

În Germania, Ministerul Federal al Internelor a cedat în fața presiunilor făcute de Ministerul Federal al Agriculturii, care a cerut să permită intrarea în țară a muncitorilor români și polonezi.
Companiile din Germania au somat guvernanții: „Lăsați românii să vină la muncă, avem nevoie de ei!”.
Anunțul a fost făcut de ministrul de Interne, Horst Seehofer, anunță Stiri Diaspora. Seehofer a lăudat faptul că „a fost posibil să se găsească o modalitate de a proteja sănătatea populației, în timp ce se rezolvă problema culturilor agricole”.
Pentru a preveni răspândirea coronavirusului, Ministerul Federal al Agriculturii a stabilit o serie de reguli stricte. Lucrătorii pot călători doar cu avionul și trebuie să fie preluați de la aeroport de companiile de transport. Muncitorii trebuie să facă un control de sănătate și vor fi separați de ceilalți lucrători pentru primele 14 zile.
Ministrul federal al Agriculturii, Julia Klöckner a salutat decizia „pentru că recolta nu așteaptă, nu puteți amâna însămânțarea”. „Pentru a oferi consumatorilor hrană locală suficientă și de înaltă calitate chiar și în timpul pandemiei, fermierii sunt dependenți de lucrătorii sezonieri din străinătate”, a mai spus Klockner, potrivit tagesspiegel.de citat de Știri Diaspora.
În aprilie și mai, este permisă intrarea în Germania a 40.000 de lucrători agricoli, în completarea celor 20.000 de lucrători străini care au ajuns în Germania înainte de impunerea restricțiilor. Cu toate acestea, relaxarea regulilor nu este suficientă pentru a satisface nevoile de muncă ale fermierilor. Aproape 100.000 de lucrători sezonieri sunt necesari în agricultură până la sfârșitul lunii mai. În total, aproximativ 300.000 de lucrători agricoli străini lucrează în Germania pe tot parcursul anului.
Europarlamentara Carmen Avram a reacționat imediat și a cerut Guvernului să se preocupe și de agricultura din țară:
„Germania îi cheamă înapoi pe muncitorii români şi polonezi cu experiență la muncile câmpului, ca să nu vină foametea peste țară. Guvern al României, ai de gând să faci ceva? Ai în țară fermieri disperați că nu au forță de muncă, un milion de şomeri, dintre care unii cu experiență în fermele occidentale, şi vreo 17 milioane de guri de hrănit. Înțelegem că sunteți ocupați cu dosarele penale pentru medici, dar între două anchete ați putea găsi şi o soluție pentru agricultură? Şi, dacă nu e cu bănat, să-i rugați frumos pe domnii cu monopol pe hrana noastră, să-i primească în magazine pe producătorii români? Nu de alta, dar până şi voi o sa aveți nevoie de papa bun, ca să căpătați energie pentru anticipate”.