Gazul din Marea Neagră, șansa industriei de îngrășăminte chimice

Până în 2014 România era încă exportator de îngrășăminte chimice, dar dispariția treptată a combinatelor a transformat țara într-un importator masiv, iar agricultorii s-au văzut nevoiți să folosească îngrășăminte din import.

189
8 minute de lectură

Industriile precum cea a îngrășămintelor chimice și petrochimia au fost puse pe butuci în ultimii ani, din cauza costurilor mari ale gazelor naturale folosite. Perspectiva exploatării gazelor din Marea Neagră poate revitaliza industria îngrășămintelor chimice, dar și aici e nevoie de investiții masive.

Până în 2014 România era încă exportator de îngrășăminte chimice, dar dispariția treptată a combinatelor a transformat țara într-un importator masiv, iar agricultorii s-au văzut nevoiți să folosească îngrășăminte din import. În prezent, se discută despre o reindustrializare a României, care ar include și revitalizarea acestor două sectoare, dar deocamdată nu s-au întreprins pași concreți în acest sens.

Acum, când cererea de îngrășăminte este în creștere, nu doar pe piața internă, ci și pe plan mondial, iar gazul din Marea Neagră ar putea fi combustibilul de care au nevoie petrochimia și industria de îngrășăminte, România este din nou pusă în postura de a privi cum trec pe lângă ea și aceste oportunități, dacă nu are acțiuni hotărâte de relansare a acestor domenii.

Cristian Pârvan, președintele Patronatului Investitorilor Autohtoni (PIAROM), a declarat pentru Reporter Global că, din păcate, România nu are nicio strategie energetică și că „în ultimii ani am avut guverne care doar au dat”. Acesta consideră că este necesară relansarea industriilor care aduc valoare adăugată, iar acestea ar putea fi susținute de gazele din Marea Neagră. Printre acestea s-ar număra industria de îngrășăminte chimice și petrochimia. „Trebuie să ne hotărâm ce facem cu aceste gaze. Le dăm drumul pe conductă și nu ne interesează câte sunt și luăm niște redevențe acolo, cât om lua, mai luăm niște taxe, sau folosim potențialul energetic pe care România îl are într-un mod inteligent. E păcat să nu exploatezi beneficiul de a avea astfel de resurse.”

România are doi producători de îngrășăminte

În prezent, în România mai sunt doar doi producători de îngrășăminte: Azomureș și Combinatul de Îngrășăminte Chimice Năvodari. Acestea nu sunt însă concurente pe piață, întrucât fabrică produse diferite.

Cu o istorie de peste 50 de ani, Azomureș este cel mai important producător de îngrășăminte pentru agricultură din România, furnizând fermierilor îngrășăminte minerale cu Azot (N) și complexe de tip NPK. În primăvara anului 2012, compania Azomureș a intrat în proprietatea Ameropa Holding, unul dintre cei mai importanți traderi de cereale și îngrășăminte la nivel mondial. În vederea creșterii capacităților de producție și totodată pentru a reduce impactul asupra mediului înconjurător, noul acționar a început, în vara aceluiași an, derularea unui plan de investiții pentru modernizarea instalațiilor. Valoarea acestora a depășit suma de 240 de milioane de euro.

Și Combinatul de la Năvodari are o istorie îndelungată. A fost construit în 1956. După anii ’90, a fost falimentat. În prezent este în proprietatea unui investitor italian, care, după mai multe etape de investiții, a reușit să aducă combinatul la o producție de 60% din capacitate. Acesta produce îngrășăminte bazate pe ultimele tehnologii. Marcello Lambrughi, directorul de vânzări al Combinatului de Îngrășăminte Chimice Năvodari, a declarat pentru Reporter Global că este important ca România să producă pe plan intern îngrășăminte. „Pe plan mondial, cererea de îngrășăminte chimice este în creștere, pentru că este din ce în ce mai mare cererea de hrană, iar solul și-a pierdut din calitățile pe care le avea și astfel pentru a produce cantități mari este nevoie de tot mai multe îngrășăminte. România este privilegiată pentru că are încă un sol de calitate mai bună și necesarul de îngrășăminte este mai scăzut, dar treptat acest avantaj va dispărea”. Potrivit lui Marcello Lambrughi, închiderea combinatelor românești de îngrășăminte „a fost un minus pentru România”.

Recent, președintele Consiliului de Administrație al Romgaz, Liviu Nistoran, a anunțat că Romgaz intenționează să investească în industria de îngrășăminte chimice, fie prin achiziționarea unui combinat existent, fie prin construirea unuia nou. „În condițiile în care vom avea gaz suficient, noi chiar intenționăm să avem o discuție fie pentru un combinat existent, avem o discuție cu unul dintre debitorii noștri, fie să facem un proiect greenfield cu un partener strategic”, a declarat Liviu Nistoran.

Intenția Romgaz este de a investi circa 1 miliard de euro în industria chimică. Romgaz și-ar permite o astfel de investiție majoră în condițiile în care nivelul său de îndatorare este zero, iar cifra de afaceri în creștere. În 2017 a înregistrat un profit de 1,8 miliarde de lei, mai mare cu 81% față de anul precedent, și o cifră de afaceri de 4,58 miliarde lei, în creștere cu 34%. „De ce să nu oferim produse cu mai multă valoare adăugată, cum ar fi produsele industriei chimice?”, a mai spus Nistoran.

Există posibilitatea ca Romgaz să preia chiar combinatele grupului Interagro, controlat de omul de afaceri Ioan Niculae. Interagro se află în insolvență din februarie 2016, iar cel mai mare creditor este Romgaz, care are de recuperat circa 284,2 milioane de lei, reprezentând 23,5% din masa credală.

Anunțul Romgaz a fost făcut la câteva zile după ce șeful FGSZ, compania de transport al gazelor din Ungaria, a ironizat România, spunând că aceasta nu are posibilitatea de a utiliza gazele pe care le produce. Kristof Terhes, șeful FGSZ, a afirmat că România nu are capacitatea de a consuma gazele din Marea Neagră, deoarece nu are industrie, nu are petrochimie, iar populația este racordată la rețea doar în proporție de 30-35%, spre deosebire de 95% din locuitorii Ungariei. „Nu aveți petrochimie, nu puteți folosi gazele naturale ca materie primă. Ce faceți cu gazul? Îl ardeți, faceți un foc mare?”, a afirmat ironic șeful FGSZ.

FPPG: Statul poate lua mai multe măsuri de susținere a regenerării industriei chimice și petrochimice

Un studiu recent realizat de Federația Patronală Petrol și Gaze (FPPG) arată că industria chimică și petrochimică reprezintă un sector de utilizare a gazelor naturale cu valoare adăugată ridicată. „În anii 1970, România se număra printre jucătorii importanți pe piața globală a chimizării gazelor. După 1990, aceste ramuri industriale au dispărut (…). În pofida unui dezavantaj competitiv de preț al materiei prime în Europa față de principalii competitori (Rusia, China, Orientul Mijlociu), România oferă condiții de dezvoltare a acestui sector: deține resurse proprii semnificative de țiței, gaze naturale, sare, calcar și alte minerale necesare industriei chimice; deține platforme industriale cu facilități, instalații, utilități și drumuri de acces, precum și permise și autorizații; are un sistem de educație superioară și de cercetare în chimia fundamentală și cea industrială. Statul român poate lua mai multe tipuri de măsuri de susținere a regenerării industriei chimice și petrochimice: politici economice, fiscale și de ajutor de stat (deși UE nu are scheme de ajutor de stat dedicate chimiei și petrochimiei); măsuri de îmbunătățire a legislației și reglementărilor, precum exceptarea volumului de gaze naturale utilizate ca materie primă și transformate prin chimizare de la obligația de achiziționare a permiselor ETS (întrucât nu produc emisii de carbon); susținerea educației, cercetării și dezvoltării în acest domeniu”, se arată în studiul citat.

În 1990, România producea 7.684 de tone de îngrășăminte chimice zilnic

Potrivit „Anuarului statistic al României 1990”, în 1989 se produceau 2.805 milioane de tone de în­gră­șă­min­te, adică 7.684 tone de îngră­șă­minte zilnic. Din această cantitate, 2 milioane de tone erau îngrășăminte azotoase, iar 648.000 de tone erau fosfa­tice. Tot în 1989, se produceau 453.000 de tone de acid clorhidric, 1,68 mi­lioane tone de acid sulfuric, 889.000 tone de sodă calcinată și 763.000 tone de sodă caustică. Raportat pe cap de locuitor, în România se realizau 53 kg de acid sulfuric, 73 kg de sodă calcinată, 38 kg de sodă caustică și 121 kg de îngrășăminte. Dacă în 2014 România încă exporta îngrășăminte, situația s-a schimbat radical începând cu semestrul I 2015. În semestrul I din 2014, exportam 687.000 de tone de îngrășăminte, în valoare de 168,5 milioane de euro, și importa, 486.000 de tone, în valoare de 151,6 milioane de euro. Statistica pe S1 2015 arată că importurile au crescut la 534.500 de tone, în valoare de 173,65 milioane de euro, în timp ce exporturile s-au prăbușit cu aproape 70%, la 277.259 de tone, în valoare de 80 de milioane de euro. Discrepanța majoră între import și export se menține și în prezent.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele