Românii au un apetit uluitor pentru mâncare și medicamente. Le consumă în măsură aproape egală, cu un ușor avantaj pentru pilule, și fără vreo distincție aparte. De aici și reclamele la TV care sunt în majoritate relative la cele două produse. O doamnă destul de tânără îngurgitează cu rapiditate animalică mai multe tipuri de hrană. Lângă dânsa apare brusc clona ei (cum ar veni, conștiința) care o atenționează cu vizibilă îngrijorare că au deficit de bilă. Doamna se oprește o secundă și cu un rânjet fals îi întinde conștiinței un flacon de colebil. Astalaltă nu se liniștește complet, dar pusă în fața argumentului suprem nu mai are ce să comenteze. I-a închis gura! Doamna continuă să se îmbuibe, iar pe ecran rulează calitățile indubitabile ale medicamentului. Un domn între două vârste se află la o petrecere opulentă cu masa plină de porci, pui și alte animale comestibile plus câteva salate cu maioneză. Cetățeanul eliberează cam jumătate de masă apoi se oprește verde la față. Imediat apare și soluția: mezym forte, cu igrec. Fața individului se luminează. Ce dracului, zice gazda! Ne dăm bătuți așa ușor? Vine desertul! Sunt mulțumiți și fermierii, și procesatorii de carne, și cofetarii, dar și cei din industria farmaceutică. Economia de consum merge ață. Pe vremuri, strămoșii noștri romani mâncau chiar mai mult. Mă refer la aia mai avuți. Stăteau pe perne moi, culcați pe-o rână și-și umpleau burțile cu tot ce li se punea pe masă. După ce terminau (râgâitul era obligatoriu ca să nu ofenseze gazda) apăreau sclavii care le împărțeau vomitive și oale în care să colecteze conținutul semidigerat al stomacului. Mesele se umpleau iar de bucate și băieții o luau de la capăt.

Hilar este, dacă n-ar fi îngrijorător, că s-a creat o relație mai mult decât intimă între om și farmacist. Acesta din urmă este și doctor personal, și prieten, și confident. Ai hemoroizi? Nu știți decât tu și farmacistul. Ai o problemă în cuplu? Întrebi farmacistul. E imposibil să nu aibă un leac. Într-o reclamă total idioată, dar de efect, o doamnă trecută de prima tinerețe ne spune că a divorțat de trei ori, însă are același farmacist de când se știe. Bărbați mai găsești, e la mintea cocoșului, dar farmaciști ca lumea, mai rar. M-am întrebat de ce nu s-o fi căsătorit direct cu farmacistul, însă mi-am dat imediat seama că farmaciștii sunt mult mai puțini decât bărbații și e posibil ca insul să fi fost deja luat de altă doamnă, poate și mai bolnavă, care avea mai multă nevoie de el.

O altă farmacie îți dă ca argument de ce să te duci la ea și nu la alta „pentru că e-n drum”. Motivul e stupid având în vedere că imediat ce ieși din casă, primul lucru pe care îl vezi e o farmacie. Însă în reclamă apare și un bătrânel simpatic cu studii medii care zâmbind îți spune că, mergând la farmacia respectivă, mai schimbi o vorbă cu doamnele farmaciste. Deci tot intimitate. Tot relații de durată, indestructibile. Ce-a făcut nepoțica? Cât a luat la evaluare? A, e bine, a luat nouă. Și i-a venit și ciclul. Sinistru! Nici nu mai știu ce să mai gătesc, aveți vreo rețetă? Sigur că da. Alaltăieri am făcut o supă de metoclopramid cu ginkgo biloba. Le fierbi într-o oală cu puțin ulei de ricin și la final, pentru gust, două-trei linguri de carmol! (Nu încercați rețeta acasă, e doar o glumă!) Săru-mâna! Mai trec și mâine! Vă aștept. Mai schimbăm o vorbă.

Una dintre cele mai mediatizate farmacii, încearcă să te prindă cu reduceri. O reducere la scobutil nu te poate lăsa rece. Te duci și cumperi. În plus, farmaciștii îți dau si o senzație de siguranță și curățenie. Am avut o cunoștință care în tinerețe avea o bizară slăbiciune pentru farmaciste. Nu pot să le rezist, zicea el. Cu halatul ăla! Când îl vedeam cu câte una mai urâțică, mergeam la sigur. Sunteți farmacistă, nu? O întrebam eu. Da, cum v-ați dat seama? Se vede după mers și postura mâinilor. Fata zâmbea și se simțea mândră. Nu știu de ce te-ai mândri cu mersul. Dar e limpede că toți am dezvoltat o simpatie stranie pentru farmaciști. Nu știu, o fi vreo chimie!