Home Actualitate Guvernul a amânat dublarea alocațiilor pentru copii

Guvernul a amânat dublarea alocațiilor pentru copii

0
Guvernul a amânat dublarea alocațiilor pentru copii
Sursa Foto: gov.ro
2 minute de lectură
Sursa Foto: gov.ro

Guvernul Orban a amânat joi dublarea alocațiilor pentru copii pentru data de 1 august. astfel, premierul Ludovic Orban a aprobat introducerea pe ordinea de zi, la propunerea ministrului Muncii, a proiectului de ordonanță privind prorogarea intrării în vigoare a legii până la această dată.

„Pentru a face lumină trebuie să spunem câteva lucruri foarte simple. Din 2008 creșterile alocațiilor au fost realizate la inițiativa PNL. Apariția intempestivă acestui proiect ne-a creat o problemă foarte mare. Aici trebuie să știți că efortul bugetar necesar pentru a a susține o nouă dublare este de peste 6 miliarde, asta în condițiile în care bugetul trebuie să facă față creșterilor pensiilor și salariilor conform legilor aflate în vigoare. Sigur că ne dorim și vom crește alocațiile. Practic, noi și dacă am vrea, nu putem să facem acest lucru, pentru că intrarea în vigoare e ulterioară întrării în viogoare a bugetului. Avem posibilitatea de a face rectificarea bugetară numai după data de 1 iulie. Este imposibil de aplicat acum acest proiect de lege care poartă marca demagogiei și populismului specifică PSD. Aprob introducerea pe ordinea de zi. Vom crește alocațiile cu siguranță la rectificarea bugetară”, a spus, la rândul său, premierul Ludovic Orban.

Președintele Klaus Iohannis a declarat, marți, că majorarea alocațiilor copiilor nu se poate aplica imediat, dar în câteva luni se vor găsi resursele necesare.

„Partea mea a fost de a analiza legea și de a decide promulgarea sau nepromulgarea. Legea este în regulă, de aceea am promulgat-o. Guvernul își dorește majorarea alocațiilor, însă problema care trebuie acum rezolvată este una care ține de bugetul național, care a fost aprobat înainte să se aprobe această lege care mărește alocațiile și sunt convins că guvernul va găsi soluția cea mai bună. Probabil nu se poate aplica imediat, dar în câteva luni se vor găsi soluțiile”, a declarat Klaus Iohannis.

Urmăriți-ne pe Facebook.

https://reporterglobal.ro/breaking-guvernul-isi-angajeaza-raspunderea-pe-alegerea-primarilor-din-doua-tururi/

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here