Iohannis: Este o încercare jalnică din partea PSD și o obrăznicie a CNA

65

Președintele Klaus Iohannis critică PSD deoarece liderii acestuia că încearcă să boicoteze referendumul, făcând presiuni asupra primarilor să le ceară oamenilor să nu voteze. În plus Iohannis susține că  Liviu Dragnea ar fi cerut Consiliului Național al Audiovizualului (CNA) să ignore referendumul, iar instituția s-a conformat,  refuzând să acorde timpi de antenă. „Este o încercare jalnică din partea PSD și o obrăznicie a CNA”, a comentat Iohannis.

„Pe 26 mai se votează la referendum și PSD îi este frică de acest vot la referendum….Vedem cu toții cum activiști, oameni din conducerea PSD umblă peste tot în țară, județe, primării, să explice cum că acest referendum nu ar fi important, ba chiar se vede că umblă pe la județe ca pesediștii să îi convingă pe oameni nici să nu voteze. Este jalnică această încercare. Ba mai mult, încearcă instituțional să bloceze, a dat ordin Dragnea la CNA să ignore referendumul. Acesta e un scrutin care se ține cu europarlamenetarele, dar e altceva”, a spus Iohannis.

Președintele care i-a îndemnat pe oameni să meargă duminică la vot și să nu lase PSD să voteze în locul lor. În opinia sa alegerile europarlamentare și referendumul vor genera schimbări în spațiul politic românesc, „CNA a refuzat să acorde timpi de antenă pentru publicitatea refendumului și nu au vrut să ia în discuție chestiunea și când am trimis un clip de publicitate electorală în care eu le sugerez oamenilor să meargă la referendum, fără să spun cum să voteze, au zis că e publicitate electorală și să mă descurc cu partidele. Auziți ce obrăznicie din partea CNA. Este jalnic. Românii nu trebuie să se teamă. Dacă vor să știe de ce vor fi feriți dacă votează să se uite ce s-a întâmplat în campanie în țară. La Topoloveni, simpli demonstranți au fost arestați pe loc și duși la Poliție. Târgoviște- oraș frumos- a fost închis orașul fiindcă pesediștii au vrut în liniște să își facă campanie. Dreptul la vot e câștigat de români în 89”, a mai spus Iohannis.

Comentarii

Marc Faur
Format ca artist plastic, Marc Faur a debutat în presă în anul 2001 ca jurnalist de externe la Agenția de știri Mediafax. Cariera sa profesională include publicații precum Realitatea Romanească și Libertatea. A mai colaborat la diferite reviste și a condus un periodic destinat iubitorilor și practicanțior de arte marțiale, Ki, Martial Sports & Philosophy.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele