

Conducerea PSD se află în aceste zile în turneu prin țară, la organizațiile unde au loc alegeri.
Duminică, în prima parte a zilei, liderii social-democrați au participat la alegerile PSD Dâmbovița, acolo unde se înfruntă Rovana Plumb și deputatul Corneliu Ștefan.
La conferință a fost prezent și senatorul de Dâmbovița, Titus Corlățean. Acesta a fost extrem de tranșant în discursul său. „Trebuie să renunțăm la peremisme, să renunțăm la stilul Mitralieră”, a spus el.
Chiar dacă nu a dat nume, nu este niciun secret că Lia Olguța Vasilescu provine din PRM, iar deputatul Cătălin Rădulescu, cunoscut pentru derapajele lui verbal, este poreclit Mitralieră.
În schimb, președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, pare porumbelul păcii. El a declarat, la același eveniment, că nu are dușmani în politică. „Eu, în afara partidului nu am duşmani, am nişte adversari politici. În interiorul partidului am numai colegi. Se întâmplă ca fiecare dintre noi să avem şi un plan personal politic şi atunci apare competiţia. Competiţia nu duce decât la progres. E un lucru demonstrat. Înainte de a intra în conferinţă ne-am strâns şi am stat de vorbă şi am făcut nişte reguli democratice de desfăşurare a competiţiei de astăzi. La sfârşitul competiţiei rămâne o singură echipă, aceea a PSD. De luni echipa câştigătoare trebuie să se ocupe de pregătirea alegerilor locale”, a declarat liderul PSD, citat de Agerpres.
Tot duminică, în a doua parte a zilei, Marcel Ciolacu și Paul Stănescu participă la Brașov la conferința de desemnare a delegaților județeni la Congresul Național din februarie.