După proteste masive, premierul Cehiei a rezistat moțiunii

49
Andrej Babis Sursa: Facebook

Parlamentul ceh a respins joi o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de partidul ANO, cerută de opoziție în urma unei serii de proteste față de premierul Andrej Babis, relatează site-ul agenției Reuters, preluat de MEdiafax.

Babis este investigat pentru fraudă cu fonduri europene și conflicte de interes privind fostul său imperiu de afaceri.

Moțiunea de cenzură a fost votată de doar 85 de parlamentari dintr-un total de 200 de locuri, după aproximativ 17 ore de dezbatere.

Rezultatul era așteptat după ce partenerii formațiunii politice ANO, Social Democrații și Partidul Comunist, au informat că vor susține Guvernul.

Babis neagă toate acuzațiile și a numit investigația împotriva sa drept un complot al oponenților.

În pofida rezultatelor celor mai recente sondaje de opinie, ANO a rămas cea mai populară formațiune politică.

„Consider că această inițiativă reprezintă o tentativă de destabilizare a țării”, a declarat premierul ceh.

Citiți și: VIDEO Premierul Cehiei, contestat. Praga, scena celui mai mare protest din ultimii 30 de ani

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele