Lipsesc marile proiecte energetice

126
8 minute de lectură


Radu Dudău
Conferențiar la Universitatea București, director la Energy Policy Group

Anul 2018 nu a fost unul strălucit pentru sectorul energetic. Cu excepția proiectului conductei BRUA, nu a demarat nici un mare proiect de investiții. În segmentul upstream (explorare și producție) al gazelor naturale, noua Lege Offshore a adus termeni fiscali și obligații de tranzacționare ce i-au nemulțumit pe investitori. Astfel, în ciuda optimismului afișat de oficiali, este incert dacă titularii de licențe din Marea Neagră vor anunța în următoarele luni decizii finale de investiții sau, chiar dacă o vor face, unii nu vor iniția acțiuni de arbitraj împotriva statului.

Pentru onshore, comisiile de specialitate ale Parlamentului par decise să înăsprească fiscalitatea prin eliminarea deductibilității redevențelor din impozitul pe veniturile suplimentare și prin calcularea redevenței la un indice de preț stabilit pe bursa vieneză de gaze naturale de la Baumgarten. Vor fi afectați mai cu seamă micii producători din România, ce vor avea mari greutăți în a atrage capitalul necesar lucrărilor de explorare și producție.

Producătorii de țiței și gaze naturale au reușit, totuși, să facă profit în 2018, pe fondul creșterii cotațiilor țițeiului în primele trei trimestre ale anului. Dar Q4 a adus o scădere semnificativă a prețului, evidențiind încă o dată volatilitatea extraordinară a piețelor petrolului din ultimii ani. În plus, avem în prezent de-a face cu o politizare intensificată a deciziilor principalilor actori statali de pe piața petrolului, ceea ce mărește și mai mult gradul de incertitudine privind dinamica raportului dintre cerere și ofertă la nivel mondial.

Revenind la situația internă, și sectorul gazier downstream (distribuție și furnizare) este afectat de noi reglementări. Decizia ANRE de reducere drastică a ratei reglementate de profit (RRR) de la 7,7% la 5,6% pentru investițiile realizate și la 6,6% pentru investițiile noi afectează considerabil capacitatea companiilor de distribuție de a investi în extinderea și în modernizarea rețelei. Măsura afectează, deopotrivă, și distribuitorii de energie electrică, ale căror rețele necesită investiții de miliarde de euro.

În sectorul surselor regenerabile de energie nu s-a mai făcut nici o investiție de anvergură de mai bine de trei ani. Mediul de reglementare este perceput a fi mult prea impredictibil, lăsând la o parte faptul că, de la 1 ianuarie 2017, regenerabilele nu se mai bucură de schema de sprijin prin certificate verzi.

Proiectul Romgaz de construcție a unui nou grup de generare a electricității pe bază de gaze la Iernut este salutar, dar practica guvernului de a decapitaliza constant companiile pe care le deține sau le controlează reprezintă un risc constant la adresa capacității lor de a-și realiza investițiile. Transgaz, Transelectrica, Hidroelectrica, Nuclearelectrica sunt, de asemenea, companii publice care au fost obligate să verse la buget, sub formă de dividende, cea mai mare parte a profitului lor. Chiar dacă ele se pot finanța de pe piață, costurile vor fi semnificativ mai mari și mărite, printre altele, chiar prin expunerea la practica discreționară a statului de a le deposeda de profit.

Negocierile privind investiția în două noi unități nucleare la Cernavodă bat pasul pe loc. „Contractul pentru diferență” (CfD), prin care urmează a fi susținute energiile cu emisii scăzute de carbon – în fapt, energia nucleară și cea regenerabilă –, ar trebui să faciliteze încheierea unui deal, dar „vânzarea” acestuia către public nu va fi o sarcină ușoară.

Într-o notă ceva mai optimistă, se remarcă crearea unei baze legislative pentru funcționarea prosumatorilor, adică a deținătorilor de sisteme casnice de regenerabile (în mod tipic, panouri fotovoltaice pe acoperiș) care pot injecta în rețeaua de distribuție surplusul de energie. În paralel, Administrația Fondului de Mediu a lansat un ghid de finanțare pentru subvenționarea substanțială a achiziționării și instalării de sisteme fotovoltaice până în 27 kW, cu până la 20.000 de lei. De asemenea, capacităților regenerabile până în 3 MW li se permite încheierea de contracte bilaterale negociate direct pentru vânzarea energiei.

În fine, recent au fost prezentate public două documente strategice: Strategia Energetică 2019-2030, cu perspectiva anului 2050, respectiv draftul Planului Național Integrat Energie-Schimbări Climatice 2021-2030 (PNIESC), cerut de UE potrivit noii reglementări de Guvernanță a Uniunii Energetice. Ambele documente ar fi avut nevoie de un plus de rigoare analitică. Totodată, era de așteptat ca ele să propună măsuri realiste de ancorare într-o viziune modernă și europeană a sectorului energetic național în 2030 și în deceniile următoare.

În loc de asta, strategia ne oferă o listă de cinci „proiecte strategice” de mare amploare, din categoria usual suspects, majoritatea lipsite de șanse economice reale și cu șanse minime de a fi acceptabile din punct de vedere social și ecologic. De cealaltă parte, draftul PNIESC nu reușește să ofere perspectiva unei contribuții realiste la obiectivele UE de decarbonare pe termen lung a economiei, fiind deficitar în special în ceea ce privește ținta națională pentru 2030 privind ponderea regenerabilelor în consumul final de energie. Este, în schimb, puternic susținut sectorul cărbunelui, deși acesta are dificultăți tot mai mari de a-și menține profitabilitatea, dificultăți exacerbate de creșterea rapidă din ultimul an a prețului certificatelor ETS de emisii de carbon.

De altfel, creșterea prețului CO2 facilitează, în prezent, switch-ul de la cărbune la gaze naturale pe piața de producție a electricității, exact așa cum a fost anticipat atunci când a fost lansat sistemul EU ETS de tranzacționare a certificatelor de emisii de carbon. Din acest punct de vedere, este lăudabilă propunerea strategiei energetice de a promova conversia unor actuale grupuri pe bază de cărbune la gaze naturale, ca în cazul preconizatei investiții a Romgaz la Mintia, precum și dezvoltarea unei capacități power-to-gas la Craiova, cu stocare subterană.

Aceste tendințe de piață se vor manifesta și în 2019, fără îndoială. În plus, obstacole structurale, precum slaba capacitate administrativă, politizarea și deficitul de cunoaștere în zonele executivă și legislativă, vor fi, în continuare, puternic resimțite. Putem ilustra prin intenția recent exprimată a liderilor coaliției de guvernământ de a impozita în 2019 companiile energetice pe baza cifrei de afaceri, nu a profiturilor.

Dacă se poate identifica un lucru pozitiv în umbra „puterii negative” a statului în sectorul energetic, acesta este faptul că, în lipsa unor noi mari proiecte energetice, va avea loc, probabil, o relativă proliferare a celor de mici dimensiuni, „distribuite” și „verzi”, de tipul capacităților regenerabile de sub 3 MW (inclusiv pe bază de biogaz) și al prosumerilor.

Însă statul poate și trebuie să joace un rol constructiv în această direcție. Ca măsuri concrete pentru 2019, este oportună anunțarea cât mai grabnică a unor licitații pentru capacități regenerabile pe baza contractelor pentru diferență, așa cum Polonia tocmai a făcut cu succes, în luna noiembrie. Pe de altă parte, este momentul ca legea energiei să ofere baza pentru încheierea de PPA-uri (Power Purchase Agreements), prin permiterea contractelor bilaterale negociate direct, în afara pieței centralizate OPCOM. Există acum suficiente mijloace de monitorizare și de sancțiune a potențialelor ilegalități, pe baza regulamentului european REMIT privind integritatea și transparența piețelor angro de energie.

Pe un plan mai profund al planificării economice și sociale, este esențial ca decidenții români să înțeleagă rolul strategic al industriei gazelor naturale și să abandoneze abordarea strict extractivă la adresa acestui sector, prin care nu pot fi obținute decât câștiguri pe termen scurt, cu pierderi majore pe termen lung în termeni de securitate energetică și oportunitate economic.

[adrotate group="1"]

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele