Se așteaptă sau nu România la o nouă criză economică? Aceasta este întrebarea tot mai des rostită, și nu doar în cercurile specialiștilor. Desigur, există numeroși profeți în economie. Dar o analiză realistă trebuie să plece de la punctele forte și punctele slabe atât ale economiei românești, cât și ale celei globale.

O creștere economică de 7%, anul trecut, pare a îndepărta România de spectrul unei crize, însă combustibilul care provoacă ritmul de creștere ridică multe semne de întrebare.

Un economist spunea că se ajunge la criză atunci când marile probleme ale economiei se așază într-un unghi din care, pentru o perioadă, amenințările nu se mai văd. Este o bună descriere a apariției unei crize economice, dar nu trebuie uitat că, după criza din anul 2008, statele și-au luat o serie de măsuri menite să semnalizeze potențiale aterizări bruște ale economiei. Americanii, de exemplu, au reglementat așa-numitul sistem bancar din umbră. Eficiența măsurilor introduse este însă discutabilă. Europenii au construit un întreg set de reguli în jurul Tratatului fiscal, la care a aderat și România, cu norme mult mai stricte asupra nivelului datoriilor publice, deficitelor bugetare și structurale. Comisia Europeană a introdus un sistem de atenționare și corecții care, în esență, are rolul de a preveni apariția unei crize.

Punctele tari și punctele slabe ale economiei românești

Este economia românească amenințată de o criză? Pe de o parte, există câteva argumente care exclud apariția unei căderi dure. Cele mai importante sunt creșterea economică de anul trecut, record chiar și pentru Uniunea Europeană, creșterea exporturilor, ritmul crescut al creditării, profitul înregistrat de sectorul bancar și reducerea semnificativă a nivelului creditelor neperformante, dar și creșterile de vânzări raportate în ultimii ani de către companii sau chiar industrii întregi.

Pe de altă parte, există indicatori care atrag atenția asupra riscurilor care planează asupra economiei. Este vorba, în primul rând, despre încetinirea creșterii economice. Deja, în primul trimestru al acestui an, creșterea anuală a încetinit de la 7% la 4%, iar față de ultimul trimestru al anului trecut, creșterea este zero. România înregistrează cea mai mare rată a inflației din Uniunea Europeană, iar deficitele, bugetar, structural, comercial și de cont curent, s-au inflamat îngrijorător, în vreme ce cheltuielile bugetare cresc spectaculos. Importurile României au devansat cu mult exporturile – în medie, cu peste 900 de milioane de euro lunar –, ceea ce a condus la o creștere a deficitului comercial cu 18% în primul trimestru din 2018 comparativ cu perioada similară de anul trecut.

Cheltuielile bugetare au explodat

O lecție cu privire la starea economiei românești se poate găsi în raportul de țară al Comisiei Europene și în recomandările acestei instituții pentru România. Comisia Europeană a cerut României un program de reducere a deficitului structural pentru anul 2017. Instituția europeană arată că planul României nu este suficient de convingător, dar, mai important, nici acesta nu se aplică. Nici programul de reducere a deficitului pentru anul în curs nu merge mai bine. Concret, în anul 2018, cheltuielile bugetare ar fi trebuit să se majoreze cu cel mult 3,3% față de anul trecut, ceea ar fi dus la o ajustare structurală, adică la o scădere a deficitului structural cu 0,8% din PIB.

În primele patru luni ale acestui an, cheltuielile bugetare au crescut cu aproape 22%, cu mult mai mult decât limita maximă necesară pentru reducerea dezechilibrului din economie, de 3,3%. Este o diferență enormă care nu poate fi justificată nici de creșterea cu 11% a veniturilor bugetare, nici de eventuale cheltuieli de investiții care ar fi putut genera venituri la buget.

Conform graficului de ajustare structurală, asumat de România, anul viitor, creșterea cheltuielilor bugetare ar trebui să fie mai mare cu numai 5,1%. Cu o condiție, bineînțeles, aceea ca și anul acesta să fie îndeplinită ținta de creștere a cheltuielilor. Ceea ce nu este cazul, deocamdată.

România a pierdut, pe drumul spre euro, indicatorii de convergență

În fine, recomandările Comisiei Europene se referă și la problemele cronice ale României, precum desele schimbări legislative, lipsa de progrese în domeniul infrastructurii, stadiul introducerii guvernanței corporatiste la companiile de stat, creșterea agresivă a salariului minim. Instituția europeană remarcă faptul că România nu reușește să găsească un mecanism de stabilire a salariului minim și că se îndepărtează tot mai mult de indicatorii de convergență nominală ai zonei euro. În acest moment, doar un singur indicator răspunde exigențelor de convergență nominală, cel privind datoria publică, după ce, nu cu mult timp în urmă, economia atingea toate cele cinci criterii nominale care sunt condiții necesare, deși nu și suficiente, pentru intrarea în zona euro. Deteriorarea indicatorilor nominali indică înrăutățirea stării generale a economiei românești.

De unde poate veni criza?

Vor acționa factorii negativi ca niște lebede negre și vor naște o criză? Analiștii și politicienii oferă răspunsuri diferite. Indiferent de viziune, există totuși câteva sectoare care, în ultimele decenii, au arătat că pot declanșa o criză. Este vorba despre ritmul creditării, piața imobiliară, finanțarea deficitului și a datoriei, evoluția monedei locale. Sunt domenii care trebuie urmărite atunci când se vorbește despre o posibilă criză. Din aceste puncte de vedere, România trebuie să fie prudentă. Ritmul creditării arată un avans important în ultimul an, cu 23% pentru creditele în lei destinate populației (în aprilie 2018 față de aprilie 2017). Tendința de creștere a creditării în moneda locală se menține (scad cele în valută) și trebuie să ne amintim că, anul trecut, oficiali ai băncii centrale își puneau problema introducerii de măsuri administrative pentru amortizarea creditării. Deocamdată, ideea nu s-a concretizat. Este cert că viteza creditului rămâne semnificativă, însă nivelul intermedierii financiare, ca raport din PIB, este încă inferior celui de dinainte de criza din 2008.

Piața imobiliară nu oferă prea mulți indicatori pentru o analiză mai fidelă. Nu există un indice oficial al pieței și, în absența acestuia, calculele sunt dificile, iar opiniile sunt diferite. De exemplu, economistul Iancu Guda, președintele Asociației Analiștilor Financiar-Bancari din România, autor a numeroase analize pentru mediul de afaceri, crede că piața imobiliară este deja supraîncălzită. Alți specialiști cred, dimpotrivă, că piața mai are încă spațiu de creștere, iar creșterea pieței imobiliare depinde, pe de o parte, de ritmul creditării, iar, pe de altă parte, de intervenția băncii centrale prin măsuri care să prevină o posibilă criză cauzată de o bulă imobiliară pe piața din România. De altfel, Comitetul Național pentru Supravegherea Macroprudențială (CNSM), condus de Mugur Isărescu, guvernatorul băncii centrale a României, trage un prim semnal. Recent, Comitetul a recomandat Guvernului să evalueze „oportunitatea recalibrării programului Prima Casă”. Practic, CNSM îi sugerează Guvernului să revizuiască condițiile de accesare a acestui program de către cetățenii României.

Evoluția leului în raport cu moneda europeană este relativ stabilă, în principal datorită majorării dobânzii de politică monetară de către banca centrală, după ce, în 2017, s-a devalorizat pe tot parcursul anului.

În ceea ce privește deficitul bugetar și datoria externă, un lucru este cert: costurile finanțării vor crește, întrucât dobânzile s-au majorat atât pe piața internă, cât și pe cea externă.

Incertitudini pe piețele globale

Tabloul care stă la baza judecării apariției unei posibile crize trebuie să cuprindă și evoluțiile economiei europene și globale. Ele au o pondere la fel de importantă în evoluția economiei autohtone, precum indicatorii locali. Sau chiar mai importantă, pentru că, să nu uităm, criza din anul 2008 a fost importată de România și amplificată din cauza slăbiciunilor interne.

Europa a ieșit din criză, dar nu a performat extraordinar. Statele zonei euro și, în general, cele din Uniunea Europeană au înregistrat creșteri modeste, dar, totuși, creșteri. Acesta este un lucru important pentru economia românească, dependentă într-o proporție covârșitoare de relația comercială cu statele europene. De aceea, creșterea economică din zona euro tractează și economia locală, accelerând cercul virtuos al economiei românești și minimizându-l pe cel vicios. Cu alte cuvinte, atât timp cât zona euro crește, cât companiile europene cer comenzi noi de la industria și, parțial, agricultura românească, criza este tot mai departe.

Dar Europa funcționează în context global. Iar Fondul Monetar Internațional (FMI) a prezentat, în raportul său de primăvară, date privind evoluția economiei mondiale. Ele nu sunt atât de optimiste pe cât ne-am aștepta.

Concret, turbulențele de pe piețele internaționale de capital, de la începutul lunii februarie, sau măsurile protecționiste impuse sau amânate de președintele Trump sunt două surse de incertitudine. Dar sunt și alte riscuri care apasă asupra creșterii economice.

În economiile dezvoltate, pe lângă creșterea economică, a reapărut inflația. Un motiv suficient pentru ca băncile centrale să aibă o dilemă: să mențină dobânzile la un nivel care să încurajeze, în continuare, economia sau să țină cont și de exigențele pe termen mediu, care cer o creștere a dobânzilor?

În Statele Unite, spre exemplu, reducerile de taxe și impozite operate de administrația Trump au făcut ca inflația să crească peste nivelul așteptat. De aceea, este previzibil că băncile centrale își vor normaliza progresiv politicile monetare, ceea ce, tradus, înseamnă să crească dobânzile.

Pe de altă parte, scăderile drastice de pe burse le-au reamintit investitorilor că prețul activelor mai și scade, nu doar crește. Ceea ce îi face mai circumspecți, cu atât mai mult cu cât o bună parte dintre ei așteaptă creșterea dobânzilor ca pe o oportunitate de afaceri.

Un număr mare de state emergente au profitat de perioada de creștere economică pentru a-și îmbunătăți indicatorii economici fundamentali. În acest moment, condițiile în schimbare din economia mondială pun presiune pe economiile emergente. Cu alte cuvinte, există riscul ca acestea să se confrunte cu o aversiune la risc și cu o inversare a fluxului de capital, în sensul plecării banilor din țară.

Noua tehnologie, cu precădere utilizarea criptomonedelor, comportă un nou risc. Monedele virtuale sunt adeseori asociate cu activitățile ilicite, cu fraudele sau cu lipsa de securitate. Deocamdată, folosirea criptomonedelor nu este o amenințare la adresa stabilității financiare, dar experții pledează pentru reglementarea acestei piețe.

Creșterea ritmului de creditare pentru companii și persoane fizice induce, odată cu schimbarea condițiilor economice, noi riscuri pentru cei care sunt îndatorați. Un studiu al FMI, realizat pe 44 de orașe mari din lume, arată că, în ultimii ani, a avut loc o creștere sincronă a prețurilor pe piața imobiliară. Este îngrijorător, pentru că acest lucru ar putea configura condițiile declanșării unei adevărate crize a pieței imobiliare.

Vor avea dreptate profeții crizei?

De la Nouriel Roubini încoace, profeții crizei nu vor înceta să apară. Nu știm dacă va veni o criză. Știm însă că economia globală se schimbă și, odată cu ea, și cea autohtonă. Epoca banilor ieftini s-a terminat, anii de creștere economică s-au strâns unul după altul, riscurile se acumulează. Ciclul economic de creștere se transformă în altceva. Marea necunoscută este dacă locul creșterii economice va fi luat doar de o încetinire economică sau de recesiune. Evoluțiile economiilor lumii vor fi însă diferite, în funcție de cât de responsabili sau de exuberanți au fost decidenții în vremurile bune, de creștere economică.