

Joi, președintele american Donald Trump a declarat că o operațiune de combatere a terorismului în Yemen s-a încheiat cu uciderea liderului reţelei Al-Qaida din Peninsula Arabică (AQAP), Qassim al-Raymi, potrivit Reuters.
„Sub conducerea lui Raymi, AQAP a comis violențe de neconceput împotriva civililor din Yemen și a căutat să conducă și să inspire numeroase atacuri împotriva Statelor Unite și a forțelor noastre”, a transmis Trump într-un comunicat citat de Mediafax.
„Moartea sa degradează în continuare AQAP și mișcarea globală al-Qaida și ne aduce mai aproape de eliminarea amenințărilor pe care aceste grupuări le reprezintă pentru securitatea noastră naționale”, a afirmat președintele. Trump nu a dat însă detalii despre cum a fost ucis Raymi.
Conform unor informații recente din Yemen, Raymi ar fi fost ucis în timpul unui atac cu dronă în oraşul Marib. Un oficial al guvernului yemenit a declarat pentru Reuters că a existat un atac cu dronă în Marib, însă cel ucis nu ar fi fost Raymi.
Statele Unite consideră AQAP drept una dintre cele mai letale ramuri ale rețelei Al-Qaida fondată de Osama bin Laden.