Când nu se ocupă de strategii sau campanii de marcomm  în calitate de director de comunicare și relații publice la banca pentru care lucrează, Mihaela Savu culege și recuperează cu pasiune și determinare file din istoria vetrei străbune din care provine. Atunci când vorbește despre ea, deseori, Mihaela folosește hashtag-ul ”#nepoata Chiosnacilor” pentru că pare să se identifice cu comunitatea din care provine. În același timp, pentru că este extrem de ancorată în contemporaneitate, ea  pune la un loc, cu temeinicie și eleganță, bunuri materiale și imateriale precum obiecte vestimentare, obiceiuri străvechi, simboluri și ritualuri al căror unic scop este acela de a păstra și duce mai departe peste timp ideea de comunitate, respect și sustenabilitate. În ajun de sărbătoare internațională, am invitat-o să vorbim despre IA românească pentru firescul demersului său de a păstra tradiția, de a purta mândră cămașa simbol a femeii românce, pentru gesturile publice care demonstrează respect și plecăciune pentru înaintașii noștri și pentru valorile care transcend timpul. 

”Vezi, asta e o ie de ceremonie, din borangic, țesută în casă, cu aplicații de paiete și cu decorații de fir de argint la gât. A fost a bunicii paterne, Rada. A purtat-o la nunta ei, prin ‘34”, îmi spune cu emoție. Mâna îi tremură ușor când alunecă de-a lungul mânecii ca și cum atingerea aceea fină se împletește cu mângâierea din copilărie a bunicii. Mihaela nu se declară colecționară ci păstrătoarea unor ii originale, unele mai vechi de 70 de ani, primite din familie. Chiar dacă le-a primit în dar sau cu împrumut doar pentru a fi scoase în lume, cămășile de sărbătoare păstrate de Mihaela spun poveștile femeilor care le-au creat, vorbesc despre reguli străvechi, păstrează adevărul vremurilor când au fost create sau purtate. Sunt, cumva, file de istorie pe care dacă le-am citi în cheia vremurilor, am înțelege că IA românească nu este doar un simbol al frumosului, un cod al preocupărilor spirituale și aspiraționale, este un simbol al vieții, al realităților economice și geografice.

”IA este cămașa de sărbătoare a femeii românce. Dacă în alte țări, fetele purtau rochii de bal, la noi purtau ie. E idilic să ne imaginăm că oamenii mergeau la câmp îmbrăcați cu ii sau cămăși elaborate, frumos colorate și extrem de decorate. În realitate, oamenii se îmbrăcau în haine mai simple, care se purtau și îngrijeau ușor, nu necesitau multe resurse și dădeau libertate de mișcare, unele dintre ele aveau mici înflorituri sau elemente distinctive. IA, așa cum o vedem noi azi era o cămașă de sărbătoare sau de ceremonie pe care femeile o purtau în diferite momente importante ale vieții lor. Și bărbații purtau  cămăși de sărbătoare frumos decorate, dar în cazul bărbaților, acestea se numesc, simplu, cămăși”, explică nepoata Chiosnacilor. Știe și a învățat acest lucru de la bunicile ei, femei puternice, care erau total diferite iar diferența se vede inclusiv după ie. IA era în trecut, un element care arăta statutul social al familiei din care provenea, spune Mihaela și pune în oglindă ii-le moștenite de la ambele bunici.

”IA primită de la bunica paternă este țesută  în război, din borangic, are spărtură la șabac și diverse cusături exterioare cu mătase foarte fină. Mâneca este deschisă, semn că permitea purtarea de bijuterii. Are cusute pe ea motive geometrice multiple dar și simboluri de protecție sau aspiraționale- steaua călăuzitoare, trandafirul heraldic geto-dac, scutul sufletului, cercuri și romburi, care demonstrează nu doar creativitate ci și faptul că purtătoarea avea preocupări spirituale”. Mătasea folosită și faptul că IA avea mâneca deschisă indicau faptul că provenea dintr-o familie mai înstărită și avea zestre, ceea ce era adevărat. IA pe care am primit-o este ia în care s-a îmbrăcat la căsătorie”.

