Gafe marca „Game of Thrones“: sticle de apă uitate în cadru

64

Mai multe sticle de apă au fost uitate în cadru la filmările pentru ultimul episod al superproducției „Urzeala Tronurilor/ Game of Thrones“, difuzat de postul de televiziune HBO duminică seară, potrivit theverge.com.

Sticlele de apă au apărut în mai multe cadre din ultimul episod, pe parcursul unor minute bune. Primul cadru a fost difuzat la minutul 46.19, o altă sticlă putând fi văzută câteva minute mai târziu. O sticlă este plasată chiar în spatele unui picior al personajului Samwell Tarly, o alta se află în spatele scaunului pe care este așezat Ser Davos, relatează Mediafax.

Într-un episod difuzat în urmă cu câteva săptămâni, fanii au remarcat un pahar de cafea cu marca unei rețele internaționale din zilele noastre uitat în cadru. În episodul „The Last of the Starks“, personajele sărbătoreau eroismul Aryei Stark din timpul luptei de la Winterfell când, în planul secund poate fi văzută Daenerys Targaryen cu un pahar din carton în față.

La momentul respectiv, reprezentanții HBO au raspuns criticilor printr-o glumă: „Cafeaua cu lapte care a apărut în episod a fost o greșeală. Daenerys comandase un ceai de ierburi“. Ulterior, producătorii au eliminat digital eroarea.

Încă de la lansare, în 2011, „Urzeala Tronurilor“ a devenit un fenomen global şi cel mai iubit serial din istoria HBO. „Game of Thrones“ a primit de-a lungul timpului foarte multe premii, inclusiv 47 de Primetime Emmy, cinci trofee din partea Sindicatului actorilor americani şi un Peabody Award.

Inspirat din seria de romane „A Song of Ice and Fire/Cântec de gheaţă şi foc“, de George R.R. Martin, serialul „Urzeala tronurilor“ are o acţiune plasată într-un ţinut fictiv, numit Westeros. Magia, aventurile eroice şi elementele fantastice vin în completarea acţiunii din „Urzeala tronurilor“.

Comentarii

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele