După nouă ani de criză, soarele a ieșit și pe strada Greciei. Practic, începând cu săptămâna trecută, Grecia poate să se împrumute din nou pe piețele financiare. Oficial, criza elenă a luat sfârșit. Într-un gest plin de semnificații, premierul Alexis Tsipras a anunțat sfârșitul crizei dintr-un loc simbolic, de pe insula Itaca, acolo unde legendele grecești spun că Penelopa l-a așteptat 20 de ani pe Ulise. Acum, grecii au așteptat doar nouă ani pentru a depăși criza începută în anul 2009. Este un mare pas înainte, dar problemele statului elen nu se opresc aici.
În mai 2010, Grecia primea primul pachet de salvare din totalul de trei care au fost derulate de-a lungul perioadei de criză. Un al doilea pachet de salvare a fost semnat, în anul 2015, chiar de proaspătul premier de atunci, Alexis Tsipras. Tsipras câștigase alegerile din ianuarie 2015 cu un program considerat de extremă stângă, care punea accentul pe stoparea austerității. Pus în fața unei realități dure, Tsipras a îndulcit mult tonul și a devenit mult mai flexibil în relația cu creditorii internaționali. Pachetul de ajutor financiar, semnat de guvernul Tsipras, avea clauze concrete privind măsurile economice ce trebuiau luate, dar și schimbări în domeniul judiciar. În total, începând cu anul 2010, Parlamentul grec a votat 16 planuri de măsuri menite să reformeze statul grec și politicile economice.
Ultimul pachet de salvare s-a semnat în această vară
Al treilea pachet de salvare, poate și ultimul, a fost semnat în luna iunie 2018, cu Eurogrup, grupul miniștrilor de finanțe din zona euro. Conform noului acord, Grecia va primi 24 de miliarde de euro, bani care se constituie într-o rezervă de siguranță care îi permite statului elen să funcționeze fără să se împrumute până în anul 2020. În același timp, creditorii au convenit reeșalonarea unei părți a datoriei Greciei, au crescut până la 40 de ani maturitatea medie a datoriei și au prelungit termenul până la care băncile străine prezente în Grecia nu își pot repatria capitalul.
Dar, pentru aceste facilități, Grecia are un preț de plătit. Trebuie să mențină, până în anul 2022, un excedent bugetar primar (în care nu se include serviciul datoriei) de 3,5% din PIB. Până în anul 2060, excedentul bugetar primar anual va trebui să fie de 2,2% din PIB. Ceea ce înseamnă, pe de o parte, că Grecia nu își crește datoria publică și, pe de altă parte, că statul elen nu va relua excesele bugetare de dinainte de criză.
Datoria publică a Greciei rămâne la un nivel foarte ridicat
De altfel, datoria publică a Greciei a explodat odată cu declanșarea crizei și rămâne la cel mai înalt nivel din Uniunea Europeană, mult peste standardele Tratatului de la Maastricht. În anul 2006, datoria Greciei era de 100% din PIB, în 2011 ajunsese la 175% din PIB, iar în perioada 2014-2018 s-a stabilizat la 180% din PIB. Este adevărat, pe fondul căderii produsului intern brut care a ajuns, anul trecut, la 75% din valoarea înregistrată în anul 2007.
Care a fost prețul plătit de Grecia pentru traversarea crizei? Unul dureros. Schimbările au fost derulate sub trei imperative: austeritate, ameliorarea stării finanțelor publice și transformarea administrației și a fiscului în instituții eficiente. Astfel, veniturile salariale au scăzut în perioada 2009-2017 cu 33%, iar numărul de angajați s-a redus cu 17%. Pensiile au scăzut, în medie, cu o treime și reducerile continuă până anul viitor. Nivelul de la care se impozitează pensiile va coborî, determinând o nouă scădere a acestora, cu 14%, în medie.
Anul 2009: criza începe cu un deficit bugetar enorm
În anul 2009, anul începerii crizei, guvernul socialist al lui Giorgios Papandreou s-a trezit cu un deficit bugetar enorm, de 15,6% din PIB, și o datorie publică aproape de nivelul produsului intern brut. S-a confirmat, ulterior, că Grecia măsluise statistica oficială și plusase în privința principalilor indicatori macroeconomici, dar ce mai conta. Deficitul bugetar se afla la un nivel greu de imaginat. În termeni nominali, în anul 2009, deficitul era de 36 de miliarde de euro, vârful perioadei de criză. Reacția guvernului a fost rapidă: a crescut TVA și a mărit accizele la băuturi, țigări și benzină. Startul austerității fusese dat, iar rezultatele au început să se vadă. În anul 2010, deficitul bugetar nominal scădea la 25 de miliarde de euro, în 2013 ajungea la 24 de miliarde de euro, iar un an mai târziu a coborât vertiginos. În anii 2016 și 2017, finanțele publice s-au însănătoșit, Grecia înregistrând un excedent bugetar de un miliard de euro anual.
În anii de criză, povara fiscală a crescut. De la un nivel al taxelor care în anul 2009 se plasau sub media statelor din Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD), în doar șapte ani, situația s-a inversat, în 2016 ajungând să depășească media OECD cu peste patru puncte procentuale (38,5% în Grecia față de 34,2%, media OECD).
Reduceri masive de personal bugetar: 25% au fost disponibilizați
Grecia a redus aparatul bugetar, de la un total de 905.000 de persoane în anul 2009 (730.000 de angajați permanent și 175.000 de angajați temporar) la 672.000 de salariați bugetari în anul 2016 (599.000 de angajați permanent și 73.000 de angajați temporar). Cea mai radicală măsură a fost luată în anul 2013, atunci când guvernul de centru-dreapta condus de Antonis Samaras (Noua Democrație) a decis concedierea a 15.000 de angajați bugetari. Nu a fost vorba doar despre reducerea aparatului administrativ. Consultanții străini implicați în procesul de restructurare declarau tranșant că „statul grec nu are cultură administrativă”. De aceea, în anii de criză, au fost derulate programe de pregătire profesională în cadrul administrației. În anul 2015, sub presiunea creditorilor, s-a trecut la un proces de depolitizare a administrației, prin reformarea numirilor în administrația publică.
O adevărată încercare a fost reformarea fiscului, care a dat rezultate demonstrate de creșterea încasărilor bugetare. Revoluția fiscală a schimbat comportamentul comercianților din diverse domenii, care au început să elibereze bon fiscal clienților.
Sistemul de sănătate a trecut și el printr-o serie de constrângeri: începând cu anul 2012, cheltuielile cu sănătatea au fost plafonate la 6% din PIB. Nominal, cheltuielile au fost reduse an de an, pentru că și PIB-ul a scăzut în perioada crizei.
Rezultatele reformelor și ale măsurilor de austeritate s-au făcut simțite în cele din urmă. În anul 2017, Grecia a înregistrat un excedent bugetar primar de 4% din PIB. A fost un drum lung, de zece ani, presărat cu revolte de stradă, cu schimbări politice, cu discuții tensionate cu liderii europeni sau cu creditorii internaționali. Dar Grecia a reușit.
Toate schimbările din economia elenă s-au făcut în numele restructurării și al creșterii competitivității. Toate domeniile au fost cuprinse în cadrul măsurilor de restructurare: au avut loc privatizări ale companiilor de stat, modificări ale reglementărilor pieței de energie sau schimbări în domeniul juridic.
Grecia s-a confruntat cu scăderi ale costurilor salariale. Dacă în anul 2010 indicele salarial din Grecia era egal cu cel din zona euro (adică salariul mediu din Grecia era egal cu cel din zona euro), în anul 2017 indicele salarial, în comparație cu anul 2010, a ajuns în zona euro la 113%, în timp ce indicele din Grecia se situa la 84%. Acum, premierul grec promite creșterea salariului minim.
De-a lungul întregii perioade de criză au avut loc schimbări în domeniul legislației muncii, în sensul flexibilizării pieței muncii. Chiar guvernul Papandreou a redus, în anul 2010, drepturile sindicale și a scăzut indemnizația de șomaj. Măsurile au fost continuate de guvernele Samaras și Tsipras. În anul 2012, a fost redus salariul minim și, mai târziu, s-a limitat dreptul la grevă. Începând cu anul trecut, au fost create noi locuri de muncă și rata șomajului a scăzut de la 28%, în anul 2014, la 21,8%, anul acesta.
La sfârșitul anului 2009, balanța comercială era împărțită în importuri de 29% din PIB și exporturi de 19% din PIB; în primul trimestru al acestui an, balanța se îmbunătățise sensibil, importurile fiind de 34% din PIB, iar exporturile ajungând la 32% din PIB. De asemenea, rezerva băncii centrale a scăzut aproape la jumătate, de la 294 de miliarde de euro în 2010 la 157 de miliarde de euro în 2018.
Una dintre marile controverse ale celor trei programe de restructurare convenite cu creditorii internaționali a fost legată de privatizarea companiilor de stat. Inițial, în anul 2011, Grecia se angajase să privatizeze companii și să vândă active în schimbul cărora trebuia să încaseze 50 de miliarde de euro în patru ani. Estimarea s-a dovedit mult prea optimistă. În realitate, în perioada 2011-2018, privatizarea a adus numai 7,8 miliarde de euro, care ar trebui completate cu încă 2,7 miliarde de euro până la sfârșitul acestui an. Chiar luând în calcul că anul acesta se vor atinge obiectivele privind privatizarea, este clar că suma totală obținută din vânzarea activelor statului este mult mai mică decât cea asumată de Grecia la începutul crizei.
Grecii vând acțiuni de la cele mai mari companii de stat
Cea mai recentă privatizare a fost a operatorului național de gaze naturale Desfa, care s-a vândut în proporție de 66%, pentru 535 de milioane de euro, către un consorțiu format din trei companii. Statul elen, prin compania națională de petrol, și-a păstrat un pachet de acțiuni de 34%.
De asemenea, Grecia a vândut 67% din acțiunile deținute la portul Salonic, al doilea port ca mărime al țării. Statul a încasat 232 de milioane de euro de la un consorțiu format din trei companii în frunte cu o firmă germană. Dar tranzacția este mai complexă, întrucât cuprinde obligația de a investi 1,1 miliarde de euro în următorii șapte ani. Anul acesta, Deutsche Telekom a plătit 284 de milioane de euro pentru a completa, cu 5%, pachetul de acțiuni deținut deja de compania germană la operatorul național grec de telecomunicații. Alte privatizări sunt încă în derulare. Este vorba despre pachetul majoritar (50,1%) al companiei naționale de petrol, tranzacție evaluată de statul grec la 500 de milioane de euro. Tranzacția ar trebui să fie încheiată până la sfârșitul acestui an. De asemenea, compania națională de producție a energiei electrice este și ea pe lista de privatizare cu vânzarea unui pachet majoritar, de 51%.
Așadar, prima parte, cea mai complicată, a „tragediei grecești” s-a încheiat. Durerile și rănile nu au decât să înceapă să se cicatrizeze, dar europenii și grecii trebuie să știe că statul elen este, în continuare, sub observația creditorilor. Poate că grecii scapă de austeritate, dar sunt obligați să rămână cu o rigoare bugetară aproape germană.