Iohannis câștigă fără emoții, PSD ia gâtul liderului și guvernul caută banii

16
6 minute de lectură

Alegătorii din toate țările au tranșat categoric rezultatul alegerilor prezidențiale. Rezultatul, previzibil, nu a creat nicio emoție în tabăra învingătorilor. S-a instalat însă haosul războinic în culisele bizantine ale social-democraților, care și-au alungat candidata la fotoliul de șef al statului fără menajamente. Am putea spune chiar de o manieră brutală, oricât de mult s-au străduit să mascheze tensiunea momentului. A fost într-adevăr o noapte a cuțitelor lungi, în mijlocul căreia frâiele celui mai mare partid de stânga sunt, deocamdată, sub control interimar.

Cât despre șansele social-democraților de a rezista crizei de imagine și de lideri,

profesorul Dumitru Borțun crede că sunt relative: depind de o bătălie dură între intelectualii de stânga și suveraniștii populiști. Președintele Klaus Iohannis a câștigat un al doilea mandat despre care profesorul Iulian Fota crede că va răsplăti încrederea arătată de electorat. Deși guvernarea social-democrată i-a tăiat o parte din prerogative, președintele va avea șansa unei colaborări coerente și inteligente cu partidul care l-a susținut și care pare să-și fi consolidat imaginea. Dar, lăsând la o parte distracția oferită de politicienii nervoși, imediat după alegeri spațiul public freamătă de tensiunea revelațiilor privind situația finanțelor țării.

Cifrele seci ale rectificării bugetare anunțate de Florin Cîțu, ministrul finanțelor, descriu cu brutalitate realitatea dură a momentului: cifrele au fost pur și simplu măsluite pentru a oferi o imagine roz, care să sugereze că lucrurile sunt sub control. Cu imaginația contabililor lui Al Capone, economiștii care au scris Legea Bugetului pentru acest an au aburit o țară întreagă. La fel ca în Grecia, și la noi aparența de normalitate a fost construită cu artificii, cu improvizații și, mai ales, pe seama oamenilor. Logica alcătuirii și gestionării bugetului public ignora de fapt pe oricine nu lucra în spațiul public. Statul nu și-a achitat datoriile față de firme, nu le rambursa TVA-ul, afișând astfel un relativ confort. Dar aceste sume trebuiau plătite, deoarece multe firme mici nu-și putea continua afacerile fără acești bani. Dar cel mai grav exercițiu de aroganță fiscală a fost amânarea plăților pentru concediul medical, deoarece noi, contribuabilii, ne achităm imensa factură a contribuțiilor sociale. Ies la iveală șuvoaie de datorii ale statului, obligații restante, dar și cifre ale unor venituri supradimensionate, acompaniate de cheltuieli subdimensionate. Nu este însă nicio surpriză: academicianul Daniel Dăianu, președintele Consiliului Fiscal, a avertizat încă de la preluarea mandatului că acești bani nu există. Avertismentele sale au fost însă ignorate, dar ele descriau cu precizie și luciditate o realitate dramatică a finanțelor țării.

Bunăoară, mult-discutata majorare a pensiilor, pedală emoțională pe care foștii guvernanți au apăsat cu nervozitate. Ei bine, e aproape imposibil de înțeles cum au reușit politicienii până mai ieri la guvernare să articuleze o lege care majora pensiile, dar pentru care nu existau bani să fie plătite. Și absența oricăror calcule și estimări este evidentă. Și aici nu merge să ne închipuim că statul se va împrumuta și le va plăti. E un scenariu falimentar, pentru omul obișnuit. Dacă nu vor fi bani și statul se va împrumuta să achite o factură de pensii din ce în ce mai mare, atunci piața reglează singură chestiunea, cu bisturiul inflației și devalorizării. Grecia a trecut prin asta, dar omul obișnuit a avut adăpostul unei monede puternice, care nu și-a pierdut valoarea în miezul crizei. Argentina sau Venezuela nu au avut șansa să-și poată proteja cetățenii la adăpostul unei mari monede de rezervă a lumii și oamenii au plătit cu sărăcie absolută politicile populiste ale unor politicieni iresponsabili, dar creativi.

Deocamdată, președintele Iohannis ne-a anunțat că este foarte posibil ca România să nu fie penalizată de Comisia Europeană, prin intrarea în procedurile de deficit excesiv, deoarece sunt excesele unei guvernări care le-a acoperit pârjolind terenul. Dar bugetul statului rămâne o chestiune complicată și în următorii ani. Legea Pensiilor propune încă două serii de majorări, e drept, meritate, dar pentru care chiar nu sunt bani. Ce-i de făcut? Gabriel Biriș, fost secretar de stat la Finanțe, avertizează dur: anul ăsta, vorbim de 9 miliarde de lei. În 2022, vorbim de 84 de miliarde de lei în plus. Nu vreau să sune alarmist, dar aceste măsuri ne antrenează pentru șocul din 2030, când o generație numeroasă intră la pensionare: „ceușeii”.

Biriș crede că majorările de pensii sunt „imposibil de susținut” și adaugă un tușeu gros: într-un fel, eu cred că e mult mai bine că e așa, că nu ne mai chinuim până în 2030. În 2030 oricum pensionarea ceușeilor ducea la situația asta de colaps al pilonului 1, și atunci de ce să nu intrăm mai devreme în colaps, în 2021? Poate ne apucăm să reconstruim sistemul, că la 50 și ceva sau 80 de miliarde în plus, din 2022, n-ai de unde să le dai. N-ai de unde decât dacă ai hiperinflație, ca în anii ‘90. Daniel Dăianu avertizează, constructiv, că soluția temporizării creșterii pensiilor va feri sistemul de un colaps, iar pe noi, de hiperinflație. Până una, alta, marelui magician al prognozelor i s-a arătat ușa și cifrele au reînceput să descrie realitatea. Revelațiile nu se vor opri însă aici. ■

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele