La Sibiu, tornadele pot înlocui Brexitul. Ca îngrijorare

87
6 minute de lectură

Mai sunt câteva ore până la începerea primei conferințe din avanpremiera summitului european de la Sibiu, stau în curtea Sfatului, lângă cortul presei și scriu. Deși a apărut un bilanț al administrației europene Junker și o schiță de agendă pentru viitorul Uniunii, semnată de Donald Tusk, varietatea posibilelor teme de discuție nu emoționează. Tema Brexitului ar fi incitat, piețele financiare ar fi ciulit urechile după fiecare șoaptă rostită de liderii europeni pe culoare. S-ar fi redeschis larg discuția despre abisul în care populismul poate prăbuși o economie sau despre suveranitatea pragmatică și oarecum egoistă care ignoră avantajele coeziunii. Sau a banilor livrați sub ștampila coeziunii, din care Marea Britanie a primit și a consumat cu un entuziasm european. Sau poate s-ar fi analizat nemulțumirea cronică a liderilor britanici față de șuvoiul de reglementări rigide izvorâte din Bruxelles. Nici repulsia britanicilor față de migranții din Europa de Est nu ar fi fost o temă de neglijat pentru analize. Brexitul ar fi fost un prilej minunat de analize, cu cifre la zi, despre toate acestea. Așa, cea mai puternică temă pe agenda liderilor europeni pare a fi îngrijorarea privind schimbările climatice și maniera în care Europa unită va finanța rezolvarea problemei și în care va reglementa industriile pentru a evita dezastre planetare.

Câteva studii alimentează ipoteza că se vor aloca bani mai mulți, dar se vor trasa și reglementări mai severe pentru a reduce popularea. Tema este sensibilă și pentru noi, mai ales după imaginile spectaculoase cu tornada din Călărași.

Alte teme interesante pe care liderii le-ar putea aborda ar fi chestiunea finanțării unei armate europene, fără a renunța la NATO. Desigur, în spatele ușilor închise, ne sugerează Cristian Diaconescu, fost ministru de externe, s-ar putea negocia câteva posturi-cheie în Uniune, care vor rămâne vacante. Cel mai la-ndemână fotoliu pentru negocieri pare a fi acela al lui Mario Draghi, președintele Băncii Centrale Europene. Asta deoarece alegerea trebuie să fie serioasă, bine negociată, acceptată și, mai ales, respectată de toată Europa.

Cât despre noi, ne punem din nou în situații stânjenitoare. Aflăm, până la închiderea ediției Reporter Global, că ministrul de externe nu va participa la summit. De ce? Desigur, în cortul presei, lumea crede că asistă la un puseu de invidie din partea șefilor politici care nu participă la summit. Nu pare a fi o mare pierdere pentru colegii străini, pentru noi însă este, repet, stânjenitor și trist că jocul politic poate avea replici atât de copilărești. Nu mă mai joc cu tine! Pare să strige copiii din Palatul Victoria către Cotroceni.

În aceeași zi în care miniștrii noștri chiulesc de la summit, presa europeană publică statistica depopulării României. Când 14% dintre români s-au risipit în Europa, fie ea și unită, avem o problemă. Viitorul nostru nu pare prea roz. Ne mândrim cu cifrele joase ale șomajului, deși nu toată lumea concediată se înscrie la ajutorul de șomaj, iar durata de acordare a acestuia, care coincide cu înregistrarea în statistici. Dar iată, când milioane de români muncesc în alte țări, statisticile îi ignoră. În rest, politicienii fac lucruri trăsnite: unuia îi trece prin cap să-i reproșeze președintelui Consiliului Concurenței că și-a făcut treaba corect, în limitele legii și cere schimbarea acestuia. Pentru Europa, instituția Consiliului Concurenței este esențială pentru menținerea unui mediu de afaceri sănătos sau a unor prețuri și tarife mici. Concurența corectă scade prețul, asta o știau și negustorii din vremea regelui David. La noi, politicieni și activiști din diversele agenții ale statului își închipuie că pot reglementa prețurile fără a stânjeni economia de piață, pot introduce taxe, fără ca acestea să se regăsească în tarife sau prețuri. Așa, ca penalizări prietenești. Din păcate, chiar și nefericiții negustori care plăteau taxe de protecție erau obligați, pentru a nu da faliment, să recupereze costul prin preț.

Piețelor financiare nu le place să fie taxate. O taxă aplicată cifrei de afaceri este un bir pe producție în mod inevitabil. O taxă pe producție este un cost care produce nesiguranță, neîncredere. Neîncrederea sperie investitorii și așa șovăitori după ce s-au distrat cu povestea matriței de Lamborghini furată și vândută la fier vechi.

Cam acolo unde s-au vândut și șinele de căi ferate. Apropo de căi ferate, în secolul digitalizării, al inteligenței artificiale, al bătăliilor pentru curățirea planetei, o călătorie cu trenul de la București la Sibiu durează aproape șase ore. Deci, 270 de kilometri în aproape șase ore! Nici în Africa nu se mai circulă atât de revoltător de lent. De ce? Pentru că autoritățile, în timp, nu s-au priceput nici să gestioneze serviciul de căi ferate, strategic pentru orice țară, nici să atragă bani europeni pentru a-i finanța modernizarea. Revenim la Sibiu, unde, pentru a ajunge, am călătorit tot vreo cinci ore cu autobuzul, o cursă care oprea în stații mizere, prăfuite și cu clădiri dărăpănate. Dar șoferul ne-a dat gata: a pus o frână pentru a penaliza gestul unei femei de a se ridica în picioare. Din păcate, ne-a aruncat pe toți cu capetele în băncile din față, telefoanele au căzut pe jos și toată lumea s-a speriat. La destinație aflăm că doamna pedepsită suferă de hernie și nu poate sta mult pe scaun, așa că s-a ridicat puțin în picioare. Șoferul, vizibil jenat, totuși, nu dorea să se scuze. El a avut dreptate.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele