Instanța supremă sesizează CJUE în dosarul lui Darius Vâlcov

18
3 minute de lectură
Darius Vâlcov. Sursa: Facebook

Magistrații instanței supreme au decis sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene, în dosarul lui Darius Vâlcov, cu privire la 4 întrebări privind o decizie a CCR și au dispus suspendarea judecării apelului până la soluționarea cererii de acest for, transmite Mediafax.

Inalta Curte de Casație și Justiție a decis, joi, în dosarul lui Darius Vâlcov, sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) cu patru întrebări ce vizează decizia CCR. Tototdată, a fost suspendată judecarea apelului până la o decizie a CJUE, decizia aceasta nefiind definitivă.

Judecătorii vor trimite, astfel, la CJUE patru întrebări în urma cărora vor să verifice, printre altele, dacă decizia Curții Constituționale pe completurile specializate încalcă sau nu o directivă europeană privind combaterea spălării banilor, respectiv Directiva 2015/849 a Parlamentului European.

A doua întrebare către Curții de Justiție a UE se referă la art. 2 din Tratatul privind UE și la art. 47 alin. 2 din Carta drepturilor fundamentale ale UE. Întrebarea este dacă acestea trebuie interpretate în sensul că se opun constatării de către un organ exterior puterii judecătorești „a nelegalei compuneri a completurilor de judecată din cadrul unei secții a instanței supreme (completuri compuse din judecători în funcție, care la momentul promovării îndeplineau inclusiv condiția specializării solicitată pentru a promova la secția penală a instanței supreme)”.

O altă întrebare cu care Înalta Curte de Casație și Justiție vrea să sesizeze CJUE este aceea dacă „aplicarea prioritară a dreptului UE trebuie interpretată în sensul că permite instanței naționale să înlăture aplicarea unei decizii a instanței de contencios constituțional, care interpretează o normă inferioară Constituției, de organizare a ÎCCJ, inclusă în legea internă privind prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, normă interpretată în mod constant, în același sens, de o instanță de judecată, timp de 16 ani”.

Întrebarea a patra a instanței supreme către CJUE este: „Conform art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene Principiul liberului acces la justiție, include specializarea judecătorilor și înființarea unor completuri specializate la o instanță supremă?”.

Pe 3 iulie 2019, Curtea Constituțională a stabilit că există un conflict între Parlament și ÎCCJ și a anunțat că vor fi rejudecate dosarele de la Înalta Curte, soluţionate în prima instanţă înaintea deciziei ÎCCJ din 23 ianuarie 2019, în măsura în care nu au devenit definitive.

Pe 8 februarie 2018, fostul ministru al Finanţelor şi fost consilier de stat al premierului Viorica Dăncilă, Darius Vâlcov, a fost condamnat, în primă instanţă, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), la opt ani de închisoare.

Darius Vâlcov a fost trimis în judecată în anul 2015, de către procurorii DNA, fiind acuzat de trafic de influenţă, spălare de bani şi operaţiuni financiare sau acte de comerţ incompatibile cu funcţiile.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele