Home Actualitate La Cluj, la fiecare leu din impozite și taxe vor fi atrași 2,5 lei din fonduri europene

La Cluj, la fiecare leu din impozite și taxe vor fi atrași 2,5 lei din fonduri europene

0
La Cluj, la fiecare leu din impozite și taxe vor fi atrași 2,5 lei din fonduri europene
Orasul Cluj Napoca, vedere panoramică. Foto: Agerpres
2 minute de lectură
Orasul Cluj Napoca, vedere panoramică. Foto: Agerpres

Primarul Clujului, Emil Boc a anunțat că la fiecare leu plătit prin taxe și impozite locale de locuitorii municipiului pe care-l păstorește, primăria va aduce în buget în acest an 2,5 lei din fondurile europene. Primarul Boc a mai declarat, în ședința Consiliului Local Cluj-Napoca în care s-a adoptat bugetul pe acest an, că orașul își propune să își consolideze statutul de al doilea centru economic al țării, după București.

„Vreau să adresez mulțumiri clujenilor pentru faptul că impozitele și taxele locale plătite de ei ne dau șansa să avem un buget local al municipiului în acest an care este în creștere cu 7,39% față de 2019 și se ridică la 353 de milioane de euro. Acest buget are rolul de a consolida statutul Clujului de prim centru economic după București, al doilea contributor după Capitală. De asemenea, bugetul pe anul 2020 consolidează statutul Clujului de oraș magnet, al inovării. În ceea ce privește fondurile europene, prin buget reușim ca, la fiecare leu plătit de clujeni prin taxe și impozite locale, administrația locală să aducă 2,5 lei din fondurile europene”, a spus Boc.

Potrivit acestuia, Cluj-Napoca se îndreaptă spre o dimensiune verde, nepoluantă, astfel că va fi finanțată realizarea unor spații verzi noi pe o suprafață de 120 de hectare. De asemenea, municipalitatea alocă 13 milioane de lei pentru funcționarea școlilor, în plus pe lângă sumele primite de la Guvern pentru costul standard per elev.

Boc a mai afirmat că din bugetul pe acest an vor fi finanțate, în continuare, proiecte de modernizare a străzilor și de achiziții de mijloace moderne, nepoluante, de transport în comun.

Proiectul de buget al municipiului Cluj-Napoca a fost votat cu majoritate. Consilierii locali ai PSD au votat împotrivă, pe motiv că unele proiecte pe care le-au propus nu au fost luate în considerare de conducerea Primăriei.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here