În cazul bunicii materne, cămașa pe care și-a lucrat-o singură pentru prima ieșire în sat la horă arată o persoană foarte creativă, determinată, care are planuri importante pentru viață.

”IA bunicii materne, veche și ea de peste 70 de ani, a fost confecționată pe pânză de casă, nu pe borangic, pentru că starea materială a familiei sale era diferită de a bunicii paterne. Ea provenea dintr-o familie cu 8 copii, tatăl său lucrase ca tâmplar inclusiv la recondiționarea bricului Mircea, dar murise neașteptat. Deși frumoasă și inteligentă dar săracă, bunica știa ce vrea de la viață și și-a estimat corect șansele. A avut încredere în resursele ei interioare și simțea că se va căsători bine, așa că a luat decizia de a-și confecționa o ie care să o reprezinte. A împrumutat o ie din satele vecine, pentru că nu voia să fie ca altele din satul ei, a cusut IA jumătate pentru că cea care i-a împrumutat-o a condiționat-o să i-o aducă repede înapoi. S-a grăbit să o facă, dar pentru că nu a avut foarte mult timp modelul, a cusut-o în oglindă. A cusut o mânecă, apoi pieptul și apoi restul. Extrem de vie și de colorată, IA bunicii materne Tudora este cusută ”la musca mică”, are paiete și mărgele, este o explozie de vivacitate. Este închisă atât la gât cât și la mâneci și puternic ornamentată, semn că ea nu avea bijuterii, dar avea poftă de viață.

IA autentică se recunoaște după dispunerea râurilor, altiță, strajă și după pavă(brușchiță), o bucată de material introdusă sub braț, pentru a da libertate mai mare de mișcare brațului. Faptul că IA este puternic ornamentată și pe față și pe spate atestă faptul că bunica o purta fără ilic. ”De câte ori o port, mă simt magnetică și determinată, exact cum era bunica mea, semn că straja iei își mai produce și acum efectul”, mărturisește ea. Ii-le foarte vechi specifice din Vlașca abundă în motive geometrice, sunt cusute folosind tehnica ”în urma acului”, majoritatea sunt pe pânză de casă și folosesc cu precădere ațe în culoarea pământului, vișină putredă. Au și elemente solare, simbolul infinitului dar și tricolor pe ele. Iil-e provin din zona Vlașca, din sudul țării. Mihaela s-a născut și a crescut până la 14 ani în satul Glogoveanu, care, acum aproape o sută de ani, era o localitate în județul Vlașca. ”Documente vechi atestă faptul că, undeva în anii 30, Vlașca era al doilea județ ca importanță economică în sudul țării. Vlașca sau Țara Vlahilor era bogată datorită grânelor sale, pădurilor și pescuitului. Un recensământ de la acea vreme arăta că din 296.000 de locuitori, doar 38,3% erau alfabetizați iar dintre aceștia doar 19,3% erau femei știutoare de carte. ”Bunica paternă împreună cu cele 5 surori ale ei se număra printre aceste femei știutoare de carte. În perioada comunistă, odată cu reorganizarea teritorială, județul Vlașca a dispărut, fiind divizat, astfel că acum satul Glogoveanu este parte a județului Dâmbovița”.

Respectul pentru istorie, tradiție dar și pentru munca depusă i-au fost insuflate Mihaelei din familie. ”În clasa a-2-a, cred, pentru a fi ”cea mai cea” la o serbare, am primit din partea bunicii materne costumul ei  popular complet. Mi-a spus atunci că ”dacă nu am grijă de el o să vină de pe lumea cealaltă să-l ia înapoi”. Promisiunea era un mod de a avea respect pentru acele obiecte, pentru că în esență, atunci când vorbim despre păstrarea unui obiect este despre a păstra legătura cu oamenii locului, de a te conecta la rădăcini. ”Dincolo de prețul intrinsec, fiecare  obiect are valoarea pe care i-o conferim noi, oamenii, la nivel energetic și emoțional. Dincolo de a fi un obiect vestimentar, IA este o promisiune, o aspirație, o programare”.

