Ediția tipărită | Europa

20 octombrie 2018

O ATMOSFERĂ FEBRILĂ domnea peste încăperile umede ale Maximilianeumului din Munchen, palatul care găzduiește parlamentul de stat bavarez, pe 14 octombrie. Activiștii din Uniunea Creștin Socială (CSU), partidul conservator al Bavariei și partenerii Creștin Democraților Angelei Merkel (CDU), își strângeau mâna pe paharele cu băutură și Brez’n (dialect bavarez pentru covrig – n. tr.), scoțând un oftat când s-au afișat pe ecrane primele estimări. Partidul lor, care dominase pe vremuri, urma să piardă aparent mai mult de 10 puncte și să cadă la cel mai prost scor din 1950. În camerele din apropiere, rivalii lor strigau de bucurie. Alterativa pentru Germania (AfD) de extremă dreapta, Alegătorii Liberi de dreapta-localistă și Verzii de centru-stânga luaseră fiecare circa 200.000 de voturi de la CSU. Se putea auzi cum crapă și se fisurează vechea ordine bavareză, ca gheața pe un lac alpin.

Și cu ea, vechea ordine din Germania. Social Democrații (SPD) de centru-stânga, tradiționali, au căzut sub 10%. Electoratul lor, ca și cel al CSU, trage să moară. Între timp, alianța CDU/CSU a lui Merkel a scăzut la un minim istoric de 26% într-un sondaj național de opinie german de săptămâna trecută. Alegerile din landul Hesse, pe 28 octombrie, ar putea să dea o altă lovitură vechiului Volkspartei, partidul big-tent sau partidul „poporului”. Unii de la Berlin se întreabă dacă SPD va ieși apoi din „marea coaliție” a lui Merkel, formată din CDU/CSU și SPD, ceea ce ar dărâma întregul guvern.

Tendința se întinde mult dincolo de Germania. În întreaga Europă occidentală, partidele big-tent sunt în dificultate. Din anii ’60 până în anii ’90, dominația lor asupra politicii continentului a fost aproape necontestată. Partide ca CDU și SPD din Germania, Adunarea pentru Republică și Socialiștii din Franța, Creștin Democrații din Italia și Social Democrații din Suedia își dominau politica națională. Alegătorii lor s-au îndreptat însă spre partidele de dreapta, precum AfD, sau stângiste, ca Franța Nesupusă a lui Jean-Luc Mélenchon, și spre insurgenți liberali ca En Marche, mișcarea lui Emmanuel Macron. La alegerile pentru Parlamentul European de anul viitor, blocurile de centru-dreapta și centru-stânga ar putea să scadă, colectiv, sub 50% de locuri, pentru prima dată.

Lucrurile erau coapte dinainte pentru Volksparteien din Germania. Pe 12 octombrie, liderii CSU au defilat, la adunarea electorală finală a partidului de la Löwenbräukeller, o berărie din Munchen, pe Defiliermarsch, o muzică clasică de fanfară. Adunați la mesele lungi, comune, în jurul berilor, fripturilor de porc și șnițelelor, activiștii bombăneau despre influxul de imigranți non-bavarezi din alte părți ale Germaniei. Markus Söder afecta moderația, criticându-i pe „ideologii” (adică Verzii) de pe stânga și „populiștii” (adică AfD) de pe dreapta. Și totuși, după o campanie în care partidul său a obligat atârnarea de cruci pe clădirile publice, a tunat și fulgerat împotriva Islamului și a împins guvernul Angelei Merkel în pragul prăbușirii din cauza unor neînțelegeri specioase privind imigrația, retorica centristă a premierului bavarez părea extrem de nesinceră.

Liberalii ar putea susține că ar trebui salutat declinul partidelor big-tent din Europa. Ele nu au reușit să se adapteze la un electorat mai educat și mai individualist, sprijinindu-se în schimb pe vechi instituții precum biserica și sindicatele pentru a obține sprijin. Forțe noi, mai dinamice, le iau locul. Unele, e drept, ca AfD. Dar se poate susține că nu este atât de rău că alegătorii nativiști din multe țări europene simt acum că pot să voteze pentru partide care le reprezintă vederile.

Totuși, declinul acestor partide implică riscuri. Fie pe dreapta, fie pe stânga, Volksparteien au jucat de mult un rol crucial în procesarea conflictelor sociale. Timp de decenii, ele au fost parte a unui sistem de instituții care a sudat laolaltă diferite segmente ale societăților europene occidentale. Konrad Adenauer și Helmut Kohl, Charles de Gaulle și Valéry Giscard d’Estaing, Felipe González și Mário Soares, toți au folosit vastul bazin electoral al partidelor lor big tent pentru a depăși diviziuni istorice și sociale. Partidele mari social-democrate au construit structuri pentru cooperare între capital și forța de muncă, structuri care încă stau la baza economiilor competitive pe plan global ale țărilor scandinave. În anii ’90, social democrații de a treia cale din țări precum Danemarca, Marea Britanie și Germania au reformat economiile lor luând oamenii cu ei.

Ce ar spune Franz Josef?

Partidele big-tent au fost printre cele mai puternice forțe pentru modernizarea Europei. Franz Josef Strauss, liderul CSU din 1961 până în 1988, a prezidat transformarea Bavariei din unul dintre cele mai sărace landuri germane în unul dintre cele mai bogate. Peter Siebenmorgen, biograful lui Strauss, spune că el a făcut asta combinând tradiția cu progresul: „Avea o curiozitate uriașă în privința noilor tehnologii; considera că a sta pe loc înseamnă să mergi înapoi.” Migrările pe scară largă spre Bavaria nu l-au oprit pe Strauss să câștige majorități electorale uriașe, notează Siebenmorgen, subliniind mișcarea de masă a germanilor din Boemia spre Bavaria după Al Doilea Război Mondial. El avertizează și că dacă partide precum CDU și SPD vor dispărea și nu vor fi înlocuite, poziția lor va fi preluată de dreapta autoritaristă – arătând că partidul german cu cea mai mare aderență la alegători dincolo de clase este AfD.

Nu este destul să celebrăm câștigurile marginale ale unor partide mici, pro-deschidere, sau să ne consolăm cu limbajul pluralismului. Partidele mari, cuprinzătoare, pot face lucruri pe care alte partide, oricât de liberale ar fi, nu le pot face. Așa că acolo unde este realist, liberalii ar trebui să se lupte pentru controlul partidelor big-tent existente. În CSU, de pildă, moderata Ilse Aigner – care a fost dată la o parte de tipi macho precum Söder – arată calea spre o refacere posibilă. Iar noile forțe liberale trebuie să învețe de asemenea din marea tradiție big-tent. Macron are acum probleme în Franța parțial deoarece a făcut prea puține eforturi ca să unească centrul stânga. Verzii din Germania vorbesc despre posibilitatea de a deveni noul Volkspartei de centru-stânga, dar ca să facă asta ei trebuie să împace deschiderea lor cu vederile alegătorilor, care sunt mai puțin confortabili natural cu imigrația.

Totul se rezumă la un adevăr mai mare despre liberalism. Așa cum scria Karl Popper, că toleranța depinde de intoleranța intoleranței, la fel și pluralismul depinde de un grad de unitate și coeziune. Și pentru asta, societățile europene au nevoie de partide big-tent sau de ceva în genul lor. Să nu dorim ca această tradiție să dispară.