Jurnal cultural. Avalanşele; şi o introducere la Festivalul Naţional de Teatru 2018

Ritm nebunesc de evenimente culturale în miezul toamnei! Mai ales în materie de teatru şi de arte vizuale. În avalanşă!

80
9 minute de lectură

Festivalurile aproape că se continuă unul pe altul, când nu se suprapun: în timp ce Jurnalul cultural se străduia să dea seamă de Excelsior TEEN-FEST, de Întâlnirile Internaţionale de la Cluj şi de Fest(IN) la Nottara, au venit şi au trecut şi Festivalul internaţional pentru copii 100, 1.000, 1.000.000 de poveşti al Teatrului „Ion Creangă” (6-13 octombrie), cel de în idiş, TES FEST, al Teatrului Evreiesc de Stat (7-14 octombrie) şi Festivalul dramaturgiei româneşti contemporane al Teatrului Dramaturgilor Români (5-11 noiembrie), între ele consumându-se şi ediţia 2018 a celui mai important dintre toate, Festivalul Naţional de Teatru (19-29 octombrie). Fireşte, tocmai a mai început unul: cel de Teatru Clasic de la Arad (15-25 noiembrie)!

Başca eXplore festival (6-20 octombrie), de dans contemporan şi performance-uri artistice!

De la Noaptea albă a galeriilor, pe care am comentat-o (incomplet, deocamdată!) în două episoade ale Jurnalului…, au mai fost doar în Bucureşti vernisaje ale artiştilor Lisandru Neamţu la Mogoşoaia (vernisaj: 6 octombrie), Ernest Palkó în alt spaţiu al Palatelor Brâncoveneşti şi la Galateea (13 şi 18 octombrie), Roman Tolici la Galeria Mobius (14 octombrie), Lia Perjovschi la Muzeul Naţional Cotroceni (18 octombrie), Dorin Creţu la Ann Art (25 octombrie), Vasile Mureşan-Murivale la Galeria Codrin de la Teatrul Odeon (27 octombrie), ZuZu Caratănase la Simeza (2 noiembrie), Arina Ailincăi la Muzeul Naţional al Literaturii Române/ Calea Griviţei (6 noiembrie), plus marea deschidere a Salonului Naţional de Artă Contemporană, reluat după ani buni de pauză la Palatul Regal, cu un număr imens de lucrări de pictură şi sculptură, în spaţii ale Muzeului Naţional de Artă al României (7 noiembrie), săptămâna aceasta având loc alte cinci vernisaje de „secţiuni” ale Salonului: „mixArt” la Galeria Orizont (12 noiembrie), arte decorative la Biblioteca Naţională (13 noiembrie), artă tânără la Galateca (14 noiembrie), „din unghiuri diferite” la Muzeul Naţional de Artă Contemporană – MNAC (15 noiembrie) şi grafică şi sculptură mică la Simeza (tot pe 15 noiembrie). „Recuperări” importante: o retrospectivă Eugen Gâscă la Galeria Quadro din Cluj (vernisaj: 26 octombrie) şi Florin Niculiu la Muzeul de Artă Modernă şi Contemporană „Pavel Şuşară” (8 noiembrie), despre a cărui seniorială inaugurare în septembrie, cu expuneri multiple, între care Andrei Cădere (pictură!), n-am apucat să scriu! Şi o colectivă de avangardă, NeoNlitic, a Atelierului Wood Be Nice, la Institutul Cultural Roman (15 octombrie). Şi reluările happening-ului cu nori şi ploaie al lui Iosif Kiraly, în cadrul eXplore festival (13 şi 14 octombrie). Plus câte vor mai fi fost şi vor mai fi prin alte locuri din ţară. De pildă – nici un cuvânt (până la acestea!) despre expunerea prin risipire masivă la poale de munte, la Buşteni, pe domeniul Castelului Cantacuzino şi-n interior, 3 X 100: 100 ani România, 100 sculpturi, 100 zile, gândită de Sorina Jecza (vernisaj: 15 iunie, vizitabilă şi peste durata anunţată, până adânc în toamnă). Şi câte şi mai câte…

Greu de ţinut ritmul, după cum se vede! Mai erau destule „restanţe” şi din vară-spre-toamnă, unele anunţate ca atare, cu promisiuni de rezolvare: alte expoziţii, concertele folk-rock-exprimental şi jazz-simfonic Mircea Florian, respectiv Mircea Tiberian etc. etc. etc.

Filme? De pildă curajoasa reunire de forţe ale festivalurilor Anim’est, Anonimul, One World Romania, NexT şi TIFF, care au prezentat creaţii cu tematică LGBTQ, spre susţinerea libertăţii şi a diversităţii, în zilele ruşinosului referendum pentru „familia tradiţională” (6-7 octombrie). Sau proiecţia de scurt-metraje realizate în cadrul rezidenţelor internaţionale de creaţie audiovizuală de la Slon, în zona prahoveană a Vălenilor de Munte, în organizarea META cinema, departament al Fundaţiei META, într-o Gală la Cinema „Elvire Popesco” de la Institutul Francez din Bucureşti (3 noiembrie). Apoi Docuart Fest, dedicat documentarului românesc (7-10 noiembrie). Măcar despre experimentul de la Slon sper să povestesc curând!

…între timp listele tot lungindu-se…

Festivalul-„antologie”

Cu totul ieşit din comun e Festivalul Naţional de Teatru – FNT. La noi şi în lume, tipologia se împarte între reuniunile ciclopice, generaliste, de felul celor de la Avignon, Edinburgh sau Sibiu, unde se pot vedea spectacole de tot felul, şi formulele, de proporţii mai mărişoare sau mai mici, concentrate tematic, pe diverse criterii coagulante.

Între ele, FNT-ul s-a ivit ca selecţie anuală a performanţelor unei stagiuni, de peste tot din ţară: un festival-„antologie” anual/ă! Proiect nerealist în culturi de extensie mai largă, cu pieţe ale spectacolelor prea abundente pentru ca vârfurile, numeroase, să poată fi „înghesuite” într-o etalare rezonabilă, de o săptămână-zece zile. Nu prea s-ar putea la britanici, la francezi, poate nici la nemţi; de negândit peste Ocean, la americani, unde mişcarea teatrală e foarte risipită şi geografic, de-a latul unui continent. N-ar merge – însă – nici în ţările minione, unde doar conjuncturi miraculoase, deci trecătoare, pot furniza o materie suficient de bogată pentru o „antologie” consistentă.

La mijloc între cele două categorii, între uriaşi şi pitici, România îşi permite luxul bilanţului anual realizat prin convocarea unui număr destul de mare de trupe de peste tot. Ideea a apărut repede după căderea regimului comunist, în 1991, şi a tot crescut, până la construcţia complexă din ultima vreme, cu secţiuni bogate, cu tipuri diferite de manifestări teatrale, cu premiere speciale în festival, spectacole invitate din străinătate şi o multitudine de evenimente complementare, de dimineaţa până seara, în cele zece-unsprezece zile: discuţii cu artişti români şi străini, conferinţe, dezbateri, lansări de cărţi, expoziţii şi alte surprize. În anul Centenarului Marii Uniri, un asemenea adaos a fost nobila amplasare a Coroanei Regale a României într-o încăpere specială, numită „Memorie”, din Hanul Gabroveni, actualul sediu de pe Lipscani al Centrului cultural al Bucureştiului – ARCUB, proclamat spaţiu central al FNT 2018, majoritatea evenimentelor conexe petrecându-se în sălile de acolo. Marina Constantinescu, selecţionera şi directoarea din ultimii ani a festivalului, ca şi a unor ediţii mai vechi, a numit Coroana „inimă a acestei ediţii” (în textul-prefaţă al catalogului FNT)…

A fost o desfăşurare amplă, cu multe spectacole programate în tot Bucureştiul, în teatre şi în alte spaţii „alternative” disponibile. S-au auzit voci cum că ansamblul a crescut prea mult şi nu poate fi urmărit de nimeni integral. N-o fi chiar ăsta scopul! Alege fiecare ce doreşte şi vede cât poate! Se joacă şi simultan, deci se pot suprapune spectacole la care râvneşti. Ce-i drept, aproape toate sunt reprezentate de câte două ori, ceea ce deschide variante de program personal. Unele piese le văzusem deja, mai ales montări bucureştene. Pe de altă parte, criticii, poate şi alte persoane din public venite special din afara Capitalei îşi lasă în urmă obligaţiile curente şi se pot dedica festivalului, în timp ce localnicii rămân prinşi în plasa alergăturilor cotidiene. Aşa că… săptămâna viitoare voi face inventarul spectacolelor din FNT pe care am reuşit să le văd, după, acum, …

…câteva observaţii generale

Pe scurt!:

Multe montări de nivel bun sau foarte bun în ediţia 2018, câteva excepţionale, cum se şi cuvine în cazul unei selecţii exigente, a celor mai interesante producţii dintr-un an teatral.

Diversitate, ca de obicei. Incluzând şi propuneri îndrăzneţe, eventual riscante, „de avangardă”, „nealiniate”, „underground”. Parcă mai discrete decât de-a lungul ultimului deceniu, nu doar în FNT, ci şi în genere, pe piaţa teatrală: poate că junii insurgenţi de mai an s-au mai temperat, se maturizează, caută soluţii scenice mai consistente decât declaraţiunile provocatoare, „anti-sistem”.

În prim-plan, ca-ntotdeauna – regizorii: Andrei Şerban, Victor Ioan Frunză, László Bocsárdi, Radu Afrim şi rusul Yuri Kordonsky, „adoptat” de teatrul românesc, Alexandru Darie, Felix Alexa, Cristi Juncu, Vlad Massaci, Claudiu Goga, Radu-Alexandru Nica şi, din „valurile” cele mai recente, fraţii Andrei şi Andreea Grosu, Robert Bălan, Alexandru Mâzgăreanu, Răzvan Mureşan, Catinca Drăgănescu, Radu Iacoban ş.a. Campionul ediţiei: Afrim, cu nu mai puţin de patru montări pe scenele a patru teatre din ţară.

O semi-absenţă „sonoră”: Silviu Purcărete a fost asociat festivalului doar cu un spectacol de la Sibiu, al Teatrului Naţional „Radu Stanca”, pus „în scenă” la Fabrica de Cultură din oraş, fost spaţiu industrial în care se joacă şi faimosul său Faust, strămutat tot dintr-un ansamblu de hale dezafectate: de astă-dată – o adaptare proprie după un dramaturg japonez de secole XVIII-XIX: Povestea prinţesei deocheate. Probabil greu, chiar imposibil de „transportat”, spectacolul a fost programat în FNT printr-o reprezentaţie acolo, la Sibiu. Purcărete a susţinut şi un „Atelier Cehov” asociat ediţiei, în iulie, la Sinaia, filmat, cu proiecţie programată în festival, la ARCUB.

Dintre regizorii-vedete ai perioadei – frapante absenţele din ediţie ale lui Mihai Măniuţiu şi Alexandru Dabija, poate mai puţin productivi în stagiunea-ţintă sau cu montări care fie au „prins” ediţia 2017, fie vor intra în selecţia din 2019.

Să adaug că de câţiva ani e desemnat câte un „artist FNT”, personalitate-reper al teatrului românesc, asumată ca emblematică pentru festival. În 2018 – extraordinara regizoare Cătălina Buzoianu. Înaintea ei, la ediţia precedentă – Victor Rebengiuc.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele