LE FIGARO | Pentru Ursula von der Leyen, „șocul Brexit“ a „consolidat“ Uniunea Europeană

20
2 minute de lectură

Urmăriți-ne și pe Facebook

Președinta desemnată a Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat vineri, 8 noiembrie, că „șocul Brexit“ a „consolidat“ Uniunea Europeană.

„Oricât de paradoxal ar părea, șocul Brexit a consolidat uniunea noastră. Pentru că nu arată doar ce înseamnă să ieși din UE, ci și ceea ce câștigă fiecare țară făcând parte din Uniunea Europeană“, a afirmat germanca la Berlin, în ajunul sărbătorilor prilejuite de cea de-a 30-a aniversare a căderii Zidului Berlinului.

„Experiența Brexit a amintit multora dintre aceia care se îndoiau de UE care sunt avantajele pe care le-ar putea obține din această alianță“, a insistat fostul ministru al Apărării al Angelei Merkel. „Cele 27 de țări ale UE sunt împreună la negocierile Brexit“, a mai subliniat ea.

Dificultățile actuale din jurul condițiilor de ieșire a Marii Britanii din Uniunea Europeană au paralizat și împărțit țara de la votul britanicilor în 2016, iar Brexitul a fost deja amânat de trei ori. Alegeri anticipate sunt programate pe 12 decembrie, pentru o ieșire din UE programată la sfârșitul lunii ianuarie.

Negocierile de ieșire din UE sunt blocate de multă vreme din cauza problemei frontierei irlandezo-britanice, înainte de a ajunge în sfârșit la un compromis. Totuşi, acest compromis nu a fost încă adoptat în Parlamentul britanic. ■

Sursa: RADOR

Urmăriți-ne și pe Facebook

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele