Iranul și-a extins infrastructura de îmbogățire a uraniului

24
2 minute de lectură

Capacitatea Iranului de îmbogățire a uraniului este de patru ori mai mare față de nivelul înregistrat înaintea tensiunilor cu Statele Unite privind Acordul nuclear iranian, au declarat mai mulți oficiali iranieni, relatează Mediafax.

Oficialii iranieni au anunțat, însă, că uraniul nu va fi îmbogățit decât până la limita de 3,67%, stabilită în cadrul Acordului din 2015, pentru ca acesta să poată fi utilizat pentru producerea de energie electrică, nefiind, astfel, utilizabil pentru producerea unei arme nucleare.

Cu toate acestea, prin creșterea capacității de producere, Iranul va depăși stocurile de uraniu îmbogățit stabilite în cadrul Acordului. Teheranul a cerut statelor europene să prezinte noile condiții ale Acordului, dând de înțeles că în caz contrar va continua activitățile de îmbogățire a uraniului.

Preşedintele american, Donald Trump, a decis retragerea Statelor Unite din Acordul atomic semnat de marile puteri cu Iranul. Marea Britanie, Germania, Franţa, China şi Rusia menţin Acordul nuclear cu Iranul. Din cauza sancţiunilor americane, Iranul a avertizat că ar putea renunţa la unele condiţii ale Acordului nuclear, cerând sprijinul Uniunii Europene pentru menţinerea Tratatului.

Statele Unite şi Iranul ar putea fi atrase „accidental“ într-un conflict, în contextul tensiunilor din regiunea Golfului Persic, a avertizat Guvernul Marii Britanii. Politica Administraţiei Donald Trump de a aplica în mod unilateral presiuni asupra Iranului riscă să genereze un confilict amplu în Orientul Mijlociu, a avertizat Heiko Maas, ministrul de Externe al Germaniei. „Presiunile maxime aplicate în mod unilateral riscă mereu să genereze o escaladare neintenţionată a crizelor“, a declarat Heiko Maas în Bundestag, Camera inferioară a Parlamentului Germaniei.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele