Home Actualitate GALERIE FOTO – Kiev, incursiune în memoria unor tragedii

GALERIE FOTO – Kiev, incursiune în memoria unor tragedii

0
GALERIE FOTO – Kiev, incursiune în memoria unor tragedii
5 minute de lectură

La doi pași de Ministerul de Externe al Ucrainei, se intersectează trei momente-cheie din trecutul mai îndepărtat și cel cât se poate de recent al acestei țări.

În perimetrul pietonal generos, o mănăstire „găzduiește” un monument dedicat uneia dintre cele mai tragice file din istoria poporului ucrainean – Marea Foamete din anii 1930 (Holodomorul), dar și fotografiile tuturor ucrainenilor morți în timpul violențelor de pe Maidan, care au precedat intervenția rusă în estul țării, respectiv fotografiile celor decedați de la începerea războiului și până în 2017.

Corespondență de la Kiev

Previous article Retragere pe ultima sută de metri din cursa pentru șefia Consiliului European
Next article Fum negru la Bruxelles
Laurențiu Mihu
Laurențiu Mihu are o experiență de 14 ani în presa centrală. A început în 2005 la Evenimentul zilei, unde a fost reporter special și apoi coordonator al secției Investigații. În perioada 2008-2015 a activat la România liberă, unde a fost redactor-șef adjunct. Din decembrie 2015 până în februarie 2019 a fost redactor-șef adjunct la site-ul Digi24.ro. A mai colaborat cu G4Media.ro, iar în prezent coordonează site-ul revistei Reporter Global, partener exclusiv The Economist în România. Laurențiu a acoperit preponderent teme de politică internă și externă.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here