În sfârșit! Cancelara Angela Merkel a răspuns propunerilor președintelui Emmanuel Macron de reformare a Uniunii Europene. Și au trecut aproximativ opt luni de când, pe 27 septembrie 2017, Emmanuel Macron rostea la Sorbona discursul privind viziunea sa asupra Europei post-Brexit.

de Ovidiu Nahoi

Președintele francez s-a pronunțat atunci pentru un buget bine articulat al zonei euro, un Fond Monetar European care să intervină rapid în situații de criză (precum cele care s-au înregistrat în Grecia, Portugalia, Spania sau Irlanda și cum nu e exclus să se întâmple în Italia). De asemenea, liderul francez a propus atunci o apărare europeană puternică, dincolo de ceea ce presupune actuala politică europeană de cooperare militară și de securitate, PESCO. Această politică prevede o conlucrare mai strânsă în domeniul logisticii sau al achizițiilor publice, însă liderul francez vrea mult mai mult. El dorește o adevărată forță care să poată fi desfășurată rapid și planificat în perioade de criză. Și, în plus, să-i atragă în această construcție și pe britanici, care alături de francezi sunt singurii din Europa care dispun de o armată credibilă.

Macron a mai cerut o politică migratorie comună, o reformă a Spațiului Schengen cu România și Bulgaria înăuntru, o voce unică europeană pe plan internațional și integrarea rapidă a Balcanilor de Vest în Uniunea Europeană.

Doamna Merkel a avut însă alte urgențe în ultimele opt luni. Formarea unei noi coaliții guvernamentale a luat mult timp, după rezultatul neașteptat al alegerilor legislative din septembrie. Astfel că de-abia acum a găsit răgazul necesar de a-i răspunde partenerului francez, într-un interviu publicat în ediția de duminică, 3 iunie, a ziarului Frankfurter Allgemeine Zeitung. O modalitate, de altfel, criticată chiar de o parte a presei germane, care a considerat că un subiect de o asemenea importanță ar fi meritat mai degrabă un discurs de politică generală în Bundestag în locul unui simplu interviu într-un ziar, oricât de prestigios ar fi acesta.

Interviul a arătat că șefa guvernului german împărtășește unele idei ale președintelui francez. Însă Berlinul își menține rezervele în ce privește bugetul comun al zonei euro – o idee greu de vândut contribuabilului german, care se teme că va fi (iarăși) pus să cotizeze pentru a stinge o criză. De asemenea, există opinii diferite în legătură cu funcționarea concretă Fondului Monetar European.

În privința integrării Balcanilor de Vest în Uniunea Europeană, dar și a sprijinului crescut pentru vecinii Uniunii Europene de pe flancul răsăritean, poziția cancelarei germane s-a arătat a fi cu mult mai prudentă.

În privința forței europene de reacție rapidă, Merkel a lăsat ușa deschisă, ceea ce, apreciază analiștii, reprezintă o abordare nouă. Lidera germană ar vrea, totuși, ca această structură să fie integrată în structura cooperării în domeniul politicii de apărare, PESCO.

„Putem deschide o astfel de inițiativă și pentru o țară precum Marea Britanie”, a mai spus Merkel în interviul acordat FAZ.

Cu toate acestea, cancelara a insistat că Bundeswehr (forțele armate germane) ar trebui să rămână o „armată parlamentară” – adică orice misiune în străinătate să fie aprobată în prealabil de Bundestag.

Angela Merkel a mai afirmat că operațiunile acestei noi forțe de intervenție trebuie finanțate prin noul Fond de Apărare al UE. 

Răspunsul îndelung așteptat al cancelarei Merkel a lăsat impresia că Berlinul dorește, în principiu, să meargă pe calea sugerată de Paris. Dar cancelara vrea să-i opună impetuosului președinte francez un ritm mai lent și cu mai multă atenție la detalii. Însă urgențele presează, spun tot mai multe voci de pe ambele maluri ale Rinului.

Presiunea migratorie se menține ridicată, amenințarea strategică rusă are nevoie de un răspuns european coerent, criza italiană se profilează.

Într-un articol de opinie publicat în coloanele ziarului italian La Repubblica, istoricul britanic Timothy Garton Ash le cere liderilor de la Berlin și Paris să se grăbească pentru a găsi o abordare comună: „Macron ar putea fi bun, și este, în multe privințe. El însă este întruchiparea perfectă a tehnocratului, produsul unei ierarhii și a unor elite la care mulți europeni au devenit alergici și chiar violenți. Cu toate acestea, el este cel mai bun lider pe care îl avem în Europa. Dacă nu reușește, tremur pentru Franța, dar și pentru viitorul proiectului european. Germania trebuie să ia notă de aceasta!”, scrie istoricul britanic, profesor la Universitatea Oxford și laureat în 2017 al celebrului premiu Charlemagne, care onorează personalități și instituții care au contribuit semnificativ la unitatea europeană.