Theresa May ia în calcul amânarea Brexit cu două luni

Premierul britanic, Theresa May, ia în considerare amânarea ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană cu două luni, dacă nu se va reuși încheierea unui acord până la 12 martie, relatează publicația The Telegraph.

Oficialii guvernamentali au întocmit pe parcursul ultimelor două zile o listă de opțiuni, pentru a evita demisiile mai multor miniștri, nemulțumiți de posibilitatea ieșirii Marii Britanii din UE fără un acord.

Conform informațiilor obținute de The Telegraph, Theresa May va înainta oficialilor de la Bruxelles o cerere formală de extindere a Articolului 50, dacă până la 12 martie nu se va aproba un acord.

Marea Britanie ar urma să iasă din Uniunea Europeană la 29 martie, iar Guvernul Theresa May speră să obţină concesii suplimentare din partea Bruxellesului pentru a putea evita producerea unui Brexit fără acord.

Jean-Claude Juncker, președintele Comisiei Europene, a declarat joi că „nu este prea optimist“ în privința șanselor aprobării unui acord de Brexit între Marea Britanie și UE, avertizând că vor exista consecințe economice și sociale teribile, dacă cele două părți nu ajung la un acord.

Comentarii

Marc Faur
Format ca artist plastic, Marc Faur a debutat în presă în anul 2001 ca jurnalist de externe la Agenția de știri Mediafax. Cariera sa profesională include publicații precum Realitatea Romanească și Libertatea. A mai colaborat la diferite reviste și a condus un periodic destinat iubitorilor și practicanțior de arte marțiale, Ki, Martial Sports & Philosophy.