Președinția românească
Din păcate, conjunctura politică și socială din Europa este defavorabilă. Avântul populismului și creșterea egoismelor naționale reduc șansele găsirii rapide a unor compromisuri pe teme esențiale, precum Cadrul Financiar Multianual 2021-2027 sau abordarea unitară a provocării migrației.
Liderii informali ai Uniunii Europene, președintele Franței și cancelarul Germaniei, sunt slăbiți politic, fiecare în felul său. Angela Merkel tocmai a predat conducerea Uniunii Creștin-Democrate și gestionează un guvern bazat pe o majoritate fragilă. De cealaltă parte a Rinului, poziția lui Emmanuel Macron este grav afectată de protestele sociale. El s-a văzut nevoit să admită concesii de miliarde de euro în beneficiul angajaților, după acțiunea în forță a „Vestelor galbene”. Aplombul său reformator, în Franța și în Europa, este pus sub un mare semn de întrebare.
Chiar poziția României este șubrezită de acțiunile politice interne. Derapajele de la normele statului de drept și valorile democratice, puse în evidență de Parlamentul European și Comisia Europeană, slăbesc caracterul de „broker onest” de care trebuie să dea dovadă țara care prezidează, pentru o jumătate de an, reuniunile Consiliului Uniunii Europene.
În sfârșit, dat fiind calendarul politic la nivel european, mandatul românesc va fi unul „scurt”. Summitul de la Sibiu, din 9 mai, ar trebui să constituie începutul unei noi Uniuni Europene, după care se va intra puternic în pregătirea alegerilor europarlamentare. Marile dosare – bugetul multianual, migrația și supravegherea frontierelor, Brexit… – ar trebui finalizate până atunci.
Piatra de încercare: bugetul 2021-2027
Bugetul multianual este mereu o nucă tare în complicatele negocieri europene. „Ediția” 2021-2027 nu face excepție, ba chiar anunță discuții și mai tensionate, într-o Europă marcată tot mai mult de populism și egoisme naționale. Poate depinde România să fie mediator?
Mai întâi de toate, Brexitul lasă un gol considerabil în bugetul european – circa 13 miliarde de euro în minus, în fiecare an, se estimează la Bruxelles.
În același timp, provocările sunt noi: terorism, migrație, problemele tinerilor care nu-și găsesc locuri de muncă, securitatea la frontiere, amenințarea rusă, schimbări climatice. Cercetarea și noile tehnologii se cer, la rândul lor, finanțate. Este pentru prima dată când astfel de priorități vor apărea ca atare într-un buget multianual.
Comisia propune un buget în valoare totală de 1.135 de miliarde de euro, echivalentul a 1,11% din Produsul Intern Brut al UE 27. O sumă, așadar, crescută față de cele 1.082 de miliarde în perioada 2014-2020, când Marea Britanie era încă aici.
Comisia vrea mai puțini bani pentru Agricultură și Coeziune (tăieri de 5%, respectiv 10%), dar și o creștere ușoară a contribuțiilor statelor membre, pentru a putea răspunde noilor provocări.
Politica de coeziune își găsește încă utilitatea în zonele mai sărace din sud, dar mai ales în noile state membre de la est.
Problema este că tocmai acestea din urmă, în frunte cu Polonia (cea care a beneficiat cel mai mult, în cifre absolute, de pe urma politicii de coeziune), sunt acum și cele mai vocale împotriva Bruxelles-ului. Iar aceasta nu poate rămâne așa, se spune la Berlin și la Paris. Franța și, mai ales, Germania nu au uitat atitudinea statelor Vișegrad din timpul crizei migranților din 2015. Și acum vor să întoarcă fața monedei.
O noutate este propunerea Comisiei Juncker de a lega alocarea fondurilor europene de respectarea standardelor privind justiția și statul de drept.
Pentru o Europă a valorilor, se spune la Bruxelles, nu poți beneficia din plin de banii contribuabilului din statele vest-europene, dar în același timp să refuzi solidaritatea cu acestea, în momente de criză, se spune la Paris și la Berlin. Pentru a pedepsi Europa Centrală deoarece își pune întrebări, cum ar fi aceea dacă este bine să primim atât de mulți migranți, se spune la Budapesta, Praga și Varșovia.
Dar Bucureștiul? Ei bine, Bucureștiul nu respinge din start această condiționalitate, dar ar dori-o legată de criterii clare și măsurabile. Să fie aici cheia compromisului? Vom vedea.
Un alt grup de interese se profilează în zona „micilor contributori neți”, precum Austria, Danemarca, Olanda sau Suedia. Aici, nemulțumirile sunt mari și, cel puțin până acum, s-au auzit critici vehemente de la Viena și Haga. Două sunt motivele. O dată, fiindcă ar trebui să-și crească contribuțiile, și a doua oară, pentru că ar urma să piardă anumite rabaturi pe care le primeau până acum.