Instalarea noului guvern italian este doar unul dintre cele mai recente semnale care indică o schimbare fundamentală de abordare din partea formațiunilor eurosceptice și eurofobe.

În campania electorală, atât Liga, cât și M5S au vorbit despre o ieșire cel puțin parțială din zona euro, prin emiterea unei monede naționale care să circule în paralel cu cea europeană. O idee care mai fusese vehiculată anul trecut, cu rezultate dezastruoase, de candidata de extremă dreapta la președinția franceză, Marine Le Pen.

Respins inițial de președintele Sergio Mattarela, printre altele tocmai din cauza amenințării ieșirii din zona euro, noul guvern Liga-M5S revine la sentimente mai bune față de moneda unică.

De altfel, coaliția italiană nu face decât să se alinieze tendinței generale a populiștilor europeni, care renunță treptat la ideea „exit”-urilor.

În Franța, fostul Front Național, sub noul său nume Reunirea Națională, a renunțat de asemenea la multe dintre mesajele politice rigide. Lidera formațiunii, Marine Le Pen, a depus în ultimul timp eforturi considerabile pentru a-i conferi formațiunii sale o imagine de „onorabilitate” prin renunțarea la accentele antisemite și rasiste, moștenite de la tatăl său, fondatorul Frontului.

Marine Le Pen a înțeles că susținerea ieșirii Franței ba din zona euro, ba din Spațiul Schengen, dacă nu cumva de-a dreptul din Uniunea Europeană, i-a speriat pe mulți alegători.

În plus, problemele cu care se confruntă britanicii după votul de la referendumul de acum doi ani nu sunt de natură să facă prea atractivă ideea oricărui „exit”. E cât se poate de clar, Brexitul nu a fost impulsul la care sperau formațiunile eurosceptice și eurofobe.

Rămâne însă tema identitară și securitară, exploatată din plin de coaliția de la Roma. Într-un prim gest politic semnificativ, Matteo Salvini, noul ministru italian de Interne, lider al formațiunii politice de dreapta Liga și viceprim-ministru, a vizitat o tabără de imigranți din Sicilia.

Liga a susținut adesea că majoritatea imigranților din Italia nu au statut de refugiat, iar statul nu își permite să îi ajute.

Noul ministru italian de Interne a declarat că Italia „nu poate fi transformată într-o tabără de refugiați. Vremurile bune pentru clandestini au trecut: pregătiți-vă să vă faceți bagajele. Nu vom adopta o linie dură, ci o linie de bun-simț”, a avertizat Salvini.

Preocuparea pentru stoparea imigrației ilegale și păstrarea identității naționale este prezentă nu doar la Roma, ci, în cantități aproximativ egale, la Viena, la Budapesta sau la Varșovia. Și, de la începutul săptămânii, și la Ljubljana, unde alegerile de duminică au fost câștigate tot de o formațiune antisistem.

Deși populismele europene sunt totuși diferite de la o țară la alta, ceva le unește: discursul împotriva Uniunii Europene sau, mai bine spus, contra „birocrației de la Bruxelles”, socotită vinovată pentru toate neajunsurile din fiecare stat membru.

Cum ideea de „exit” poate atrage un nucleu dur de electorat, dar sperie majoritatea, populiștii propun acum altceva. Europa nu mai trebuie desființată, ci renegociată.

Un moment decisiv pentru atingerea acestui obiectiv îl constituie alegerile de anul viitor pentru Parlamentul European, când populiștii de pe întreg cuprinsul Europei speră ca tendințele de consolidare a curentului lor să fie confirmate la urne.

Este probabil unica și cea mai bună ocazie pentru ei de a puncta decisiv în politica europeană. Cu ceva mai mult de 150 de deputați din totalul de 751, curentul eurofob și eurosceptic nu poate, în realitate, să influențeze prea mult agenda europeană.

Dar cu o pondere crescută în viitorul Parlament European și cu un grup bine conturat în Consiliu (Italia, Austria, Ungaria, Polonia, Slovenia), populiștii vor putea avea un cuvânt important de spus în conturarea Europei viitorului.

Iar în privința „reformării” Uniunii Europene, propunerile sunt radicale – printre ele, desființarea Comisiei Europene și înlocuirea ei cu un secretariat cu puteri restrânse, care va putea doar să vegheze la respectarea tratatelor.

Nu este clar dacă îndulcirea tonului și renunțarea la „exit”-uri sunt cu adevărat expresia unei schimbări de viziune din partea liderilor populiști sau doar o manevră tactică menită a atrage și electoratul care nu dorește renunțarea la atributele europene, însă este preocupat de aspectele de ordin identitar și securitar.