Conducta lui Putin

Ediția tipărită | Lideri – 16 februarie 2019

CÂND UN MEGAPROIECT este absurd din punct de vedere comercial, există două posibilități. Fie sponsorii săi sunt proști, fie au alte motive. Dat fiind că Vladimir Putin nu este prost, trebuie să presupunem că gazoductul său nu este realmente o afacere comercială – și că proștii sunt europenii, mai ales germanii.

Săptămâna aceasta, după o presiune susținută a Germaniei, Uniunea Europeană a căzut de acord cum să aplice regulile sale energetice la Nord Stream 2, un gazoduct în valoare de 11 miliarde dolari și lung de 1.200 km. Drept rezultat, este aproape sigur că proiectul va continua, deși poate cu întârzieri. Gazoductul pleacă de la Vyborg în vestul Rusiei și trece prin Marea Baltică spre Greifswald, în nord-vestul Germaniei. Cererea europeană de gaz de import, din cauza eficienței energetice, a cererii slabe de produse manufacturate și sporirea celor regenerabile, nu se așteaptă să ajungă la un nivel care să necesite prea curând noua conductă. Nu este deloc surprinzător faptul că Gazprom, gigantul energetic al Rusiei, în majoritate deținut de stat, este singurul acționar al proiectului.

Scopurile reale ale proiectului sunt politice. Aici sunt trei aspecte principale. În primul rând, Nord Stream 2 afectează Polonia și Ucraina, două țări pe care Putin le urăște și una dintre care a invadat-o în 2014. În prezent, cea mai mare parte din gazul rusesc destinat Europei trece prin Ucraina. Nord Stream 2 va face mai ușor ca Rusia să taie livrările spre Ucraina fără să afecteze Germania; proiectul va împiedica Ucraina să atragă Germania într-o dispută cu Rusia, interferând în furnizarea de gaz; și va priva guvernul ucrainean de taxe de tranzit. Fără Nord Stream 2, există o limită la cât de multe nefăcute poate face Rusia în Ucraina înainte de a-și pune economia în pericol. Astfel, ocolirea Ucrainei (și a Poloniei, la care se aplică aceleași considerații, dar într-un grad mai mic) este punctul principal (așa cum a fost în cazul unei încercări datate anterior, South Stream). Nord Stream 2 îi oferă, de asemenea, Rusiei infrastructură în Marea Baltică, o justificare posibilă pentru consolidarea prezenței sale militare acolo.  Asta le îngrijorează pe țările baltice și pe cele nordice; la fel și pe Polonia.

Apoi, Nord Stream 2 va crește dependența Europei de energia Rusiei. Tăind țările și comisioanele de tranzit, Rusia va putea să ceară mai puțini bani clienților săi. Asta va fi bine pentru consumatorii de energie germani, cel puțin pe termen scurt. Dar sprijinul continuu pe Rusia contrazice politica UE, care a fost, în ultimul deceniu, de diversificare a furnizorilor de energie,  parțial din motive de securitate. Un aspect al acestei politici a fost să li se ceară furnizorilor de gaz să fie mai deschiși și mai transparenți cu costurile lor, să asigure o concurență reală și să nu recurgă la subvenții de stat. În particular, producția de gaze trebuie să fie separată de transportul de gaz.

Ceea ce s-a clarificat săptămâna asta a fost încercarea de a aplica această regulă la conductele care vin din străinătate, ca Nord Stream. Reglementatorii germani vor răspunde de implementarea regulilor energetice pro-piață ale UE. Comisia Europeană va păstra o parte din supraveghere – mai bine decât nimic, dar un pas înapoi, totuși. Cancelarul german Angela Merkel pare să pună mai mare preț pe energia ieftină decât pe securitatea europeană. Este temerar. Așa cum a demonstrat Rusia în 2006 și 2009, când a restricționat tranzitul de gaz prin Ucraina, ea este gata să folosească gazul ca pe o armă politică.

În fine, Nord Stream i-a divizat pe aliații occidentali, punând Europa de Est împotriva unei mari părți din Europa de Vest și băgând zâzanie între Europa și America, care se opune de mult la conductă. Sub președintele Donald Trump, care vrea ca Germania să importe gaz american, aceasta ar putea să impună sancțiuni asupra firmelor participante.

Pe scurt, Nord Stream 2 poate să afecteze securitatea Ucrainei, Poloniei și statelor baltice, să submineze strategie energetică a UE, să îi dea Rusiei un băț mai lung ca să amenințe Europa occidentală și să semene discordie printre aliații NATO. Pentru Putin, să provoci asemenea deranj doar pentru suma de 11 miliarde de dolari trebuie să pară o afacere bună. Pentru Europa, este o capcană.

Misterul este de ce Germania a căzut în ea și a constrâns și Franța să facă același lucru. După invazia Ucrainei, Merkel a devenit unul dintre cei mai puternici avocați ai presiunii UE față de Rusia. Poate că cererile mediului german de afaceri, care au crescut după decizia ei greșită de a închide centralele nucleare ale Germaniei în 2011, sunt mai presus decât orice. Sau poate se petrece ceva mai sumbru. Ea se sprijină pentru coaliția ei pe Social Democrați (SPD), mari apărători ai Nord Stream 1 și 2. Gerhard Schröder, din SPD, fostul cancelar german, este acum membru în consiliile de administrație atât ale Nord Stream 2, cât și Rosneft, gigantul petrolier al Rusiei.

Nimeni nu a dovedit că asta ar fi putut influența politica germană față de Rusia, dar mulți germani sunt alarmați de această posibilitate. Putin, ca întotdeauna, este bucuros să sădească astfel de îndoieli.

Acest articol a apărut în secțiunea Lideri din ediția tipărită a The Economist, sub titlul „Conducta lui Putin”