

Premierul Ludovic Orban a dat asigurări înaintea ședinței de Guvern de miercuri că statul va plăti șomajul tehnic pentru companiile care au fost nevoite să-și trimită oamenii acasă din cauza sistării producției în fabrici.
„Adoptăm un prim set de măsuri pentru a veni în sprijinul companiilor afectate, dar va trebui să urmărim cu mare atenție evoluția economiilor de la nivel european pentru a găsi soluții. Măsurile sunt, pe de o parte, de susținere financiară, de la buget, efortul de plată a ceea ce se numește șomajul tehnic. Am ales această formulă pentru că foarte multe companii sunt companii care funcționau foarte bine, care plăteau la timp taxele. Aceste companii, odată ce trece vârful epidemiei și lucrurile revin la normal, vor reîncepe activitatea”, a spus Orban.
Premierul a adăugat că „Va trebui să injectăm bani în economie, să creștem investițiile, va trebui să luăm măsuri care să poată dezvolta companiile. De asemenea, vom lua măsuri în ceea ce privește asigurarea capitalului de lucru. Noi trebuie să fim cu atenția în egală măsură asupra activităților economice care pot continua în condiții normale, dar să asigurăm și capitalul de lucru pentru a susține aceste companii”.