Un serial HBO agită apele în presa din Rusia, având un subiect dintre cele mai delicate: deciziile care au condus nu doar la dezastrul nuclear de la Cernobîl, ci și la drama umanitară care i-a urmat.
Un întreg păienjeniș de reacții în lanț condensat în cinci episoade. Asta este miza serialului Cernobîl, primit cu laude de criticii de film pentru acribia reconstituirii documentare a tragediei din 1986 și atingând totodată și un record de audiență.
Ce mai poate fi spus despre un caz suprasaturat de documentare, anchete, conspirații, poeme distopice și filme horror? Producătorii serialului au ales ieșirea din istoriografie printr-o metodă simplă: spunând (visceral) poveștile disparate ale anonimilor, ale „lichidatorilor”, ale vieților din spatele cifrelor consemnate în statistici și-n dosarele de arhivă. Vânătorii angajați să ucidă animalele contaminate, pompierii, piloții de elicoptere etc. Carnea de tun.
Și nici că se putea găsi o sursă mai detaliată în privința destinelor ruinate în malaxorul evenimentelor din acea primăvară sovietică decât Dezastrul de la Cernbobîl. Mărturii ale supraviețuitorilor, volumul răvășitor al scriitoarei belaruse Svetlana Aleksievici, câștigătoarea Premiului Nobel pentru Literatură în 2015. Serialul se bazează în proporție de 80% pe cartea Svetlanei, organizată într-un compendiu de Voci care deapănă un lung monolog despre infernul radioactiv care a accelerat prăbușirea Uniunii Sovietice.
Presa pro-Kremlin, pe baricade
De la premiera sa pe 6 mai, serialul realizat de HBO și de britanicii de la Sky Atlantic a produs vâlvă în Rusia. Iar fabrica de propagandă a Kremlinului nu a întârziat să reacționeze, scrie The Moscow Times.
Komsomolskaya Pravda, ziarul cu cea mai largă răspândire în Rusia, vede în apariția acestui serial un plan ascuns al competitorilor Rosatom de a păta imaginea de putere nucleară a Rusiei. „Mai lipsesc doar urșii și acordeoanele”, a reacționat ironic unul dintre cei mai cunoscuți prezentatori ai Rossia 24, Stanislav Natanzon. Iar NTV, televiziunea de casă a concernului Gazprom, a anunțat că deja a început filmările la o replică a serialului Cernobîl, pornind de la o ipoteză care nu mai necesită niciun adaos de adjective: catastrofa nucleară a fost provocată de actul de sabotaj al unui agent CIA.
Fiecare episod a fost analizat minuțios în mai multe ziare internaționale, căutându-se concordanțele cu datele istorice existente despre Cernobîl. Publicația online Meduza a scos recent la iveală povestea lui Slava Malamud, un jurnalist american născut în Republica Moldova, în regiunea separatistă transnistreană.
Malamud a atras atenția utilizatorilor de pe Twitter cu postările sale despre serial, în care, apelând la amintirile lui din copilăria petrecută într-o republică-satelit a Uniunii Sovietice, analiza precizia detaliilor de epocă. Într-o zi, Malamud i-a cerut părerea tatălui său vitreg, Vladimir Veytsman, în legătură cu uniformele militare folosite în serial, însă numai pentru a descoperi șocat un aspect neștiut din viața acestuia. Vladimir, care fusese locotenent-colonel în Armata Roșie, condusese în acele zile un detașament din RSSM (Republica Sovietică Socialistă Moldovenească) trimis în împrejurimile Cernobîlului pentru a coordona o operațiune de evacuare a satelor din apropiere.
Și uite așa, serialul a creat în jurul său, pe rețelele de socializare, o mică galaxie de confesiuni și secrete de familie „declasificate” accidental.
Desant de torrent-uri
Justa măsură cere, însă, o subliniere a ambientului „antropologic” dintre Rusia și SUA. Celebra expresie weaponization of information – în limbaj „neaoș”, războiul informațional – nu se petrece doar dinspre Moscova spre Washington via UE, ci și în sens invers. Este dificil, în numele lucidității, să ignori latura de produs informațional ofensiv a acestui serial.
Diferența față de jocul Kremlinului constă, însă, în felul în care accentul cade pe adevărul istoric.
În timp ce Cernobîl explorează unul dintre cele mai mari coșmaruri ale secolului XX în lumina faptelor dovedite și răs-dovedite și pune lanterna pe o vinovăție neasumată vreodată public de Moscova, studiourile cinematografice ale statului rus scot pe bandă rulantă, după Crimeea 2014, filme „patriotice” axate pe relativizarea celui de-al Doilea Război Mondial în cheia supremației imperialismului sovietic. Filme care ajung în Europa (în special în est și sud) prin fisurile din spațiul audiovizual produse de torrent-urile generoase puse la dispoziție de operatorii de internet din Rusia.
Cu alte cuvinte, diferența aceasta este oarecum o chestiune de decență, fie ea și otrăvită – o „decență” a conflictului.