Alegere dificilă: accesul la litiu, fiscalitatea sau stabilitatea?

Investiții în industria auto

99

Un gigant al industriei auto mondiale a provocat o mare emoție în patru țări, despre care presa germană spune că s-ar afla sub lupa analizei pentru o investiție de 1,4 miliarde de euro. Gigantul auto este Volkswagen, legendarul producător care a vândut anul trecut 10,8 milioane de mașini, iar cele patru țări în analiză sunt Turcia, Bulgaria, România și Serbia. Ce țară va găzdui investiția, în ce localitate și când se va face rămâne deocamdată un mister. Analizele abundă, evaluând mediul de afaceri, fiscalitatea și piața. Ce va conta pentru Volkswagen? Dimensiunea pieței sau costurile mai joase cu salariile și taxele?

Turcia are program de facilități fiscale

Din toate țările, Turcia și România par mai interesante pentru investiție: au piețe mari, mână de lucru calificată și stimulente guvernamentale pentru producția de mașini. Turcia a lansat în primăvara anului trecut un amplu program de stimulare a investițiilor străine, cu facilități fiscale, reduceri de impozite și de taxe vamale pentru importurile de componente și alte măsuri de atragere a investitorilor străini.  Economia turcă are costuri salariale mai mici decât cele din vestul european, în medie un angajat primind 6,89 dolari pe oră față de media Uniunii Europene, de 27,50 dolari, potrivit datelor Eurostat pentru 2017. 

Bulgaria, fiscalitate mică și stabilă

Mai mult, costurile de producție, cum ar fi gazele sau electricitatea, sunt inferioare celor din regiune, fiind chiar mai mici decât în Bulgaria, arată o analiză a agenției de stat pentru investiții. Cu toate acestea, inflația mare, devalorizarea masivă a lirei și, în general, problemele economiei Turciei, marcată de dezechilibre, pot amâna o eventuală intenție de investire în viitorul imediat.

România are Rabla, n-are autostrăzi

România are și ea o industrie auto dezvoltată, cu tradiție și mai are o piață mare, cu venituri în creștere și cu stimulente pentru cumpărarea de automobile. Totuși, celebrul program Rabla nu poate compensa, ca forță de atracție, lipsa de autostrăzi și birocrația excesivă. Potrivit cotidianului german Deutsche Welle, Bulgaria ar fi destinația favorită a Volkswagen. Deși nu are un program de facilități fiscale pentru industria auto, Bulgaria are avantajul apropierii de piața sud-europeană, a statelor din fosta Iugoslavie, spațiu care este, de fapt, ținta investiției.  Bulgaria mai are avantajul unui drum clar către euro, ceea ce îi asigură o stabilitate mare a monedei, deloc de neglijat într-o afacere care combină importurile de componente cu exporturile. În plus, Bulgaria are o fiscalitate stabilă și prietenoasă cu investitorii.

Litiul poate fi un pariu pe viitor

Serbia are deja fabrici de componente auto și pare o alegere interesantă pentru investiția germană. În plus, Serbia deține 10% din rezervele globale de litiu, element esențial pentru producția mașinilor electrice. Rămâne de văzut dacă accesul la litiu,  esențial pentru investiția de 30 de miliarde de euro în mașini electrice, va compensa situația oarecum tensionată între Serbia și statele din fosta Iugoslavie.

Marți, grupul german și-a afișat rezultatele financiare și a anunțat o strategie de investiții agresive în mașinile electrice. Până în 2023, VW va investi 30 de miliarde de euro în producția de mașini electrice, a declarat președintele grupului, Herbert Diess.

Mult-așteptata fabrică din sud-estul Europei va produce mașini clasice, pentru a completa producția realizată de compania Skoda, amplasată în Cehia.

Conferința de presă de marți nu a lămurit agenda sud-est europeană a grupului, mai mult, anunțul că vor urma concedieri masive în fabricile din Germania ale grupului i-a înfuriat pe sindicaliști, care au criticat proiectele de extindere în sud-estul Europei.

Lidia Moise
Lidia Moise este jurnalist, comentator și realizator de televiziune cu articole publicate în presa română și internațională. A fost publicist comentator la Televiziunea Română, unde a realizat emisiunile Jurnal economic și Express Economic. A fost director executiv al săptămânalului Revista 22. A fost redactor șef adjunct la România liberă, a condus departamentul economic al agenției de știri Newsin, a colaborat cu postul de știri economice Money Channel. A condus secția economică a cotidianului Evenimentul zilei. Lidia Moise este comentator al agenției Xinhua pentru economia regiunii Central și Est Europene.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele