Victor Negrescu, fost ministru în Guvernul Dănilă, a declarat, miercuri, că susține ideea organizării a două Congrese PSD, unul în toamnă pentru reclădirea ideologică a partidului și unul, abia după prezidențiale, pentru alegerea unei noi conduceri PSD, informează Mediafax.
„Vom discuta despre următoarele reuniuni, inclusiv Congresul PSD. Sunt mai multe idei. Ideea pe care eu o susțin este să avem un congres în perioada următoare, poate chiar în toamnă, despre reclădirea ideologică a PSD și lansarea candidatului pentru prezidențiale, urmând ca ulterior să avem, poate după alegerile prezidențiale, un Congres în care să decidem cine va conduce partidul mai departe. În momdentul de față trebuie să ne concentrăm pe regăsirea identității noastre PSD. Dacă începem o luptă despre persoane pierdem miza”, a declarat Victor Negrescu, înainte de începutul Biroului Politic Național al PSD.
Reacția primarului de la Sectorul 3
La rândul său, Robert Negoiță, edilul Sectorului 3, a declarat, tot miercuri, că nu e de acord ca noua conducere a PSD să fie aleasă la un Congres care să aibă loc după prezidențiale. Vicepreședintele PSD susține că demersul trebuie făcut cât mai repede, pentru că partidul are nevoie de o conducere legitimă.
„Cu cât mai repede, cu atât mai bine, pentru că e nevoie de o conducere legitimă. Așa că, cu cât se poate face mai repede. N-am făcut o analiză, am avut alte preocupări”, a declarat Robert Negoiță, întrebat când ar trebui să aibă loc Congresul pentru alegerea noului președinte al PSD.
Referitor la declarația lui Victor Negrescu, care susține două congrese PSD, unul pentru schimbarea statutului și unul pentru alegerea unei noi conduceri a PSD, după alegerile prezidențiale, Robert Negoiță a afirmat că modificările pot avea loc într-un singur congres.
„Putem să facem și 30 de congrese, unul în fiecare zi. Se poate face în același congres, se modifică statutul și se candidează pe statutul aprobat, adică la începutul congresului modifici statutul, te-ai asigurat că este de acord congresul cu noua variantă propusă de statut, apoi candidezi pe noul statut”, a conchis Negoiță.
Liviu Dragnea a plecat de la conducerea PSD la finalul lunii mai, când a fost încarcerat în penintenciarul Rahova, condamnat la trei ani și șase luni de închisoare cu executare. În locul lui, la conducerea PSD se află Viorica Dăncilă, cu un mandat de interimar.