Dacă un institut profesionist de sondare a opiniei publice ar avea curiozitatea să îi întrebe pe români ce părere au despre greci și despre cum au gestionat aceștia criza, sunt sigur că va primi o serie de răspunsuri interesante. Mulți români îi văd pe greci ca pe niște eroi. În memoria colectivă din România, au rămas imaginile cu grecii protestând violent în centrul Atenei împotriva măsurilor de austeritate. Românii îi văd pe greci ca pe niște luptători împotriva unor agresori internaționali care doresc să le impună regulile economice după care să funcționeze. Faptul că „agresorii” sunt de fapt creditorii care au dat împrumuturi de sute de miliarde de euro (și acum au neobrăzarea să ceară banii înapoi) este prea puțin important.

Dar imaginea eroilor greci care se opun în stradă invadatorilor europeni este trunchiată. De fapt, bilanțul pe care îl fac analiștii acum, la terminarea oficială a crizei elene, arată sacrificiile și cedările pe care grecii le-au făcut pe parcursul anilor de criză. Adevărul este că, pentru echilibrarea finanțelor publice, guvernele Greciei au luat toate măsurile dureroase care se puteau lua. Au crescut taxele și impozitele; au fost disponibilizați angajați din sectorul bugetar; au fost reduse salariile și pensiile; au fost plafonate cheltuielile cu sistemul de sănătate și au fost privatizate cele mai importante companii cu capital de stat, prin vânzarea unor pachete de acțiuni majoritare sau minoritare. Așadar, pe parcursul celor nouă ani de criză, în Grecia a fost utilizată toată gama de măsuri de austeritate, dar românilor le-au rămas întipărite în memorie doar imaginile cu protestele împotriva programelor de măsuri convenite de guvernele Greciei cu finanțatorii internaționali. De menționat că programul de reformă se derulează în continuare și cuprinde măsuri precum reducerea pensiilor, privatizări ale firmelor de stat și realizarea, în următorii ani, a unui excedent bugetar primar (care exclude cheltuielile cu plata datoriei publice).

Culmea este că actualul prim-ministru, Alexis Tsipras, a fost propulsat în politică tot de valul contestărilor populiste. Tsipras și partidul său, Syriza, au venit la putere cu promisiuni populiste, cu un puternic discurs antiausteritate, fiind considerați radicali de extremă stângă. Timpul a dovedit că Tsipras nu este nici atât de stânga (derulând un program de privatizare) și nici atât de radical (reușind să găsească un echilibru între promisiunile făcute înainte de a ajunge la putere și deciziile luate sub presiunea realității și a creditorilor).

L-am văzut pe Tsipras în iulie 2015 adresându-se Parlamentului European, la șase ani de la debutul crizei elene. Charismatic și nonconformist (îmbrăcat lejer, fără cravată și sacou chiar și în cele mai oficiale momente și întâlniri), Tsipras a atras privirile și a primit aplauze de la stânga politică. Proaspăt câștigător al alegerilor din Grecia, Tsipras tocmai inițiase și organizase un referendum bizar, prin care le cerea grecilor opinia cu privire la planul de salvare propus de europeni. Evident, rezultatul a fost clar împotriva programului de asistență financiară, dar, până la urmă, a fost implementat, cu concesii de ambele părți (Grecia și negociatorii europeni).

Adevărul este că salvarea Greciei a fost chiar apartenența la zona euro. Amenințările cu excluderea Greciei din zona euro sau chiar din Uniunea Europeană nu au fost puse niciodată în practică. Și nici nu aveau cum să fie realizate, pentru că menținerea stabilității și unității europene erau, la urma urmei, mult mai importante decât cele câteva zeci de miliarde de euro șterse din datoria Greciei.

Am auzit mulți români spunând: „Ce criză, domne? N-ai văzut ce salarii au grecii? Mi-aș dori și eu o criză ca asta.” Greșit. Românii refuză, de cele mai multe ori, să vadă atât cauzele originare ale crizei grecești, cât și căile prin care s-a ieșit din criză. Politicienii greci, fiecare cum a ajuns la putere a oferit electoratului tot mai multe beneficii suportate de la buget. Astfel s-a ajuns ca în anul 2009, primul an de criză, deficitul bugetar să sară la 15,6% din PIB. Măsurile luate pentru ieșirea din criză au fost dureroase. Ele au stat sub semnul a trei coordonate: austeritate, ameliorarea stării finanțelor publice și eficientizarea instituțiilor publice, de la administrație la fisc. Atunci când vor să tragă concluzii legate de criza greacă, ar fi bine ca românii să se uite la risipa bugetară care a precedat criza și la măsurile dure luate pentru stabilizarea economiei. Din aceste zone trebuie să reiasă învățămintele. Și de la nivel politic, pentru că Grecia a traversat criza cu guverne de toate culorile politice: socialiști, centru-dreapta și invenția numită Syriza. Mai mult sau mai puțin, fiecare forță politică a plătit pentru măsurile luate în criză. De aceea, va fi interesant de văzut care vor fi rezultatele următoarelor alegeri, care vor avea loc în toamna anului viitor. Va fi un test pentru greci. Așa cum un test este și pentru români să dea la o parte legendele crizei elene și să vadă adevărul complicat și dureros al salvării Greciei.