Scumpirea alimentelor și devalorizarea monedei naționale au impulsionat inflația, care, în februarie, a depășit cu 0,5% estimările analiștilor urcând la o rată anuală de 3,81%.

O perspectivă asupra evoluției viitoare a prețurilor impune analiza impulsurilor primite de prețuri și tarife. Unele impulsuri sunt conjuncturale, ceea ce înseamnă că au avut un efect punctual asupra ratei inflației, cum ar fi prețurile alimentelor, extrem de volatile.  Altele descriu însă influențele fundamentelor economicei, cum ar fi presiunea inflaționistă exercitată de creșterea salariilor mai rapidă decât ritmul de creștere al productivității.

Motivele conjuncturale impusionat inflația sunt creșterea prețurilor produselor alimentare și deprecierea monedei naționale.

Produsele alimentare, și în special legumele și fructele, înregistrează o volatilitate ridicată. În plus, cum România este importator net de produse alimentare, de la începutul anului volatilitatea acestor produse a fost accentuată și de episodul de depreciere a leului.

Deprecierea leului. așa cum menționează și Standard and Poor’s în ultimul raport de analiză a economiei românești, a fost provocată de adoptarea, de către guvern, la finalul anului 2018, a Ordonanței de Urgență 114. Cum România este importator de bunuri și servicii, importurile chiar accentuându-și creșterea în ultima perioadă, această depreciere a leului s-a tradus în majorări ale prețurilor produselor importate. În literatura de specialitate, impactul pe care îl are evoluția cursului de schimb asupra ratei inflației este denumit exchange rate pass-through.

Un factor fundamental care și-a pus amprenta asupra ratei inflației, și care în continuare o va influența, a fost creșterea substanțială a salariilor, nesusținută de creșterea corespunzătoare a productivității muncii și peste capacitatea economiei (ofertei) de a se adapta. Au crescut în special salariile angajaților din sectorul public.  Cifrele pentru luna ianuarie 2019 arată o majorare a salariilor în sectorul public cu 26,7%, comparativ cu cele din sectorul privat, care au crescut cu 15,8%.

Această evoluție a generat așa numitul efect Balassa-Samuelson. Acest efect a fost de actualitate în anii 2000, în contextul pregătirii aderării la Uniunea Europeană a țărilor din Europa Centrală și de Est. În acea perioadă, procesul de convergență a fost accentuat și au fost înregistrate creșteri substanțiale de productivitate în țările candidate la aderarea la Uniunea Europeană. În aceste țări au fost înregistrate rate ale inflației superioare celor din zona euro, iar monedele naționale s-au apreciat substanțial.

Ulterior crizei financiare globale începute în 2007, a continuat procesul de convergență, însă au fost și perioade de divergență. De asemenea, ratele de dobândă și/sau cursul valutar au fost folosite de către state ca instrumente de impulsionare a creșterii economice. Ca urmare, efectul Balassa-Samuelson a fost mai puțin vizibil.

Când impulsul nu e productivitatea

Însă, în ultimii ani, s-a manifestat acest efect, doar că impulsul nu a venit din creșterea de productivitate din sectorul tradables, ci din majorarea de salarii în sectorul non-tradables, și anume în sectorul public.

Astfel, majorarea accelerată (nebazată pe creșterea echivalentă a productivității) a salariilor în sectorul public (non-tradables) și, de asemenea, majorarea accelerată a salariului minim pe economie au forțat majorarea salariilor în întreaga economie (atât tradables, cât și non-tradables). Această majorare a salariilor, nebazată pe o creștere a productivității muncii, a avut ca efect atât o creștere a cererii interne, cât și o creștere a prețurilor bunurilor și serviciilor produse local (cauzată de creșterea costurilor de producție). În lipsa unei creșteri echivalente de productivitate, care să conducă la majorarea ofertei interne, echilibrul dintre cerere și ofertă s-a reglat prin creșterea prețului (inflație) și/sau majorarea deficitului comercial.

Cum majorarea de salarii în sectorul tradables nu a fost susținută de creșterea productivității în acest sector, ci doar de competiția din piaţa muncii, competitivitatea externă a acestui sector a scăzut. De aici rezultă deprecierea monedei naționale și deteriorarea contului curent, fenomene care s-au manifestat în România în ultima perioadă.

Ca urmare, în această perioadă, din cauza faptului că majorarea de salarii nu a fost determinată de creștere de productivitate, ci de măsuri administrative, efectul Balassa-Samuelson s-a manifestat în România prin presiuni asupra ratei inflației, prin deprecierea leului față de euro și prin deteriorarea contului curent/balanței comerciale. Presiunile inflaționiste vor continua.  În ultimii ani leul s-a situat pe o tendință de depreciere. care s-a accentuat la începutul anului 2019. Balanța comercială a înregistrat, în ianuarie 2019, un sold negativ de 1,26 miliarde euro, cel mai ridicat deficit comercial începând cu 2008.

Un alt factor fundamental care își va pune amprenta asupra ratei inflației sunt taxele indirecte – taxele pe cifra de afaceri (pentru energie și servicii telekom) introduse de OUG 114. În general, o taxă indirectă se regăsește în prețul final al bunului sau serviciului comercializat. Însă aceste taxe ar putea fi revizuite.

Riscuri asupra ratei inflației

Volatilitatea în creștere a cursului de schimb, pe un trend de depreciere a leului, volatilitate care probabil va continua pe parcursul anului 2019, va crea presiuni inflaționiste.  O eventuală majorarea prețului petrolului pe piețele internaționale, ar putea impulsiona inflația. Conform sondajului din luna ianuarie al CFA România, rata anticipată a inflației pentru următoarele 12 luni se situează în jurul valorii actuale – 3,80%.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele