Guy Verhofstadt participă la mitingul USR-PLUS de vineri

32
Guy Verhofstadt Sursa: Facebook

Liderul europarlamentarilor ALDE, Guy Verhofstadt, va fi prezent la mitingul Alianței 2020 USR PLUS care va avea loc vineri, 24 mai, din București. Organizatorii anunță că mitingul va fi diferit, participanții putând că stea pe iarbă sau vor putea juca badminton cu candidații Alianței.

”Guy Verhofstadt, liderul ALDE din Parlamentul European, va fi prezent la mitingul Alianței 2020 USR PLUS care va avea loc vineri, 24 mai, din București”, se arată într-un comunicat de presă al alianței USR-PLUS remis MEDIAFAX.

Potrivit sursei citate, Alianța 2020 USR PLUS va organiza cel de-al treilea miting electoral în Parcul Izvor, eveniment care va începe la ora 16:00 și se va termina la ora 22:00. Evenimentul va fi deschis de un concert, urmând ca la ora 19:30 să înceapă discursurile președinților celor două partide, Dan Barna și Dacian Cioloș, și ale candidaților la europarlamentare.

“Campania noastră electorală a însemnat multă muncă. (…) Acum tragem linie și organizăm ultimul miting electoral în București. Îi așteptăm pe bucureșteni alături de noi pentru a ne bucura împreună de ultimele zile de campanie, urmând ca apoi două zile mai târziu să ne vedem la vot.”, transmite președintele USR Dan Barna.

Organizatorii anunță că participanții la miting vor putea sta pe iarbă sau vor putea juca badminton cu candidații Alianței.

“Încheiem împreună o campanie grea, onestă și intensă. (…) Pe 24 mai ne strângem toți cei care nu ne-am pierdut speranța.”, conchide președintele PLUS Dacian Cioloș.

Verhofstadt, a transmis, pe 25 aprilie, într-un mesaj pe Twitter, că se aşteaptă ca ALDE european să excludă oficial ALDE România, motivând că situaţia ţării noastre continuă să regreseze.

Totodată, la începutul lunii aprilie, purtătorul de cuvânt al ALDE european, Didrik de Schaetzen, a declarat, pentru MEDIAFAX, că este foarte probabil ca problema excluderii ALDE România din ALDE Europa să se regăsească pe agenda întâlnirii statutare a formaţiunii europene, din 28 iunie, în Elveţia.

Comentarii

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele