Jurnal cultural

Continui povestea turului de galerii de la debutul primăverii. Din zona Sălii Palatului, avansând pe Calea Victoriei în contra sensului unic al maşinilor, pe lângă Hotelul Athenée Palace-Hilton, se-ndesesc spaţiile expoziţionale: Kube Musette, magazin disponibil pentru proiecte vizuale, /SAC, puţintel la stânga, unde putea fi încă văzut GORZOdeACUM, despre care am scris nu demult aici, apoi spaţiul folosit câţiva ani ca „appendix” H’art, transformat în 2018 în Galeria 1001 Arte, până la Galateea, unde a fost deschisă, până la mijlocul lui martie, o frumoasă, delicată, impresionantă expoziţie memorială…

Zidire, înZIDIRI, Construcţii, Imolări…

Unul dintre cei mai apreciaţi sculptori români ai ultimelor decenii, ales la un moment dat de către confraţi preşedinte al Filialei de specialitate a Uniunii Artiştilor Plastici (pentru un mandat între 2011 şi 2016), Liviu Russu s-a stins prea repede din viaţă, la doar 67 de ani (n. 11 noiembrie 1951-m. 19 noiembrie 2018). La Galateea, sub titlul înZIDIRI – o primă expunere în posteritate, împlinind un proiect al artistului.

Bucureştean sadea (născut în Capitală, cu studii la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”), Liviu Russu n-a fost un „sudic” expansiv: companion evocat de prieteni cu simpatie, era totuşi un introvertit, retras în atelier pentru finisaje atente, riguroase, exigente, drept care a lăsat o operă concentrată, foarte omogenă tematic şi stilistic. Şi-a simţit sau nu sfârşitul aproape, fapt este că şi-a alcătuit în primăvara lui 2017 o „retrospectivă”, Zidirea, în spaţiul principal de expunere al Palatului Mogoşoaia, în salba de săli de la parter. Şi-a publicat ulterior un catalog-album cu acelaşi titlu (la Editura Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti, 2017), bilanţier, de parcă-şi încheia socotelile de-o viaţă. S-a-ntâmplat ca Premiul pentru sculptură, pe 2017, care-i fusese atribuit de juriul breslei, să fie anunţat în Gala Premiilor UAP, la Baia Mare, chiar pe 22 noiembrie 2018, ziua ultimului drum al artistului către locul său de odihnă veşnică, în Bucureştiul său dintotdeauna. Socoteli, potriveli…

La Galateea, spaţiul „matricial” al ceramisticii româneşti actuale, au fost reunite lucrări arse, în maniera locului, dar şi desene şi schiţe ale lui Liviu Russu, într-o reflectare „alternativă” a identităţii sale de sculptor. Prefera lemnul, dar s-a dus şi spre alte materiale, nu doar cele „clasice” ale meseriei – piatra, marmura, metalul –, ci şi spre zona ceramicii în care lucra soţia sa, Cristina Popescu Russu, mare artistă a genului şi „suflet” al proiectului de la Galateea. Tovarăşul ei de viaţă o elogia astfel indirect, iar proiectul de expoziţie va fi fost gândit ca un omagiu discret, pe traseul unei îndelungate consonanţe. Destinul a răsturnat cinic scenariul, transformând reverenţa lui către ea în gestul in memoriam al ei către el: înZIDIRI-le amplasate curatorial de Ioana Şetran şi de Cristina Popescu Russu, însoţite cu un discurs inaugural de către criticul Doina Mândru (vernisaj: 20 februarie 2019).

Variind câteva forme verticale sau orizontale, uneori curbate ori intersectate, Liviu Russu a modelat de-a lungul carierei sale obiecte simbolice, fie pe coordonate generice, arhetipale, ca-n Seminţele, Semnele sau Amprentele sale, fie explorând alăturări, încrucişări, forme de comunicare, ca-n seriile de împletituri, Punţi, Porţi şi, cu sugestia mişcării, câte o carcasă de Arcă ori o Cascadă, în trepte, până la Surse neprecizate, sugerând scurgeri, prăvăliri, prelingeri, probabil „surse de apă”. L-a atras de timpuriu şi ideea de Construcţie, a imaginat Zidiri, Cetăţi şi Burguri fragmentare, care l-au dus către forma vechea formă a coloanei, asumată în modernitate de Brâncuşi, înaintea atâtor altora.

A sosit şi ziua de 11 septembrie 2001, când „coloanele” Turnurilor gemene din New York au fost izbite, au ars, s-au surpat. Liviu Russu şi-a asumat foarte personal faimoasa tragedie, producând Target-uri (cu titlul în limba engleză) şi Imolări, alteori fragmente de City (cu aceeaşi intenţie de a indica, prin cuvântul englezesc, atacul terorist), toate purtând urmele agresiunii: tăieturi, frângeri şi scobituri, undeva, în corpul formelor zvelte, „fracturate” astfel, „rupte” în zone sau segmente distincte, uneori cu deplasări de la axă, „decăzute” de la linia ascendentă, „frânte”, „înfrânte” şi totuşi – iată! – „învingătoare” prin mărturiile înfiorate, revoltate ale artistului. Stilistic vorbind, în ordine generică, dincolo de naraţiunea tragediei americane, Liviu Russu a „patentat” astfel o formă proprie, emancipându-se de sub tutela marelui model: coloana atacată, „dislocată”, distinctă de cea perfectă descoperită de înaintaş.

Cu o lucrare de circa 2 metri, arsă în cuptor adânc, aşezată pe podeaua Galateei, în spate, în dreapta, cu altele mai mici aliniate pe policioare, între care una intitulată elocvent Construcţie. Deconstrucţie, cu desene în creion şi schiţe în peniţă desprinse din caietele artistului şi înrămate elegant, pe pereţii galeriei, şi cu semnătura autorului absent, mărită mult, direct pe fundal, ansamblul înZIDIRILOR s-a alcătuit emoţionant, evocându-l pe sculptor prin ipostaza sa de desenator şi ceramist, acelaşi ca-n lemn, piatră, metal, cu formele sale caracteristice, obsedat de agresiunea împotriva vieţii şi de victoria – totuşi, totuşi! – a celei din urmă. Marcată dureros, silueta construcţiei generice rămâne în picioare, asemeni – nu-i aşa? – mult-încercatei fiinţe umane…