Haos în Venezuela, după cinci zile fără curent electric

1 minut de lectură

Guvernul venezuelan a decis ca școlile și toate instituțiile să rămână închise astăzi, în a cincea zi a unei pene de curent. Conform opoziției, 17 persoane ar fi murit în ultimele zile, iar fiecare zi fără curent electric provoacă și mai mult haos în țara afectată de o gravă criză economică și politică, relatează BBC.

Grupuri de motocicliști pro-guvernamentali, cunoscuți drept „colectivos“, impun ordinea publică sub amenințarea armei, după ce au fost raportate mai multe spargeri pe fondul haosului și al disperării.

Numeroase regiuni ale țării sunt izolate și nu se pot obține informații despre situațiile din aceste locuri. Deși revine sporadic și doar în anumite zone, curentul este fluctuant și se întrerupe din nou după câteva ore de funcționare.

Fără internet, telefonie, servicii bancare, bancomate, electrocasnice sau aer condiționat, viața de zi cu zi este insuportabilă pentru mulți oameni, în special în comunitățile cu venituri mici.

Mai multe magazine au fost sparte, pe fondul crizei alimentare fără precedent.

Liderul opoziției, Juan Guaido, a condus sâmbătă manifestațiile organizate la Caracas cu scopul de a menține presiunea asupra președintelui contestat Nicolas Maduro.

Pana de curent s-a înregistrat joi, iar Guvernul președintelui Nicolas Maduro a catalogat-o drept „sabotaj“ la un baraj hidroelectric care asigură o mare parte din curentul electric la nivel național.

Marc Faur
Format ca artist plastic, Marc Faur a debutat în presă în anul 2001 ca jurnalist de externe la Agenția de știri Mediafax. Cariera sa profesională include publicații precum Realitatea Romanească și Libertatea. A mai colaborat la diferite reviste și a condus un periodic destinat iubitorilor și practicanțior de arte marțiale, Ki, Martial Sports & Philosophy.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele