Cu o istorie bogată în producția de petrol, România ocupă și în prezent locul al patrulea între țările UE și locul al cincilea la nivel european în acest domeniu, chiar și în condițiile în care cantitatea de petrol extrasă a scăzut dramatic. În anul 1989, producția de petrol a României era de circa 10 milioane de tone anual, în timp ce acum se situează, în medie, la 3,4 tone. Perspectivele nu sunt dintre cele optimiste. În strategiile energetice întocmite până acum este menționată o producție de petrol de circa 2 milioane de tone, în 2030, după care ar urma o scădere abruptă către zero, până în 2050. Concomitent cu scăderea rezervelor de țiței, se înregistrează o creștere a consumului de carburanți, iar o mare parte din cantitate este adusă din import.

Cel puțin în ultimul deceniu, s-a vorbit mult de importul de gaze și de dependența față de Rusia care, de ani buni, mai concret după ce România a rămas fără industrie, a scăzut de la 40%-50% la doar 7-10% anual. S-a vorbit însă mai puțin despre importurile de petrol care au crescut dramatic, ajungând în prezent la peste 60%. Doar în primele nouă luni de la începutul acestui an, România a importat o cantitate de ţiţei de circa 6,138 milioane de tone echivalent petrol (tep), cu 554.000 tep (9,9%) mai mare faţă de cea importată în perioada similară din 2017, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică (INS). Producţia de ţiţei a totalizat, în perioada menţionată, 2,526 milioane tep, fiind cu 1,9% (48.400 tep) mai mică faţă de cea din anul precedent. Anul trecut, România a importat o cantitate de 7,75 milioane de tone echivalent petrol (tep), cu 285.900 tep (3,8%) mai mare faţă de cea importată în 2016, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică (INS). Producţia de ţiţei a totalizat 3,42 milioane tep, fiind cu 4,4% (155.800 tep) mai mică faţă de cea din anul precedent.

Au crescut și importurile de carburanți

România a fost prima țară din lume care a exportat benzină încă din anii 1900, având și prima rafinărie din lume, construirea acesteia fiind începută în anul 1856, la Ploiești. Acum, după închiderea mai multor rafinării (Arpechim, Rafo, Dărmănești), nu doar importul de țiței a crescut, ci și cantitatea de carburanți importată. Pe de o parte, pentru că zăcămintele din România își epuizează rezervele, iar pe de altă parte Petromidia prelucrează aproape în totalitate țiței adus din Kazahstan, iar Lukoil aduce țiței din Rusia. Potrivit fostului CEO al OMV Petrom, Mariana Gheorghe, cel mai mare jucător de pe piața carburanților din România, cererea de carburanţi s-a majorat semnificativ anul trecut, cu 6,7%. Aceasta declara, la începutul anul 2018, că introducerea în circulație a peste 630.000 de mașini, dar și creșterea economică au determinat creșterea consumului de carburanți.

Strategiile energetice elaborate de miniștrii de resort până acum nu sunt în pas cu evoluțiile pe plan internațional în domeniul hidrocarburilor, unde lupta pentru supremație este acerbă. Deloc convingătore și trasând direcții mult prea generale, aceste documente par întocmite doar pentru a „bifa” și acest capitol. Ultima strategie aflată în dezbatere publică menționează că „prețul scăzut al petrolului înregistrat pe piața internațională în perioada 2015 – 2016 a redus drastic investițiile în explorare și dezvoltare de noi zăcăminte, iar efectul s-a resimțit din plin și în România. Preţurile pe piaţa petrolului au crescut constant începând din anul 2017, preţul petrolului Brent ajungând la jumătatea lunii mai 2018 la recordul ultimilor ani – respectiv 80 USD/baril. La sfârșitul lunii mai 2018, petrolul Brent se tranzacţiona la 75,38 USD/baril, în timp ce preţul petrolului future se situa la 66,72 USD/baril. Producția de țiței din România se află pe o pantă descendentă, cu un nivel de înlocuire a rezervelor subunitar, din cauza gradului ridicat de depletare al zăcămintelor. Creșterea gradului de recuperare este posibilă, însă eforturile investiționale, deloc neglijabile, necesită pachete de măsuri economice și fiscale stimulative. Rezultatele modelării efectuate în anul 2016 indică înjumătățirea producției interne de țiței, până la aproximativ 2 mil. de tone în 2030. Creșterea dependenței de importuri nu poate fi evitată pe termen mediu și lung decât prin încurajarea activității de explorare și producție, precum și prin creșterea eficienței consumului de combustibili fosili”. Deocamdată, nu au fost puse în dezbatere și pachetele de măsuri economice și fiscale stimulative. 

„Cine va avea petrolul va avea stăpânirea”, scria, în 1919, Henry Berenger într-o notă diplomatică adresată lui Clemenceau în ajunul conferinței franco-britanice de la Londra, asupra viitorului Europei Orientale și Asiei Mici. Iar statele puternice au înțeles acest lucru. Lupta care se dă în prezent pentru resurse vine să confirme aceste spuse. Din păcate pentru România, deși are rezerve de hidrocarburi, felul în care a jucat cartea resurselor nu o așază la masa câștigătorilor.