
Militari, polițiști și jandarmi s-au strâns, vineri, în fața Spitalului Județean de Urgență Buzău, unde au pornit sirenele de la autospeciale și au salutat, dând onorul, în semn de respect față de personalul medical, relatează Mediafax.
Militarii, jandarmii și polițiștii s-au strâns vineri, la ora 11:45, pe Bulevardul Stadionului din Buzău, în fața Spitalului Județean de Urgentă din oraș.
Aici, forțele de ordine au pornit sirenele autospecialelor. În plus, în semn de respect, forțele MAI și MApN au dat onorul, cu mâna la tâmplă, în semn de respect pentru medici și asistente.
Gestul forțelor de ordine a impresionat cadrele medicale care au ieșit în fața spitalului și au aplaudat. ■