

Din această lună intră în vigoare legea care înăsprește amenzile pentru cei care își deranjează vecinii în mod repetat. Sancțiunile sunt destul de mari: amenzi care încep de la 2.000 de lei sau muncă în folosul comunității.
Vecinii îi pot reclama pe cei care îi deranjează cu zgomote puternice în orele de liniște. Este vizat și binecunoscutul fenomen „bormașina de sâmbătă dimineața”, dar și muzica dată la volum mare. Dacă în decurs de 24 de ore de la reclamație se înregistrează o nouă plângere sancțiunile sunt mult mai dure. Adică amenzi cuprinse între 2.000 și 3.000 de lei. Ca alternativă la această amendă există, în lege, și sancțiunea de muncă în folosul comunității, între 70 și 120 de ore de muncă.
Orele de liniște au fost stabilite de legiuitor în intervalele: 22:00-8:00 și 13:00-14:00.
Cei care organizează petreceri private (în corturi, spații neacoperite, sau în alte amenajări din apropierea locuințelor sau a imobilelor cu caracter social din orașe) și care vor folosi aparatură muzicală al cărei volum tulbură liniștea vor fi amendați cu sume între 3.000 și 6.000 de lei. Și această sancțiune se aplică tot în cazul în care fapta se repetă într-un interval de 24 de ore. Dacă petrecăreții sunt avertizați de autorități să înceteze, fac o mică pauză și pun din nou muzica, sunt sancționați.
Legea mai prevede aceleași amenzi pentru săvârșirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare sau amenințări cu acte de violență. Amenda este între 500 și 1500 de lei sau prestarea a 50 sau o sută de ore de muncă în folosul comunității.
Spre deosebire de actul normativ care se va aplica din 26 ianuarie (192/2019) legislația actuală nu pedepsește atât de drastic faptele prezentate mai sus. În prezent, în cazul în care o persoană săvârșește aceeași faptă de mai multe ori într-o zi poate fi amendată cu aceeași sumă prevăzută în legislație pentru fapta pe care a comis-o. Cea mai mare amendă pentru nerespectarea orelor de liniște este, potrivit Legii 61/1991, între 500 și 1.500 de lei.