
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că va candida anul viitor pentru un nou mandate de preşedinte al României.
El a spus că e “ferm hotărât” să candideze pentru încă un mandat la Cotroceni. Declaraţia a fost făcută la Sibiu, unde preşedintele s-a întâlnit cu foştii săi colegi de liceu.
“Vreau să vă comunic acum, aici, în această dimineaţă frumoasă: sunt ferm hotărât să candidez pentru încă un mandat de preşedinte al României”, le-a spus lor Klaus Iohannis, dar şi ziariştilor prezenţi la eveniment.
Următoarele alegeri din România sunt programate să aibă loc în noiembrie – decembrie 2019.
Klaus Iohannis este primul candidat major care îşi anunţă intenţia de intra în cursa electorală prezidenţială din 2019.
Klaus Iohannis a câștigat ultimele alegeri prezidențiale în 2014, cu 54,43% din voturi, fiind învestit în funcție odată cu depunerea jurământului pe 21 decembrie 2014.
Potrivit articolului 81 din Constituţia României, “nicio persoană nu poate îndeplini funcția de Președinte al României decât pentru cel mult două mandate”, astfel că Klaus Iohannis este eligibil pentru realegere.
După anunţul lui Klaus Iohannis, europarlamentarul PMP Cristian Preda a scris pe Facebook: “Klaus Iohannis a anunțat că va candida pentru un nou mandat de preşedinte. A se citi: voi purta războiul cu PSD. Îl susțin”, a declarat europarlamentarul.