerută de reprezentanții USR, care au solicitat lămuriri cu privire la intenția premierului, anunțată luni seară, după ședința Comitetului Executiv al PSD, partid în care Dăncilă deține funcția de președinte executiv.
„Emiterea unei ordonanţe pe justiţie ar crea în România criză de percepţie şi o criză socială fără precedent, care ar acoperi cu totul perspectiva preluării Preşedinţiei, pentru că discuţia a fost undeva între aceste două elemente. Tema a fost evident cea pe justiţie, dar, în egală măsură, am accentuat şi acest element important – România va prelua în câteva zile cea mai prestigioasă poziţie de politică externă pe care statul nostru a avut-o de la Principatele lui Alexandru Ioan Cuza până acum. Şi din această perspectivă, o ordonanţă de urgenţă considerăm că ar crea o vulnerabilitate de mesaj, care pe perioada Preşedinţiei va fi permanent adusă în discuţie”, a spus liderul USR la finalul discuțiilor.
„Am accentuat că ne-am adresat dânsei în calitate de premier mai mult decât în calitate de vicepreședinte PSD. Am arătat că o astfel de ordonanță ar crea o criză de percepție și o criză socială fără precedent care ar acoperi cu totul perspectiva preluării președinției Consiliului UE”, a mai spus Barna.
„Considerăm că ar crea o vulnerabilitate de mesaj și că performața României, atâta câtă va fi, va fi umbrită de această ordonanță de urgență”, a adăugat el.
Opoziția, Iohannis și practicienii sistemului au criticat intenția guvernului de a da OUG pe coduri
Liderii Opoziției, președintele Klaus Iohannis și practicieni din Justiție au criticat intenția premierului de a adoptat prin OUG acele modificări din Codul penal și Codul de procedură penală care au fost declarate constituționale de CCR. Restul modificărilor, făcute în Comisia Iordache, și care au fost declarate neconstituționale s-au întors la parlament unde urmează procedura dezbaterii și adoptării lor de legislativ. PSD și premierul au fost criticați pentru intenția de a adopta modificările prin OUG, intenție, despre care, la unison, practicienii domeniului, președintele și Opoziția au amintit că este deja declarată neconstituțională de CCR, printr-o decizie dată în 2010.
Premierul Dăncilă și liderul PSD, Liviu Dragnea, au invocat ”întârzierile” care ar putea să apară dacă modificările declarate constituționale ar fi retrimise în parlament și, apoi, contestate din nou la Curtea Constituțională.