 Astăzi, am putea spune că IA este un proiect pentru care ai nevoie de skill-uri specifice. Confecționarea unei ii implică o bună planificare a timpului, capacitatea de a analiza și gestiona foarte bine resursele de care dispui, răbdare, creativitate, îndemânare și voința de a reuși. Chiar dacă în anii ’70-’80 a intrat într-un con de umbră, s-au schimbat materialele pe care se lucrează, pânza de casă a fost înlocuită de pânză cumpărată sau materiale de perdea, acum, IA românească pare că își păstrează forța de odinioară.  

Nepoata Chiosnacilor folosește o metaforă pentru a descrie proiectul confecționării unei ii. E ca un soi de programare neurolingvistică. Când începea să coasă o ie, femeia își punea în ea vise, speranțe, dorințe, făcea o rugăciune, voia să se mărite bine, să aibă viață îndelungată sau mulți copii. În același timp, era conștientă de hazard sau soarta care i-a fost dată așa încât, în deplin respect pentru credința în care era crescută, nu uita să lase strajă. Straja este un element cusut pe spatele cămășii sau partea de jos a cămășii lăsată nefinisată intenționat, pentru ca viața să mai curgă și după regulile ei.. ”Era un mesaj că nu se pune în calea sorții”. O ie autentică are obligatoriu elemente pe spate – fie are cusute simboluri cum este crucea, fie nu este încheiată în partea de jos. Aceste elemente funcționau ca niște mandale protectoare, pentru că o femeie frumoasă năștea și multe invidii. Un alt element care se regăsește pe IA autentică este simbolul unicității. Pentru că femeile spălau la râu hainele, era obligatoriu pentru ele să nu le încurce între ele, dacă prin absurd exista două ii la fel. Și atunci își coseau un semn numai  de ele stiut pe cămașă. ”De fiecare dată când mă apropii de acest obiecte, simt că mă apropii mai mult de mine, de rădăcinile mele”.  

Nepoata Chiosnacilor păstrează o dată cu IA și povestea cu care aceasta vine la pachet. Nu colecționează cămăși doar din zona Vlașca și poartă mândră o ie spectaculoasă, primită în dar de la sora bunicii paterne. ”Este o ie de Vâlcea, care are tot peste 70 de ani de când a fost meșteșugită și este dintr-un material care astăzi nu se mai produce – marquisette. Seamănă un pic la finețe cu borangicul dar nu poate fi replicat. Mi-a dăruit-o cu promisiunea de a o purta cu mândrie, dar mai ales cu respect. Povestea acestei ii este una despre comunicare și integrare în comunitate. Mătușa tatei a primit-o de la femeile din Drăgășani acum peste 70 de ani când s-a mutat în sat cu soțul ei, numit șef de post. Ea purta cămașă din Vlașca și într-o zi s-a trezit la poartă cu femeile din comunitate  care i-au adus un costum întreg pentru următoarele ceremonii. Mesajul femeilor din comunitate a fost ”la următoarea nuntă am vrea să fiți de-a noastră”.

Sub o formă sau alta IA românească transmite informații extrem de prețioase despre creativitatea, manualitatea și inteligența femeilor românce și, deși, în timpurile respective puține erau știutoare de carte, au putut cu fiecare IE meșteșugită să realizeze proiecte după toate canoanele: procurarea de resurse, planificare, încadrare în timp, rezultat final unic și, cel mai important, a trecut proba timpului pentru că astazi vedem pe stradă elemente identitare românești frumos armonizate în ținute sofisticat de de simple. IA a fost și va ramâne un element de branding personal.