Potolire
MUZICA SENTIMENTULUI devenise atât de rău prevestitoare, încât șocul a fost oarecum atenuat. După săptămâni de cifre deprimante din sondaje și despre producția industrială, surpriza a fost mică să aflăm, în 14 august, că PIB-ul Germaniei s-a contractat cu 0,1% în al doilea trimestru al lui 2019, față de cele trei luni anterioare. Economia a fost, de fapt, plată tot anul trecut. Cheltuielile gospodăriilor, stimulate de creșterea salariilor într-o piață a muncii tensionată, s-au menținut, dar declinul din producția manufacturieră, care reprezintă peste o cincime din producție, se adâncește. Companiile scurtează orele de lucru și emit avertizări în privința profiturilor. Mulți analiști cred că Germania se îndreaptă spre o recesiune în toată regula.
Aceasta a generat două dezbateri. Întâi, sunt oare problemele Germaniei de proveniență internă sau sunt importate? O scădere an pe an de 8% a exporturilor pare să fie principalul motiv pentru încetinire. Nesiguranța determinată de disputa comercială SUA-China și de perspectiva unui Brexit fără acord sunt, în mare parte, dincolo de puterea de intervenție a guvernului Angelei Merkel. Cererea de produse germane din China încetinește. Germania va fi greu afectată dacă Donald Trump își va materializa amenințarea de a impune tarife pe importurile de automobile, la finele acestui an.
Totuși, aceasta este doar jumătate din poveste. Analiștii îndeamnă demult Germania să renunțe la dependența ei de exporturi. În ciuda unei slabe reechilibrări, surplusul de cont curent este încă la un nivel considerabil, de 7,4% din PIB, în cea de-a patra economie a lumii ca mărime. Protejată de guvern, industria auto, care înregistrează un surplus comercial mai mare decât orice alt sector de exporturi, s-a adaptat lent la ascensiunea automobilelor electrice și autonome. Politicienii, de la doamna Merkel în jos, au făcut prea puțin pentru a pregăti o societate care îmbătrânește să facă față unor sfidări, cum ar fi digitalizarea. Fiecare economie din zona euro este scuturată de vânturi potrivnice, dar, până acum, cea a Germaniei este singura care s-a contractat în ultimul trimestru.
O a doua discuție fierbe în privința aversiunii constante a guvernului german față de împrumuturi. „Frâna datoriilor” care este înscrisă în constituție din 2009, exclude împrumuturile pentru finanțarea deficitului structural dincolo de 0,35% din PIB. Un angajament politic similar, schwarze Null („zeroul negru”), se referă la un buget echilibrat pentru cheltuielile curente. Aceasta a asigurat un nivel scăzut al datoriilor și, din 2014, un surplus care se ridica, anul trecut, la 1,7% din PIB, sau 58 de miliarde de euro. Germania a putut, așadar, să mărească cheltuielile pe infrastructură, securitate socială și apărare, fără împrumuturi suplimentare. Totuși, pe măsură ce principala economie a zonei euro este pe cale să se oprească, dezbaterea referitoare la deschiderea sau nu a robinetelor devine tot mai agitată.
Până acum, guvernul nu a reacționat. Dar Sebastian Dullien, directorul institutului de cercetări IMK din Düsseldorf, spune că presiunile vor crește. Reuters scria recent că un pachet de legi referitoare la schimbările climatice care va fi adoptate luna viitoare ar putea include un angajament de a face noi datorii. Săptămâna aceasta, doamna Merkel a spus că angajamentul ei față de un buget echilibrat rămâne intact, dar a adăugat: „Vom reacționa în funcție de situație.” În interiorul ministerului de finanțe a început o dezbatere vie despre cum și dacă să se crească investițiile – deși ministrul însuși, Olaf Scholz, rămâne precaut. Spre dezamăgirea multora din Partidul Social-Democrat al său (partenerul junior de coaliție al creștin-democraților doamnei Merkel). În afara guvernului, verzii îndeamnă la o impulsionare masivă a investițiilor pentru protecția climei. Regulile bugetare ale guvernului sunt o „politică fiscală voodoo”, cum a declarat, săptămâna aceasta, Robert Habeck, co-liderul partidului.
O creștere pe termen scurt a cheltuielilor, așa cum susține doamna Merkel, s-ar lovi de blocaje în zone cum sunt construcțiile. Nici nu ar fi de ajutor ca să elimine doza mare de nesiguranță cu care se confruntă firmele germane. Așa că unii analiști vor un angajament credibil, posibil transpartinic, de stabilire a unui fond care ar distribui mai multe sute de miliarde de euro în următorul deceniu. Țintele posibile includ infrastructura de transport, rețelele în bandă lată, construcțiile imobiliare și ajutorul pentru guvernele locale care se chinuie sub povara datoriilor. Alte idei includ reducerea impozitelor pentru armata de muncitori prost plătiți ai Germaniei sau corporațiile sale, sau introducerea de stimulente pentru politici prietenoase cu mediul, cum sunt reabilitarea clădirilor și combustibilii curați.
Nici că se poate găsi un timp mai bun pentru aceasta. Randamentele la obligațiunile guvernamentale pe 30 de ani sunt negative, ceea ce înseamnă, de fapt, că investitorii plătesc guvernul pentru privilegiul de a-i împrumuta bani. Chiar dacă Banca Centrală Europeană va mai reduce dobânzile luna viitoare, sacul cu minuni monetare este aproape gol. Reducerile de impozite și, cu timpul, investițiile în infrastructură ar putea contribui la reechilibrarea economiei germane, de la abordarea sa orientată preponderent spre exporturi. Doamna Merkel, acum la apusul mandatului său de cancelar, s-a mai întors cu 180 de grade altă dată, remarcă Dullien. Dar vânturile potrivnice poate că trebuie să bată mai tare, înainte de asta.
Acest articol a apărut în secțiunea Europa din ediția tipărită a The Economist, sub titlul „În stopare”
