Home Actualitate Joi, acționarii Hidroelectrica decid achiziția activelor CEZ și Enel din România

Joi, acționarii Hidroelectrica decid achiziția activelor CEZ și Enel din România

0
Joi, acționarii Hidroelectrica decid achiziția activelor CEZ și Enel din România
1 minut de lectură

Hidroelectrica a demarat procedurile de achiziţie a grupurilor CEZ România şi Enel România şi solicită aprobarea acţionarilor pentru a angaja servicii de consultanţă în acest sens, potrivit convocatorului şedinţei Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor (AGEA), care va avea loc joi, 12 decembrie, informează Agerpres.

Hidroelectrica intenționează să preia şi unele active ale UCM Reşiţa, care vor fi utilizate în activităţile de mentenanţă şi retehnologizare ale companiei.
Compania cehă CEZ a anunţat în urmă cu câteva luni că scoate la vânzare activele din România şi din alte state din regiune, pentru a se concentra pe investiţii în Cehia, iar la mijlocul lunii noiembrie a dat publicității informația potrivit căreia peste 30 de potenţiali cumpărători şi-au manifestat interesul pentru a prelua activele din România, prin scrisori neangajante.

CEZ deţine în România sistemul de distribuţie a energiei din Oltenia şi parcul eolian de la Fântânele-Cogealac, cel mai mare parc eolian terestru din Europa, cu o putere de 600 de MW.

Enel deţine pe piaţa locală distribuţiile de energie electrică Muntenia Sud, Dobrogea şi Banat, precum şi capacităţi de producere a energiei regenerabile, precizează Agerpres.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here